Doamna Lidia Stăniloae (1933-2017) | A mărturisit credința prin cultură

Înmormântare Lidia Stăniloae

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit în cadrul slujbei de înmormântare a poetei și scriitoarei Lidia Stăniloae, fiica vrednicului de pomenire Părinte Profesor Dumitru Stăniloae, miercuri, 22 februarie 2017, la Mănăstirea Cernica:

­

Când un om se mută din viața pământească la viaţa veşnică sau cerească, Biserica și cei care l-au cunoscut se roagă pentru iertarea păcatelor și pentru odihna sufletului său, iar apoi evidențiază lumina adunată în sufletul său și răspândită în jurul său, ca fiind binecuvântare, binefacere și moștenire spirituală pentru contemporanii săi și pentru generațiile viitoare.

Astfel, în cele ce urmează, vom evoca, ilustrativ și concentrat, lumina personalității doamnei Lidia Stăniloae, venerabilă urmașă a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, distins om de cultură și scriitor erudit, dar și fiică vrednică a Bisericii Ortodoxe Române.

Pasionată de științele exacte, doamna Lidia Stăniloae s-a remarcat în tinerețe în calitate de cercetătoare în domeniul fizicii nucleare. A elaborat o strălucită lucrare de diplomă despre teoria fisiunii nucleare, prima de acest fel în România. Îndrumător i-a fost reputatul academician Horia Hulubei.

Ca om de cultură și scriitor erudit, doamna Lidia Stăniloae s-a remarcat în special prin preocupările din domeniul literar, debutând în urmă cu aproape o jumătate de secol, în anul 1970, cu volumele de poezii Versuri, Munții și Locul unde aștepţi. Pentru autoare, poezia reprezenta „o structurare pe verticala spirituală a unor straturi, respectiv sensuri, în care fiecare cititor pătrunde la nivelul ce i se potrivește ca temperament, credință sau formație culturală […]”[1], versurile fiind concepute „într-o metaforizare plurivalentă, ce forează din ce în ce mai adânc în universul uman, în care, desigur, cel mai profund strat de semnificații este cel al misterului de nepătruns, deci inepuizabil, al unirii omului cu Dumnezeu[2].

Acestei mari pasiuni literare doamna Lidia Stăniloae i-a consacrat timp mult și efort pe măsură, chiar și în anii grei de după plecarea din România. S-a dedicat elaborării de texte, în paralel desfășurând o intensă activitate de cercetare la Universitatea din Freiburg (1986-1996), oraș în care emigrase în anul 1984 împreună cu fiul său Dumitru Horia Ionescu (absolvent de studii teologice în România și Grecia, publicist talentat și lucrător în cadrul prestigioasei Edituri Herder din Germania).

Talentul literar al doamnei Lidia Stăniloae s-a putut observa și în alte lucrări publicate după anul 1990, fie în România, fie în Germania. Dintre acestea amintim romanul Raiul inocenților (1991), volumul monografic „Lumina faptei din lumina cuvântului”: Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae (2000); volumul de versuri Întâlnire cu Dumnezeu (2003), publicat la Iași cu binecuvântarea noastră ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, volum care se bucură de un amplu studiu introductiv semnat de Părintele Dumitru Stăniloae; romanul istoric Zähringerblut (2006), foarte apreciat în Germania, având ca temă înființarea orașului Freiburg în anul 1120, publicat și în limba română cu titlul Moștenitoarea (2012); volumul de memorialistică purtând titlul Memoriile unui fugar (2009); iar ultima lucrare publicată, intitulată La bursa adevărului, a apărut în anul 2014 sub egida Editurii TRINITAS a Patriarhiei Române, ediţia a II-a fiind publicată în anul 2016. În acest din urmă volum, autoarea sublinia cu originalitate: „Poate că la bursa adevărurilor ar trebui să crească și cursul adevărului despre sfințenie, credință adevărată, smerenie, ajutor dat celor în nevoie și de îndrumare pe drumul aspru și anevoios al credinței, care apropie omul de Dumnezeu. […] Adevărul este incomod, nu aduce profituri imediate, nu ajută la dobândirea puterii, a autorității, a dreptului de a-i stăpâni pe ceilalţi[3].

Ultimul volum la care doamna Lidia Stăniloae lucra, la îndemnul şi cu binecuvântarea noastră, poartă titlul Grădinile părintelui Victorin, urmând să fie dedicat mănăstirilor ortodoxe românești, vechilor vetre de cultură și spiritualitate ortodoxă, pe care le-a cercetat ca pelerin rugător. În acest sens, ultima mănăstire pe care a vizitat-o pe când alcătuia această nouă carte a fost mănăstirea vâlceană Arnota, necropolă domnească pentru ctitorul său, domnitorul Matei Basarab.

Doamna Lidia Stăniloae a tradus din opera lui Rilke și a poetei germane Hilda Domin, totodată publicând numeroase articole în reviste de cultură din țară și străinătate, dintre care amintim: Convorbiri literare, Jurnalul literar, TABOR, Ziarul Lumina, Lumina de Duminică, Lumea credinței ș.a. A fost un invitat constant al realizatorilor unor emisiuni de radio și de televiziune din țară și străinătate, între care adesea Radio TRINITAS şi Televiziunea TRINITAS ale Patriarhiei Române.

Despre poezia doamnei Lidia Stăniloae, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae scria că: „izvorăște integral și unitar din trăirea lui Dumnezeu ca taină inepuizabilă, echivalentă cu existența supremă[4]; „e o poezie de dense paradoxuri […], care ne prezintă o realitate cunoscută și necunoscută, o armonie de nesfârșite taine, izvorâtoare de lumină, cu originea în Suprema Taină, mai presus de lumină, a lui Dumnezeu[5]; „constituie o contribuție importantă și o inepuizabilă sursă de îmbogățire a reflecţiei teologice[6].

Fiică vrednică a Bisericii Ortodoxe Române, doamna Lidia Stăniloae s-a dovedit a fi un adevărat apologet și misionar creștin-ortodox printre intelectualii români și străini, scriitori și poeţi, ajutându-i, direct sau indirect, să înțeleagă că legătura dintre credință și cultură în istoria și viața poporului român este mai tare și mai benefică decât orice ideologie politică venită din exterior.

A susținut numeroase conferințe atât în țară, cât și în Germania, Franța, Belgia, Elveția ș.a.. În aceste conferinţe punea accentul în special pe necesitatea păstrării și afirmării identității românești, atrăgând totodată atenția asupra pericolelor care se ivesc astăzi în urma derapajelor sociale, întâlnite atât în societatea românească, cât și în cea europeană occidentală. Alternativa firească pe care o oferea constant doamna Lidia Stăniloae la progresul agresiv, agitat şi secularizant o constituie orientarea spre perspectiva vieții de comuniune cu Dumnezeu, ca izvor de pace și bucurie, dar și de sfințire și umanizare profundă.

Curajul dovedit în apărarea dreptei credințe, dragostea de neam, demnitatea exemplară și sinceritatea domniei sale trebuie să devină repere și încurajări pentru noi, cei cărora ne revine datoria sfântă să continuăm cu dăruire și înțelepciune misiunea pe care au slujit-o pilduitor înaintașii.

Chemarea principală pe care și-a asumat-o şi pe care a împlinit-o cu fermitate doamna Lidia Stăniloae a constat în a urmări îndeaproape editarea și promovarea cu responsabilitate a operei teologice a Părintelui Dumitru Stăniloae, atât în țară, cât și în străinătate.

Grija doamnei Lidia Stăniloae pentru păstrarea vie a memoriei tatălui său, personalitate marcantă pentru întreaga Ortodoxie, s-a reflectat și în restaurarea casei părintești din Vlădeni (jud. Brașov) și transformarea ei în muzeu, sub numele de Casa memorială „Dumitru Stăniloae”, muzeu inaugurat în prezența noastră în ziua de 21 august 2009.

Alt exemplu de vrednicie îl reprezintă modul determinant în care a sprijinit comunitatea românească din Freiburg-Germania, în demersurile oficiale privind înființarea unei parohii ortodoxe românești în acest oraș. Acest deziderat s-a împlinit în anul 2014, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

În semn de apreciere pentru întreaga activitate publicistică, pentru mărturia vie pe care ea a dat-o permanent despre Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, precum și pentru prezența ei constantă în spațiul cultural european, i-am oferit doamnei Lidia Stăniloae, cu multă bucurie și preţuire, Ordinul „Crucea Maria Brâncoveanu”, în luna mai a anului 2014.

Considerăm că lumina vieții pământești a doamnei Lidia Stăniloae, opera sa literară și personalitatea sa marcantă, circumscrise vieții în Hristos și străduinței de păstrare nealterată a identităţii românești, mai ales în comunitățile din Diaspora ortodoxă românească, afirmarea valorilor autentic creștine, promovarea publicării şi cunoașterii operei teologice a Părintelui Dumitru Stăniloae reprezintă o moștenire spirituală substanțială, pe care trebuie să o păstrăm şi să o cultivăm.

Pentru lumina aceasta pe care doamna Lidia Stăniloae, fiica celui mai mare teolog ortodox român, a dăruit-o familiei, Bisericii și neamului, cu profundă recunoștință, admirație și prețuire, ierarhi, cler și popor ne rugăm lui Dumnezeu, Părintele luminilor, de la Care vine toată darea cea bună și tot darul desăvârșit (cf. Iacob 1, 17), să așeze sufletul ei în lumina, iubirea și pacea Împărăției Preasfintei Treimi, în fericirea vieții cerești, „unde drepții ca luminătorii vor străluci!” (cf. Matei 13, 43).

Veșnica ei pomenire din neam în neam!

 

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

[1] Lidia Stăniloae, „Cuvânt înainte”, în: Întâlnire cu Dumnezeu, Ed. TRINITAS, Iași, 2003, p. 11.

[2] Lidia Stăniloae, „Cuvânt înainte”, p. 11.

[3] Lidia Stăniloae, La bursa adevărului, Ed. TRINITAS, București, 2014, pp. 184-186.

[4] Dumitru Stăniloae, „O poezie a întâlnirii cu Dumnezeu. Studiu introductiv”, în: Lidia Stăniloae, Întâlnire cu Dumnezeu, p. 127.

[5] D. Stăniloae, „O poezie a întâlnirii cu Dumnezeu…”, pp. 131-132.

[6] D. Stăniloae, „O poezie a întâlnirii cu Dumnezeu…”, p. 132.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente