Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am ajuns și anul acesta în Sfânta și Marea Vineri din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Astăzi, Biserica prin sfintele ei slujbe și prin lecturile din pericopele evanghelice ne aduce aminte de sfintele, mântuitoarele și înfricoșătoarele patimi ale Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos, adică de: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, și înainte de toate, crucea și moartea, pe care le-a pătimit de bunăvoie pentru noi. Numai când auzim aceste cuvinte ale sinaxarului din Vinerea Patimilor, ne înfricoșăm și imediat ne gândim la ceea ce a făcut Hristos Dumnezeul nostru pentru noi și pentru a noastră mântuire.
Sfânta și Marea Vineri este cea mai tristă zi din tot anul, deoarece astăzi s-a spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape. Cu cunună de spini s-a încununat Împăratul îngerilor. Cu porfiră mincinoasă s-a îmbrăcat Cel ce îmbracă cerul cu nori. Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam. Cu piroane s-a pironit mirele Bisericii. Cu suliță s-a împuns Fiul Fecioarei. Închinămu-ne pătimirilor Tale, Hristoase! Arată-ne nouă și slăvită învierea Ta. Această cântare de la Ceasul al IX-lea ne arată, în sinteză, din punctul de vedere al învățăturii de credință ortodoxă, ceea ce se întâmplă pe Cruce în legătură cu răscumpărarea neamului omenesc. De aceea, trebuie să ne întrebăm ce facem noi pentru a fi alături de Hristos, nu în ipostaza acuzatorilor și a batjocoritorilor Săi, adică a cărturarilor, fariseilor, arhiereilor Ana și Caiafa, a procuratorului Pilat din Pont, a legionarilor romani și a majorității locuitorilor Ierusalimului de acum 2000 de ani, ci în ipostaza Maicii Domnului, a femeilor mironosițe și a Sfântului Ioan Teologul, a celor care cu fidelitate și dragoste îl urmează îndeaproape pe Hristos pe drumul către Golgota, adică pe drumul către mântuirea neamului omenesc.
Durerea Mântuitorului în această zi nu este numai cea provocată de lovirile pe care le-a primit de la legionarii romani, de la greutatea crucii pe care o duce către Golgota și în final de durerea supliciului răstignirii, ci este durerea păcatului de la căderea lui Adam în ceasul al șaselea (ora 12), în grădina Edenului, mâncând din pomul oprit și a tuturor păcatelor lumii care au urmat acestui moment până la Hristos și după Hristos până la a doua Sa venire. De aceea, Cel care i-a dat omului ca poruncă să nu mănânce din pomul oprit în Paradis, Hristos Dumnezeul nostru vine la ceasul al șaselea și este spânzurat pe lemn pentru ca să îndrepte ceea ce protopărintele Adam a încălcat prin păcatul neascultării. Iar El care l-a creat pe om în ziua a șasea vine în a șasea zi a săptămânii ca Noul Adam, ca prin Răstignirea Sa pe om să-l mântuiască. De aceea, în Vinerea Patimilor trebuie să lăsăm grijile cotidiene și să ne aplecăm prin participarea la sfintele slujbe ale Bisericii asupra lucrărilor sfinte și mari pe care le-a făcut prin Sfânta Sa Pătimire Domnul nostru Iisus Hristos pentru mântuirea noastră.
Acum trebuie să luăm aminte și să înțelegem că ori de câte ori păcătuim de atâtea ori îl răstignim în inima noastră pe Hristos Mântuitorul nostru. Pe lângă reflexia duhovnicească prin citirea Sfintelor Evanghelii care ne relatează despre Sfintele Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, această zi tristă în care mergem cu Domnul la Patima Sa cea mântuitoare trebuie să fie și un moment în care să ne hotărâm să ieșim din lumea păcatului și să intrăm în lumea credinței și a mărturisirii, prin urmarea lui Hristos, adică prin săvârșirea faptelor credinței. Acum să spunem și noi, alături de imnograful inspirat: Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii, cu scump sângele Tău. Pe Cruce pironindu-Te și cu sulița împungându-Te, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ție! (Articol apărut sub semnătura Părintelui Ciprian Apetrei, Consilier Patriarhal)