Biserica „Sfânta Treime” din Craiova şi-a serbat hramul

Biserica paraclis mitropolitan „Sfânta Treime”  din Craiova şi-a sărbătorit luni, 20 iunie 2016, hramul. Soborul slujitor a fost condus, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, de consilierul cultural al Arhiepiscopiei Craiovei, părintele Grigore Vulcănescu.

Momentele liturgice dedicate evenimentului au început în Duminica Rusaliilor cu slujba Vecerniei şi a Pavecerniţei mici unită cu Litia şi au continuat luni, 20 iunie, în ziua praznicului, cu slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie săvârşite la altarul amenajat în pridvorul bisericii de un sobor format din 17 slujitori ai Sfântului Altar, preoţi şi diaconi, sub protia  consilierului cultural al Arhiepiscopiei Craiovei, părintele Grigore Vulcănescu, delegat din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, să participe la eveniment, a precizat pr. Gheorghe Cioiu de la Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Craiovei.

În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii părintele Vulcănescu a vorbit despre  importanţa şi semnificaţia dogmatică a praznicului Sfintei Treimi, subliniind bucuria duhovnicească pe care o trăiesc toţi creştinii în această sfântă zi.

Sărbătoarea Sfintei Treimi înmănunchează întru cinstire şi slavă cele trei Persoane ale Sfintei Treimi: Dumnezeu Tatăl şi Creatorul, Dumnezeu-Fiul şi Mântuitorul Lumii, Dumnezeu-Duhul Sfânt şi Sfinţitorul lumii. De aceea este un praznic deosebit, întâmpinat cu mare bucurie şi o trăire duhovnicească deosebită din partea tuturor credincioşilor creştini. De altfel, atât închinarea şi rugăciunea, cât şi slujbele Bisericii noastre au în centru Sfânta Treime. Iar în această zi vorbim de o sărbătoare a lui Dumnezeu însuşi, Cel întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, a precizat părintele consilier.

Conform tradiţiei ultimilor ani, la final a avut loc o procesiune în jurul bisericii, având în frunte icoana Sfintei Treimi şi Sfânta Evanghelie. De asemenea, în zi de hram, peste 600 de pachete cu dulciuri şi alimente au fost împărţite credincioşilor prezenţi.

***

Biserica „Sfânta Treime“ din Craiova  îşi are rădăcinile în secolul al XVIII-lea, când a fost ridicată  pe temeliile unei biserici mai vechi  de cunoscutul arhitect şi restaurator francez André Leucomte de Nouy, cu sprijinul financiar al principilor Alexandru şi Dimitrie Ştirbei. Îniţial, biserica a fost construită în stil brâncovenesc cu ajutorul jupânesei Dumitrana Ştirboaica între anii 1765-1768. Ulterior, la lucrările de înfrumuseţare şi reconsolidare a bisericii au participat şi membrii familiei princiare Ştirbei: marea vorniceasă Ecaterina Bibescu şi mai ales fiul ei, marele logofăt şi viitorul domn al Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei. Din fondurile bisericii s-a construit în 1890 un dispensar medical pentru persoanele sărace, care a funcţionat aici până în 1939.

 

Comentarii Facebook


Știri recente