Deschiderea noului an școlar la Școala Generală românească din Bătania – Ungaria: PS Siluan le-a urat mult succes elevilor

Ultima zi a lunii august a fost prilej de mare bucurie pentru românii din Bătania (Battonya) – Ungaria, prin inaugurarea noilor spații de învățământ (săli de clasă, laboratoare și bibliotecă), de la Școala Generală Românească Lucian Magdu din această localitate, dar și prin deschiderea noului An Școlar 2016-2017, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

La eveniment au luat parte multe oficialități, din Budapesta, Giula, Bătania, Arad și alte localități, între care s-au numărat Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, împreună cu alți clerici din cadrul Episcopiei.

După salutul gazdelor, care și-au exprimat bucuria pentru această realizare de excepție, care cuprinde amenajarea mansardei și extinderea spațiului educațional al Școlii Generale Românești din Bătania, cu sprijin din partea Guvernului Ungar, au urmat mai multe cuvinte.

Toți au arătat importanța investiției făcute de Guvernul Ungar în Școala Generală și Grădinița Românească din Bătania, care a fost construită, la parter și dată în folosință în anul 2008, fiind preluată de AȚRU în anul 2011, iar în anul acesta, începând din luna iunie, cu un sprijin guvernamental de 150 milioane de Forinți, a fost amenajată și mansarda acestei școli, ce cuprinde săli de clasă, laboratoare de informatică, bibliotecă și alte spații necesare actului de învățământ, pentru elevii care învață în prezent la această școală.

În continuare, a fost prezentat un mic program artistic, de către elevi ai Școlii Generale Românești din Bătania (cântece și poezii despre școală, acorduri la vioară, susținute de Doamna Profesoară de muzică Andreea Szenes, precum și dansuri populare românești interpretate cu mult talent de echipa de dansatori ai Școlii, îmbrăcați în frumoase costume populare), după care a fost tăiată panglica de inaugurare a lucrărilor efectuate și finalizate, care au fost sfințite prin stropire cu Agheasmă Mare, de către Preasfințitul Părinte Siluan. Ierarhul i-a felicitat pe toți cei implicați în realizarea acestui proiect și le-a urat mult succes elevilor și cadrelor didactice în noul an de învățământ.

Manifestarea s-a încheiat cu vizitarea de către participanți a sălilor de curs realizate la etaj și cu o recepție oficială oferită acestora.

În prezent, la Școala Generală Românească din Bătania învață un număr de 120 de elevi, sub îndrumarea a 14 cadre didactice. În același ansamblu imobiliar funcționează și Grădinița Românească din Bătania.

Comentarii Facebook


Știri recente