Tradiții românești prezentate la Praga

În perioada 29 noiembrie – 2 decembrie 2012 corul de cameră „Vestitorii” și corul mixt „Nașterea Domnului”, ambele aparținând Parohiei Arad Micălaca Veche II au participat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional de Colinde și muzică de Advent, premiul „Petr Eben”. Organizator al festivalului este Millennium Travel and Agency Orfea Praga, iar co-organizator Centrul Cultural de Informare și consultant Nipos Artama Praga, după cum a precizat Părintele Iacob Bupte.

Repertoriul concursului conține maxim cinci lucrări, durata interpretării fiind de 14-16 minute. Competiția a fost jurizată de un grup de experți ales de Comitetul organizator din rândurile unor figuri de marcă ale muzicii corale cehe și internațional, abordând trei criterii de clasificare a participanților:

– nivelul tehnicii de interpretare – cultura vocală și tehnica interpretării, intonație, ritm;

– criterii de interpretare – utilizarea corectă a mijloacelor de expresie muzicală – dinamica, tempo, accent, culoare, nivel de dificultate;

– impresia artistică generală – influența asupra ascultătorului, relația cor-dirijor, interpretarea din memorie;

România a fost reprezentată anul acesta de trei coruri: cele două menționate, ale Parohiei Arad Micălaca Veche II și Corul de copii „Vlăstarele Orăștiei”. Corurile arădene au obținut merituoase punctaje pentru locul II.

Pe parcursul prezenței în Cehia s-a desfășurat un concert public în Biserica „Sfântul Nicolae” în data de 30 noiembrie, iar în data de 1 decembrie, în jurul amiezii, a avut loc concertul în aer liber al corurilor la care au participat 17 formații. Colindele românești interpretate în capitala Cehiei au fost răsplătite cu aplauzele miilor de spectatori. Ambele coruri au participat la programul cultural în seara ultimă a festivalului, cu prilejul acordării premiilor. Duminică, 2 decembrie, corurile arădene au dat curs invitației comunității românilor din Brno, susținând un concert de colinde.

D-l Nicolae Blându, reprezentantul Ambasadei Române la Praga, a însoțit delegația română la sediul diplomației, căldura și prețuirea cu care au fost primiți toți membrii corului, precum și prezența reprezentanților – preot Iacob Bupte și dirijor Magdalena Lodi – alături de oficialitățile locale și invitați ai ambasadei în ziua de 1 decembrie, s-au constituit în mulțumirile și felicitările corului pentru osteneala depusă, precum și tuturor sponsorilor care au făcut cu putință ca România să fie reprezentată la cel mai înalt nivel.

Laureații au prezentat buchetul colindelor românești tuturor celor doritori de cinstire a valorilor poporului român dreptcredincios Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care în acele zile a împlinit 28 ani arhierie la Arad, trei ani de la ridicarea în rang de Arhiepiscopiei a eparhiei Aradului, ierarhul arădean bucurându-se de o deosebită cinstire din partea credincioșilor români din Cehia.

Comentarii Facebook


Știri recente