Ziua Internaţională a Muntelui: Mănăstiri pe culmi montane din România

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Muntelui vă recomandăm câteva aşezăminte monahale aflate la altitudini de peste 1000 de metri. 

Mănăstirea Ceahlău: 1800 m

Mănăstirea cu hramurile „Schimbarea la Față” și „Sfântul Domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt” a fost construită pe un platou al muntelui Ceahlău, la altitudinea de 1800m. Aşezământul monahal se află în apropierea cabanei Dochia și a stațiunii meteorologice Toaca.

Principalul ctitor este Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Foto credit: Oana Nechifor/Doxologia.ro

Biserica a fost construită de credincioșii ortodocși din comuna Ceahlău și din alte localități din împrejurimi, precum şi cu osteneala protoiereului Mihai Damian. Transportarea materialelor s-a realizat cu ajutorul elicopterului.

Sfințirea mănăstirii a avut loc în anul 1993, în ziua de 28 august, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

În Arhiepiscopia Iaşilor poţi vizita şi: Schitul „Sfântul Daniil Sihastru” al Mănăstirii Sihla – 1100 m; Mănăstirea Sihla – 1000 m.

Mănăstirea de pe Vârful lui Roman: 1700 m

Numită Mănăstirea Alina – Maria (judeţul Vâlcea), aşezământul monahal a fost construit între anii 2011 – 2014, la 1.700 m altitudine, pe platoul montan de la Romanii de Sus, unde, în timpul iernii, stratul de zăpadă poate atinge chiar şi doi metri.

Mănăstirea se află la aprox 20 km distanţă de oraşul Horezu. Numele mănăstirii a fost dat în amintirea fiicei ctitorului, Alina-Maria, care a murit în anul 2011.

Biserica are hramurile Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie şi Sfântul Proroc Ilie. Foto credit: Evenimentul de Vâlcea

Alte aşezăminte monahale din Vâlcea: Mănăstirea Obârşia Lotrului (1400 metri) Mănăstirea Arnota (840 metri).

Mănăstirea Piatra Tăieturii: 1700 m

Mănăstirea se află în Munții Bistriței, la o altitudine de 1700 m, în arealul administrativ al Comunei Panaci din județul Suceava.

Sfinţirea lăcaşului de cult a fost oficiată în data de 8 septembrie 1933, de Naşterea Maicii Domnului, de către Mitropolitul Bucovinei, Nectarie Cotlaciuc.

În anul 1959 mănăstirea a fost desfiinţată, prin decretul 410/1959, iar în 1962, demolată. A fost reînfiinţată în data de 1 iunie 1990.

Noul lăcaş de cult a fost zidit exact pe locul vechii biserici de schit şi încorporează mormântul primului ctitor, ieromonahul Iosif.

Schitul Sf. Ilie – Muntele Mic: 1450 m

Piatra de temelie a schitului Sfântul Ilie (jud. Caraş Severin), aflat la 1450 metri altitudine, a fost aşezată în data de 2 iulie 1939.

Lăcaşul de cult a fost sfinţit de Episcopul Vasile Lăzărescu în data de 1 mai 1940.

Biserica este construită din bârne de lemn, pe o fundaţie de piatră şi un soclu de 1,5 m.

Turla, foarte înaltă, de 20 m, este realizată după stilul bisericilor de lemn din Maramureş şi Munţii Apuseni.

În apropierea schitului se află monumentul eroilor bănăţeni din lupta pentru reîntregire sau Crucea, la altitudinea de 1670 m.

Schitul Straja: 1440 m

Schitul Straja (jud. Hunedoara) este situat în Masivul Vâlcan, la o altitudine de 1.440 de metri.

Schitul reprezintă o atracţie turistică şi datorită tunelului de beton care face legătura între drumul principal şi lăcaşul de cult aflat în Masivul Vulcan.

În interiorul tunelului sunt pictaţi 365 de sfinţi din calendarul ortodox.

Schitul are hramurile: Înălţarea Sfintei Cruci şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

În Eparhia Devei şi Hunedoarei puteţi vizita Mănăstirea Măgureni (1400 m) şi Schitul lui Neag (1200 m).

Schitul Păltiniş: 1350

Ctitorie a Mitropolitului Nicolae Bălan (1920-1955) al Ardealului, schitul a fost construit între anii 1925 – 1927.

Schitul este situat la intrarea în stațiunea Păltiniș (județul Sibiu) din Munții Cibinului, la o altitudine de 1350 m.

Biserica, construită în demn de brad și acoperită, imită stilul vechilor biserici de lemn din Transilvania.

În ultima parte a vieţii sale, filosoful Constantin Noica (1909-1987) a locuit nu departe de schit până la moartea sa, în 4 decembrie 1987. A fost înmormântat la schit în data de 6 decembrie 1987, slujba înmormântării fiind oficiată de IPS Antonie Plămădeală.

În Arhiepiscopia Sibiului poţi vizita şi Mănăstirea Jina, situată la 1180 m.

Mănăstirea „Crucea Iancului” Mărișel: 1340 m 

Mănăstirea „Crucea Iancului”, singura din Arhiepiscopia Clujului cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni” din comuna Mărișel, județul Cluj, a fost înființată în primăvara anului 2015, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei.

Este situată la aproximativ 2 km de binecunoscuta „Cruce a Iancului”, pe platoul de pe Vârful Dobruș, la altitudinea de 1340 de metri.

Construcţia mănăstirii a fost încredințată părintelui duhovnic Paisie Plic și maicii starețe Casiana Lup. În prezent, se lucrează la edificarea ansamblului monahal, iar biserica mănăstirii a intrat în proces de pictare.

Mănăstirea Oaşa: 1260 m

Mănăstirea Oaşa (judeţul Alba) este situată la 70 de kilometri sud față de Sebeș și la 57 de kilometri nord-est față de Petroșani. Cel mai apropiat sat, Tău Bistra, aparținând de comuna Șugag, se află la o distanță de peste 40 de kilometri de mănăstire.

Mănăstirea se află pe platoul numit „Valea Frumoasei” aflată la 1260 m altitudine, fiind străjuit de masivele Munților Cindrel și Șureanu.

Accesul rutier la mănăstire se face pe drumul național DN67C („Transalpina”) dinspre orașul Sebeș.

Mănăstirea Piatra Fântânele: 1200 m

Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele (jud. Bistriţa Nădăud) este aşezată la cota 1.200, în Pasul Tihuța, pe drumul ce unește Transilvania de Bucovina.

Biserica mănăstirii a fost construită în anul 1928. A funcţionat ca mănăstire de călugări până în anul 1960, când, prin decret, a devenit parohie a satului. Mănăstirea a fost reînfiinţată în data de 11 aprilie 1995, la iniţiativa vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu.

Obştea mănăstirii este alcătuită din 26 de maici, stareță fiind savrofora Pamfilia Solcan, iar duhovnic protosinghelul Gavril Horț. Foto credit: Ziarul Lumina.

Maicile de la Piatra Fântânele se ocupa si de aproximativ 30 de copii din cătunele îndepărtate ale zonei, pe care îi ajută să meargă la școală.

Mănăstirea Râșca Transilvană 1200 m

Mănăstirea Râșca Transilvană, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, este situată la cota 1200, în zona Munților Apuseni, Protopopiatul Huedin, în apropierea barajului de la Beliș-Fântânele.

Mănăstirea Comandău: 1030 metri

Mănăstirea Comandău (judeţul Covasna), aflată la 1030 metri altitudine, a fost construită în mai puţin de un an.

Piatra de temelie pentru corpul de chilii a fost aşezată în luna aprilie a anului 2016, în iulie a fost sfinţită piatra de temelie a bisericii, întregul ansamblu monahal fiind sfinţit în luna noiembrie a anului 2016.

Mănăstirea are următoarele hramuri: „Sfânta Icoană Prodromiţa (12 iulie) şi Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina (9 noiembrie)”.

Foto credit: Mănăstirea Oaşa

Comentarii Facebook


Știri recente