Încă de la începutul ei, Biserica creștină a instituit anumite slujbe prin care credincioșii aduc lui Dumnezeu prinosul lor de slăvire, de mulțumire pentru darurile primite și de cerere în scopul mântuirii. Aceste slujbe, care se săvârșesc zilnic în mănăstiri și în catedrale și în fiecare sărbătoare în bisericile de mir, se numesc generic „cele șapte Laude”.
Pregătirea aperceptivă
Un exemplu notabil de rugăciune sinceră și stăruitoare este cel al Psalmistului David, care spune: „Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineață” (Ps. 62, 1). Și tot dis-de-dimineață femeile mironosițe au mers cu înflăcărare și curaj la mormântul Domnului pentru a-I unge trupul cu miresme (Matei 28, 1-10). Aceeași râvnă în a sluji Domnului cu mulțumire și cu credință trebuie să îi determine și pe credincioșii de azi să vină de dimineață la Sfânta Biserică pentru a participa la slujba Utreniei, cea mai importantă dintre „cele șapte Laude”.
Anunțarea temei
În cele ce urmează vom încerca să deslușim înțelesurile simbolice ale Utreniei din dorința de a-i convinge pe acei credincioși care nu au înțeles încă frumusețea și profunzimea lecturilor și cântărilor Utreniei să ia parte la ea. Având în vedere spațiul limitat, vom prezenta și explica doar părțile importante ale Utreniei duminicilor, fără pretenția de a oferi cititorilor toate detaliile acestei slujbe, lăsându-le astfel posibilitatea de a le descoperi singuri în Sfânta Biserică.
Tratarea. Timpul săvârșirii, originea și scopul Utreniei
Cuvântul utrenie este de origine slavonă (utro â dimineață) și desemnează slujba care se săvârșește dimineața în sfintele biserici. Odinioară această slujbă se oficia în a doua parte a nopții, înainte de răsăritul soarelui. Astăzi, doar Utrenia Sfintelor Paști mai păstrează caracterul nocturn. În ajunul marilor sărbători, în mănăstiri și catedrale Utrenia se săvârșește seara împreună cu Vecernia și Litia sub forma Privegherii.
Originea Utreniei se află în rugăciunea de dimineață din cultul iudaic de la templu și sinagogi. Referitor la scopul ei, Utrenia este slujba prin care aducem lui Dumnezeu mulțumire pentru odihna din timpul nopții ce a trecut și Îi cerem ajutorul pentru ziua care începe și care se aseamănă cu lumina care alungă întunericul necunoștinței și al păcatului. Astfel, Sfântul Simeon al Tesalonicului spune că Utrenia este ca o „jertfă de mulțumire Celui ce aduce lumina și Celui ce a risipit întunericul înșelăciunii și ne-a dat lumina dreptei credințe”. Din punct de vedere istorico-simbolic, slujba de dimineață ne aduce aminte de Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului Hristos, dar și de Nașterea și Învierea Sa, petrecute înainte de ivirea zorilor.
Momentele importante ale Utreniei și explicarea lor
Utrenia debutează cu „Binecuvântat este Dumnezeul nostru…”, psalmii 19 și 20, numiți împărătești, apoi „troparele împărătești” și ectenia întreită, ceea ce alcătuiește un prolog care cuprinde rugăciuni pentru conducători după îndemnul Sfântului Apostol Pavel (cf. I Tim. 2, 1-2). Partea următoare care începe cu formula „Slavă Sfintei… Treimi…” ne trimite la începuturile creștinismului, când oamenii au înțeles că Dumnezeu este întreit în Persoane. Urmează citirea celor 6 psalmi care simbolizează perioada de după căderea lui Adam în păcat, marcată de tânguirea pentru starea decăzută a omenirii, dar și de nădejdea venirii Răscumpărătorului: „Eu m-am culcat și am adormit, sculatu-m-am că Domnul mă va sprijini” (Ps. 3, 5). În acest timp preotul citește în taină cele 12 rugăciuni ale dimineții aducând lui Dumnezeu mulțumiri și cereri în numele credincioșilor.
Cântarea „Dumnezeu este Domnul…” cântată de patru ori simbolizează vestirea venirii Domnului în cele patru laturi ale lumii. Troparele și sedelnele sunt imne care împletesc elemente din Vechiul și Noul Testament prin care aducem slavă lui Dumnezeu și lăudăm nevoințele sfinților. Urmează Binecuvântările Învierii, apoi antifoanele și prochimenul zilei prin care slăvim minunea Învierii Domnului. Cădirea din acest moment închipuie miresmele pe care femeile mironosițe le-au adus la mormântul Domnului în dimineața Învierii (Marcu 16, 1-8). Citirea uneia din cele 11 Evanghelii „ale Învierii” (doar 11 Apostoli au fost martori ai Învierii) simbolizează arătarea Domnului după Învierea Sa. Preotul care citește în Sfântul Altar pericopa evanghelică îl simbolizează pe îngerul care a vestit femeilor mironosițe Învierea Domnului. Scoaterea Evangheliei în mijlocul bisericii spre închinarea credincioșilor marchează arătarea Domnului după Înviere și vestirea Învierii Sale tuturor. De aceea acum se cântă: „Veniți toți credincioșii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos…”. Prin cuvintele Psalmului 50, participanții la această slujbă exprimă sentimente de smerenie și umilință față de Hristos Cel înviat.
Citirea Canoanelor sau cântarea Catavasiilor reprezintă, după cum afirmă pr. prof. dr. Ene Braniște, „cea mai strălucită expresie poetică în cultul ortodox, a legăturii strânse dintre Vechiul și Noul Testament”. Luminândele cântate odinioară la ivirea zorilor parafrazează Evanghelia Învierii citită anterior. În continuare se intonează Laudele introduse de cuvintele „Toată suflarea să laude pe Domnul…”. Acestea sunt o serie de stihiri (strofe) care alternează cu versete din psalmii 148, 149 și 150, numiți „psalmi de laudă”. Doxologia sau Imnul îngeresc („Slavă întru cei de sus…” – imnul cântat de îngeri la Nașterea Domnului) este un imn cu caracter trinitar, alcătuit „în cinstea Sfintei Treimi”, cum spunea Sfântul Simeon al Tesalonicului. Prin acest imn Îl slăvim pe Cel care „ne-a arătat lumina” naturală, dar mai ales pe cea spirituală, aceea a cunoașterii lui Dumnezeu.
Recapitularea
Utrenia este așadar o împletire de elemente din Vechiul și Noul Testament, prin care aducem slavă și mulțumire Celui ce „toate le face spre binele vieții noastre”. Trăim mai întâi un sentiment de tristețe asemenea celor aflați odinioară în păcat și în umbra morții prin lectura celor 6 psalmi, ne bucurăm de arătarea lui Dumnezeu în lume când spunem „Dumnezeu este Domnul…”; prin cântarea troparelor, sedelnelor, Laudelor aducem prinos de laudă atât Mântuitorului, cât și sfinților Săi. Scoaterea Evangheliei în mijlocul bisericii sau arătarea Domnului după Învierea Sa este momentul care prilejuiește exprimarea evlaviei și a râvnei credincioșilor de a fi prezenți în casa Domnului încă de dimineață. Dar mai mult, sentimentele de bucurie și adâncă trăire duhovnicească ale credincioșilor culminează la auzul doxologiei: „Slavă Ție, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina”.
Asocierea
Așa cum, în dimineața Învierii, femeile mironosițe au mers la mormântul Domnului pentru a unge trupul Său cu miresme, și noi, creștinii de astăzi, suntem chemați de glasul clopotului să mergem dis-de-dimineață și „în loc de miruri, cântare să aducem Stăpânului” (cântare din Canonul Învierii). Astfel ne umplem sufletele de bucuria de a fi în comuniune harică cu ceilalți credincioși, de lumina Învierii lui Hristos, care ne răsplătește râvna spunându-ne, precum mironosițelor: „Bucurați-vă”.
Generalizarea
Utrenia este așadar „jertfa de laudă” pe care credincioșii prezenți de dimineață în Sfânta Biserică o aduc lui Dumnezeu ca o expresie a dragostei, a recunoștinței și a râvnei față de Cel ce ne-a dăruit lumina cunoașterii Adevărului, ne-a arătat Calea care duce la dobândireaVieții celei veșnice.
Aplicarea
Pentru a înțelege pe deplin starea de bucurie și frumusețe a cântărilor din cuprinsul Utreniei este nevoie să participăm efectiv și activ la această slujbă. Astfel dobândim starea sufletească necesară pentru a participa la Sfânta Liturghie, cununa tuturor slujbelor din Biserica Ortodoxă. Urmând și noi exemplul mironosițelor „să mânecăm cu mânecare adâncă” (să mergem dis-de-dimineață) în casa Domnului pentru a lua binecuvântare de la „Cel ce a răsărit din mormânt ca un soare” spre mântuirea noastră. (Cateheza publicata în Ziarul Lumina din data de 13 mai 2013)
