Un nou punct de lucru Basilica Travel la Galaţi

În contextulmanifestărilor organizate cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul municipiului Galaţi a fost sfinţit şi noul punct de lucru „Sfântul Apostol Andrei” al Biroului de pelerinaje „Basilica Travel” al Patriarhiei Române, situate în Galaţi pe strada Ion Creangă, nr. 13. Slujba de sfinţire a fost săvârşită de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Alături s-au aflat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului şi Preasfinţitul Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

„Ne bucurăm că aici la Galați, de unde plecau pelerinii cu vaporul pe timpuri, iată avem un centru nou de pelerinaj care va dinamiza și intensifica lucrarea pastorală. S-a constatat că în mai multe parohii, acolo unde grupuri de credincioși conduși de preoții din parohie organizează mai des pelerinaje s-a intensificat comuniunea în parohie cu împrospătare a relațiilor dintre preoți și credincioșii păstoriți, dar și între credincioșii. În fiecare mănăstire și parohie este nevoie din când în când de a organiza un pelerinaj la locurile sfinte din țară și din străinătate, mai ales din Țara Sfântă, pentru că există și riscul monotoniei și al platitudinii ori pelerinajul scoate din monotonie o comunitate și îi dă o anumită dinamică, de aceea o biserică vie, lucrătoare, misionară, pastorală este și o biserică a pelerinajelor care înseamnă o lucrare de închinare, de recunoștință a lucrării lui Dumnezeu în istorie, dar și de recunoaștere a locurilor și oamenilor prin care Dumnezeu a lucrat sau în care Dumnezeu a răspuns la căutare”, a spus Preafericirea Sa, potrivit TRINITAS TV.

La final, Patriarhul României a dăruit Protoieriei Galaţi o icoană cu Sfinţii Martiri Brâncoveni şi mai multe volume apărute la editurile Patriarhiei Române. Totodată, toți cei prezenți au primit iconițe cu Sfântul Apostol Andrei.

Despre importanța inaugurării noului Birou de pelerinaje a vorbit și Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos: „Trebuie să organizăm, prin aceste birouri, pelerinaje în interiorul Eparhiilor, să ne cunoaștem mănăstirile, parohiile mai importante, personalitățile mai importante și apoi consider că trebuie să ne cunoaștem de la o Eparhie la alta. Eu cred că pelerinajul pornește de la inițiativa liturgică, apoi a solidarității între noi. În fond aceasta a fost de la început vocația Eparhiei de la gurile Dunării, să fie un centru de comuniune și de pelerinaje și am considerat că protopopiatul are infrastructura necesară și cred că preoții aici vor învăța mai ușor din experiența altor preoți că suntem pelerini și fiind pelerini suntem și mai apropiați unii de alți”.

Înainte de sfinţirea biroului de pelerinaje, Patriarhul României a vizitat Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Atanasie al III-lea al Constantinopolului”, aflată în imediata vecinătate a Protoieriei Galaţi.

Comentarii Facebook


Știri recente