Studenții teologi în tabără: „Comuniune, Integrare și Formare”, la înălțime (FOTO)

Asociaţia Studenţilor Teologi Ortodocşi (ASTO) s-a aflat, în perioada 10-14 septembrie,  în tabără la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” – Mănăstirea Caraiman.

Studenții teologi au avut mai multe drumeții pe munte, activități sportive și recreative, dar s-au aflat la înălțime și din punct de vedere al formării și edificării spirituale.

La sesiunile de formare, participanții au învățat cum funcționează comunicarea organizațională și ce presupune managementul de proiect. Au avut loc activități de tip teambuiding, unde studenții au experimentat modul în care propriile valori influențează lucrul în echipă și colaborarea dintre membri.

Printre activități s-a numărat comemorarea eroilor neamului pe platoul Bucegi și participarea la sfintele slujbe. Studenții teologi s-au implicat și în organizarea hramului la mănăstirea care i-a găzduit: „Înălțarea Sfintei Cruci”.

Proiectul „Comuniune, Integrare și Formare” s-a adresat studenților și masteranzilor de la facultățile de teologie ortodoxă din cuprinsul Patriarhiei Române. Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) funcționează din anul 2009 în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București.

Vezi imagini din tabără în galeria foto de mai jos:

Foto credit: ASTO / Alexandru Paraschiv & Simona Chivu


Știri recente

Binele de știut matinal: 5 știri într-un minut

Încheie săptămâna cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Patriarhul Daniel la începutul edificării Centrului „Sf. Ilie Tesviteanul”: Biserica sprijină prezentul şi viitorul educaţiei Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis joi un…