Catedrala Națională este dovada lucrării minunate a icoanei făcătoare de minuni Prodromiţa: Episcopul Varlaam

În omilia rostită joi, 12 iulie, la Paraclisul Catedralei Naționale, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a făcut referire la stadiul avansat al lucrărilor Catedralei Naționale și a evidențiat că „acest edificiu este dovada lucrării minunate a icoanei făcătoare de minuni Prodromița”.

Așa putem explica cum într-un timp atât de scurt, marcat de crize economice și de diverse frământări, această lucrare a putut continua într-un ritm impresionant.

În paraclisul catedralei se regăseşte spre închinare credincioşilor, din anul 2011, o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromiţa – adică Înaintemergătoareade la Muntele Athos.

Sărbătoarea Icoanei Prodromița este unul dintre hramurile paraclisului de pe Dealul Arsenalului.

Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată joi de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal.

În cuvântul său, ierarhul a evidențiat că icoana Maicii Domnului Prodromița „este o copie fidelă a icoanei care se află la Schitul Prodromu și a fost realizată la solicitarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”.

Preafericirea Sa „a dorit ca atunci când au început lucrările de construire a Catedralei Naționale această icoană să fie în preajma șantierului ca în felul acesta Maica Domnului să fie mijlocitoare pentru lucrări”, a spus Preasfinția Sa.

Maica Domnului – Eva cea nouă

Evanghelia zilei, a explicat ierarhul, evidențiază faptul că „Maica Domnului a fost cinstită chiar și de cei care au urmat Mântuitorului în timpul activității sale pământești”.

„O femeie din popor, căreia Sf. Evanghelist Luca nu îi dă nume în mod special pentru a arăta că ea a vorbit în numele tuturor celor prezenți, a strigat: fericit este pântecele care te-a purtat și fericit este pieptul la care ai fost alăptat”, a relatat Preasfinția Sa.

Totodată, „Maica Domnului este numită Eva cea nouă”, a subliniat Episcopul Varlaam, „pentru că ea s-a născut ca să-L întrupeze pe Fiul Veșnic al lui Dumnezeu, din trupul său, ca Acesta să răscumpere din păcatul neascultării întreg neamul omenesc”.

Ierarhul a spus că în Vechiul Testament Maica Domnului este reprezentată prin Chivotul legii „pentru că el conținea cele două table ale legii primite de Moise pe muntele Sinai”.

Maica Domnului a purtat în sine ca un chivot pe Mântuitorul Cel care a adus Legea cea nouă, a precizat ierarhul.

La finalul predicii, Preasfinția Sa a îndemnat credincioșii ca atunci când se închină icoanei Maicii Domnului să o roage să îi învrednicescă în fiecare clipă a vieții lor să împlinească sfatul ei: „să faceți tot ceea ce vă va spune Fiul meu”.

La Sfânta Liturghie au participat stareţul Marii Lavre, Părintele Prodromos şi starețul Schitului Prodromu, părintele Atanasie.

Icoana Prodromița

Icoana din tezaurul Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul – Prodromu din Sfântul Munte este „nefăcută de mână omenească”.

Aceasta a fost pictată în mod minunat la Iași, în anul 1863, și dusă la Muntele Athos, devenind ocrotitoare a schitului românesc.

Foto credit: Raluca Ene/Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente