Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit la finalul slujbei de Te Deum oficiate în Catedrala patriarhală cu prilejul împlinirii unui deceniu de slujire patriarhală a Preafericirii Sale, sâmbătă, 28 octombrie 2017:
Continuitate în lucrare, înnoire în viaţa spirituală şi cooperare în misiunea socială
Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-a revărsat asupra Bisericii noastre în acești zece ani care au trecut.
Mulţumim ierarhilor din Sfântul Sinod, care împreună cu noi au hotărât cele mai importante măsuri de ordin pastoral, misionar și au contribuit la îmbunătăţirea legislaţiei Bisericii noastre printr-un Statut nou și prin mai multe regulamente bisericești de aplicare a Statutului nou al Bisericii Ortodoxe Române.
Dorim să mulţumim, de asemenea, tuturor colaboratorilor de la Patriarhie, de la Arhiepiscopia Bucureștilor, clerului, monahilor și monahiilor și tuturor credincioșilor.
De asemenea, mulţumim autorităţilor de Stat, locale și centrale, care ne-au sprijinit în această lucrare timp de zece ani și, în mod deosebit, mulţumim celor care au contribuit la construcţia catedralei noi – Catedrala Naţională sau Catedrala Mântuirii Neamului – și sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca la anul viitor să o vedem terminată la roșu și să sfinţim altarul.
Iar când va fi finalizată și pictura, îl vom invita pe Preafericitul Părinte Patriarh Kirill, deja i-am spus, la sfinţirea picturii, la sfinţirea completă a catedralei noi, luând exemplul Catedralei Hristos Mântuitorul de la Moscova, care în câţiva ani a fost reconstruită din temelie pe locul catedralei care a fost dinamitată în timpul lui Stalin (1931).
De asemenea, luăm exemplul Catedralei de la Tirana, o catedrală nouă, frumoasă, construită într-o ţară în care credincioşii creştini sunt doar o treime din populaţie. Albania este un stat majoritar musulman și, cu toate acestea, s-a realizat o catedrală ortodoxă frumoasă, deodată tradiţională și modernă.
Mulţumim din suflet tuturor celor care ne-au ajutat în lucrarea noastră!
În încheiere, dorim să spunem că în anii următori, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu al tuturor celor menţionaţi aici, cler și popor, ne-am propus să realizăm două lucrări mari, și anume continuitate și intensitate sau înnoire: să continuăm ceea ce am început și să intensificăm unele activităţi. Cele trei direcţii majore sunt următoarele:
În primul rând, să intensificăm viaţa liturgică și duhovnicească sau spirituală comunitară, dar și a noastră personal.
De ce? Pentru că fenomenul secularizării, care înseamnă a construi o societate și o viaţă particulară fără referinţă la Dumnezeu – sicut Deus non daretur, ca și cum Dumnezeu nu ar exista – reprezintă primejdia cea mai mare astăzi. Delăsarea duhovnicească este un fel de comoditate și de lenevire duhovnicească, care, așa cum spunea și Preafericitul Părinte Patriarh Kirill, nu se adresează atât de mult raţiunii cât instinctului și, de aceea, este mai cuprinzătoare decât o ispită ce se adresează doar raţiunii.
În al doilea rând, trebuie să intensificăm misiunea pastorală și filantropică în societate.
Lumea de astăzi cunoaște puţin adâncurile teologiei ortodoxe, cunoaște puţin profunzimea spiritualităţii ortodoxe și, în general, oamenii secularizaţi judecă Biserica doar după lucrarea ei în societate. Există, deci, o tendinţă de a reduce Biserica la un fel de agenţie de caritate sau filantropică.
Noi însă nu săvârşim lucrarea social-filantropică pentru că această lucrare este la modă, ci pentru că filantropia socială derivă din filantropia soteriologică, adică din filantropia mântuirii. Noi avem în Sfânta Liturghie istoria filantropiei, a iubirii lui Dumnezeu faţă de lume. De aceea, din Sfânta Liturghie derivă filantropia socială.
Dacă despărţim filantropia socială de filantropia liturgică, contribuim la secularizarea Bisericii din interiorul ei, acest fenomen numit auto-secularizare. Deci este foarte important să punem accent pe filantropia lui Dumnezeu din Liturghie și apoi să o arătăm în filantropia Bisericii în societate, evitând deci, pe de o parte, pietismul fără fapte sociale și, pe de altă parte, secularizarea fără suflet duhovnicesc.
În al treilea rând, dar nu de mai puţină importanţă, este necesar să întărim comuniunea și cooperarea sau coresponsabilitatea cu toate Bisericile Ortodoxe surori.
Avem nevoie de multă consfătuire, așa cum, în aceste zile, am simţit binecuvântarea informării reciproce privind viaţa Bisericilor noastre; avem nevoie, deci, de consfătuire și de reafirmare a comuniunii noastre liturgice sacramentale. În același timp, avem nevoie să cooperăm pentru o misiune comună ortodoxă mai intensă în lumea de astăzi.
Să ne ajute bunul Dumnezeu ca aceste perspective necesare din punct de vedere pastoral și misionar să devină o realitate și să simţim bucuria de a fi iubiţi de Dumnezeu, de a fi slujitori ai lui Hristos pentru dobândirea vieţii veșnice, spre slava lui Dumnezeu și spre a noastră mântuire. Amin.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foto credit: Mihnea Păduraru / ZL
