Tinerii romi din Protoieria Sascut participă la prima ediție a școlii de vară „În vatra satului”

În satul Băcioiu din protoieria Sascut se desfășoară în perioada 15-18 iulie 2019 prima ediție a școlii de vară „În vatra Satului”, dedicată tinerilor romi din comunitatea parohială.

Acest proiect catehetic a fost organizat la inițiativa părintelui Vasile-Arun Spridon, parohul bisericii din sat, cu scopul de a-i aduce mai aproape de Hristos pe copiii de etnie romă, informează Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

Astfel, copiii au participat la activități cu caracter educativ și au aflat informații despre Sfânta Liturghie, Sfânta Cruce și despre importanța implicării active în viața Bisericii.

Programul de patru zile al școlii de vară include un pelerinaj la mănăstirile nemțene.

Biserica Ortodoxă Română are ca preocupare permanentă incluziunea socială a comunității rome şi eliminarea discriminării.

Cerințele misiunii în rândul etnicilor romi privesc intensificarea activităților catehetice, susținerea procesului educativ și absolvirea ciclurilor superioare de învățământ, dezvoltarea sistemului de asistență socială și sprijin în integrarea lor pe piața muncii.

Vezi și Incluziunea socială a romilor, o preocupare permanentă a Bisericii Ortodoxe Române

Cine este preotul rom care a slujit la Sfânta Liturghie bilingvă în română şi romani, oficiată de Mitropolitul Andrei

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

 

Comentarii Facebook


Știri recente