Sinaxar la Duminica a doua a Postului Mare

Biserica Ortodoxă se află la 15 martie 2014 în Duminica a doua din Post, numită și a Sfântului Grigorie Palama. Vă prezentăm în cele ce urmează Sinaxarul din Triod la această duminică:

„În Duminica a doua a Sfântului și Marelui Post, facem pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului.

Acest fiu al dumnezeieștii și neînseratei lumini, cu adevărat om al lui Dumnezeu și minunat serv și slujitor al lui Dumnezeu era originar din Asia, din părinți de neam și slăviți. S-a silit să-și împodobească cu vir­tute și învățătură nu numai pe omul cel din afară și văzut, ci cu mult mai mult pe cel lăuntric și nevăzut. Pe când era încă în fragedă copilărie a murit tatăl lui. Mama sa l-a învățat și l-a crescut atât pe el, cât și pe frații și surorile lui în învățătura și în legea Domnului și în Sfintele Scripturi. A ajuns însă bun cunoscător și al învățăturii laice, căci a urmat la dascăli învățați. Grigorie, isteț din fire, având o râvnă potrivită, a adunat în scurtă vreme tot felul de cunoștințe, încât, ajungând la vârsta de douăzeci de ani și socotind pe toate o nimica și mai înșelătoare decât visurile, căuta să alerge sus la Dumnezeu, pricina și dătătorul oricărei înțelepciuni, și printr-o viețuire mai desăvârșită să-și afierosească lui Dumnezeu toată ființa sa. De aceea a descoperit mamei sale scopul său iubitor de Dumnezeu, dorul și dragostea înflăcărată de Dumnezeu, ce-o avea de multă vreme. Cu acest prilej a aflat că și ea nutrește de mult aceleași gânduri și că-și găsește desfătarea în aceleași lucruri ca și el. A adunat deci mama îndată în jurul ei pe copiii săi și le-a zis cu veselie: „Iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu!”. Apoi a încercat să afle ce părere au ei despre cele bune și le-a descoperit țelul fratelui lor mai mare. Acesta, întrebuințând mai mult cuvinte din inimă decât din minte, i-a con­vins să urmeze cu bucurie aceleași dorințe ca și el și să fugă de lume. De aceea, după ce și-a împărțit, după sfatul evanghelic, toată averea la săraci și a părăsit cu suflet ușurat favorurile împărătești și cinstea și zgo­motele din palatele împărătești, a urmat lui Hristos. Pe mama și pe surorile sale le-a dus într-o mănăstire de călugărițe, iar el împre­ună cu frații săi s-au dus în muntele sfințeniei, supranumit Athos. Dar pentru că timpul n-a îngăduit să trăiască la un loc, a sfătuit pe frații săi să rămână în alte mănăstiri și acolo să-și ducă viața în ascultare de Dumnezeu, iar el s-a dat în ascultarea unui bătrân minunat numit Nicodim, care trăia în isihie numai pentru Dumnezeu. De la acesta a învățat cu fapta, în umilința sufletului, toată porunca și toată virtutea. A mai dobândit aici, în descoperire tainică, și sprijinul și ajutorul nebiruit de nimeni al Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu. După mutarea lui Nicodim către Dumnezeu, a trăit câțiva ani în Marea Lavră cu multă râvnă în cele duhovnicești. De dragul isihiei însă a plecat din Marea Lavră și a îmbrățișat pustia. Fiind sârguincios și dorind necontenit cu tărie să fie cu Dumnezeu, s-a dat pe sineși unei vieți co­vârșitor de aspre. Înfrânându-și prin rugă­ciune stăruitoare simțurile, înălțându-și mintea la Dumnezeu, petrecându-și tot tim­pul în rugăciune, studiind cele dumnezeiești și întocmindu-și într-un chip foarte bun viața, învingea cu mare putere, cu ajutorul lui Dumnezeu, atacul demonilor; curățindu-și sufletul cu izvoare de lacrimi prin privegheri de nopți întregi, a ajuns vas ales al harurilor dumnezeiescului Duh și avea adeseori vedenii dumnezeiești. Și ceea ce-i mai minunat este că nu și-a schimbat felul lui aspru de viață, cu toate că a plecat, din pricina năvălirilor ismailiților, în Tesalonic și a fost silit să locuiască în alte orașe.

După mulți ani, după ce și-a curățit desăvârșit și trupul și sufletul, cu voia lui Dumnezeu, a primit marele har al preoției. Și săvârșea tainele preoției ca unul care n-avea trup și era, ca să spun așa, în afară de el însuși, încât sufletele celor care se uitau la el se pocăiau numai văzându-l. Era cu adevărat mare și era cunoscut de cei care trăiau după rânduiala lui Dumnezeu ca un purtător de Duh. Se arăta un astfel de om și celor care vedeau faptele lui: avea putere împotriva demonilor; izbăvea pe cei cu­prinși de înșelăciunea și uneltirea lor; făcea ca pomii neroditori să dea roade; vedea mai dinainte cele viitoare și era împodobit și cu celelalte haruri ale dumnezeiescului Duh. Dar pentru că săvârșirea virtuții stă în pu­terea noastră, și fără încercări nu este nici desăvârșire și nici arătarea credinței noastre în Dumnezeu – căci împreună-lucrarea faptei bune și a dorinței de bine desăvârșește pe omul care trăiește după Dumnezeu a îngăduit Dumnezeu să cadă acest mare bărbat în felurite și necontenite încercări, pentru ca prin toate acestea să se arate cu adevărat desăvârșit. Ce minte poate să-și închipuie câte i s-au întâmplat? Ce cuvânt poate să rostească uneltirile mai mari decât cele dinainte ale cumplitului vrăjmaș și acuzațiile și bârfelile aduse lui de noii luptători împotriva lui Dumnezeu? Cine poate să spună cât de mult a luptat pentru credință timp de douăzeci și trei de ani, suferind din partea vrăjmașilor vătămări și felurite necazuri?

Ereticul, Varlaam din Calabria, care se credea grozav în înțelepciunea laică și socotea, în deșertăciunea propriilor lui gân­duri, că știe toate lucrurile, a pornit război cumplit împotriva Bisericii lui Hristos, a dreptei noastre credințe și a tuturor celor care o țineau cu tărie. Varlaam învăța nebu­nește că harul comun Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și lumina veacului ce va să fie, prin care vor străluci și drepții ca soarele, în chipul în care și Hristos a ară­tat-o strălucind ca soarele pe Muntele Taborului, și, pe scurt, toată puterea și lucrarea Dumnezeirii triipostatice, este cu totul deosebită de firea dumnezeiască și este creată. Iar pe cei care cugetau drept, că acea dumnezeiască lumină este necreată și că toată puterea și lucrarea dumnezeiască nu sunt nicidecum însușiri noi printre însușirile firești ale lui Dumnezeu, pe toți aceștia, prin cuvinte și prin scrieri mari, îi numea închinători la doi dumnezei și închinători la mai mulți dumnezei, după cum se numesc și iudeii, Sabelie și Arie.

Pentru a vădi rătăcirea lui Varlaam, Biserica a trimis la Constantinopol pe dum­nezeiescul Grigorie, ca un luptător al credinței și ca un cunoscut apărător, dar, mai bine-spus, și ca acuzator și ca acuzat. Dumnezeiescul împărat Andronic al pa­trulea Paleologul, apărător al dreptei credințe, a adunat un sfânt sinod. Când a venit la acest sinod și Varlaam – cu învățăturile lui eretice spuse mai sus și cu acuzațiile aduse împotriva credincioșilor marele Grigorie, plin de dumnezeiescul Duh și îmbrăcat cu putere nebiruită de sus, a astu­pat acea gură deschisă împotriva lui Dum­nezeu și în sfârșit a biruit-o; a prefăcut în cenușă, prin cuvântări arzătoare și prin scrieri, ereziile lui asemănătoare spinilor. Pentru că n-a mai putut suferi rușinea, vrăjmașul dreptei credințe a fugit la latini, de unde a și venit. în sinod Grigorie, după ce a mustrat pe Varlaam, a mustrat și pe Polichindin, și prin cuvântări împotriva lui, a nimicit scrierile acestuia. Cu toate acestea, partizanii pierzaniei acestora nu încetau de a purta război Bisericii lui Dumnezeu. Spre a le fi stavilă, silit mai mult de sfântul sinod și chiar de împărat, și înainte de toate prin voia dumnezeiască, Grigorie a fost înduple­cat să se urce pe scaunul arhiepiscopal și să fie păstor sfintei Biserici a Tesalonicului. Îmbrăcat cu acest har, a dat cu bărbăție și stăruință cu mult mai multe lupte decât înainte pentru credința ortodoxă. Pe mulții, cumpliții și viclenii partizani ai lui Achindin și Varlaam, care se arătau ca niște pui înverșunați ai unor înverșunate fiare sălba­tice, ca și învățăturile și scrierile lor, i-a combătut cu fel de fel de argumente, prin cuvântări și scrieri de Dumnezeu insuflate, nu o dată sau de două ori, sau de trei ori, ci de multe ori și în multe împrejurări, nu numai în timpul unui împărat sau patriarh, ci în timpul a trei împărați, care au luat sceptrul împărăției unul după altul, și în timpul tot atâtor patriarhi și a multor sinoade. Dar în sfârșit i-a biruit. Unii îndărătnici, socotind o nimica dreptatea dumnezeiască, au rămas în rătăcirea lor. Așa s-a întâmplat cu toate ereziile.

Pe scurt, acestea și atât de mari sunt biruințele marelui Grigorie împotriva rău-credincioșilor. Dar Dumnezeu, pe căi ne­spuse, l-a trimis învățător și în Răsărit. Din Tesalonic a fost trimis sol în Constantinopol ca să potolească certurile dintre împărați. A fost prins însă de agarineni și ținut în stăpânirea lor un an întreg. Ca un luptător a mers din loc în loc și din oraș în oraș, învățând cu mult curaj Evanghelia lui Hristos. Pe cei tari îi întărea însă și mai mult și-i sfătuia să stăruie în credință, iar pe cei șovăielnici, care aveau unele îndoieli și-i puneau întrebări cu privire la cele ce se petreceau în acea vreme, îi sprijinea cu înțelepciunea dumnezeiască și le dădea cea mai bună dezlegare tuturor întrebărilor ce i le puneau. Iar celorlalți, care s-au rupt în chip nenorocit de creștini și își bat joc de dogmele noastre: de iconomia întrupării Domnului și Dumnezeului nostru, de cinsti­ta cruce, de cinstitele icoane cărora ne închi­năm, de multe ori le vorbea cu îndrăzneală. Mai mult încă vorbea și despre Mahomed și despre multe alte întrebări ce-i erau puse. Prin răspunsurile pe care le dădea, pe unii îi uimea, iar pe alții îi înfuria împotriva Iui, și își întindeau mâinile spre el și i-ar fi pus mucenicește capăt zilelor dacă, prin pur­tarea de grijă a lui Dumnezeu, n-ar fi fost cruțat cu nădejdea răscumpărării sale cu bani. Acest lucru s-a întâmplat, și marele Grigorie a fost eliberat de niște creștini iubitori de Hristos. Și așa a plecat îndată, mucenic nesângerat, la turma sa.

Pe lângă multe și mari daruri și merite deosebite ce avea, a fost împodobit și el cu semnele lui Hristos, având în el, după cum spune Pavel, lipsurile lui Hristos (Col. 1, 24). Iar ca să arătăm însușirile lui deosebite, le vom numi pe acestea: era peste măsură de blând și smerit, însă nu când era vorba de Dumnezeu și de cele dumnezeiești, în aces­tea era mare luptător; era fără ură și îngăduitor; căuta, atât cât îi sta în putință, să răsplătească cu bine pe cei care se purtau rău cu el; nu primea cu ușurință cuvintele ce se spuneau împotriva unora; era răbdător și cu suflet mare în greutățile ce veneau asupra lui de fiecare dată; era mai presus de orice plăcere și slavă deșartă; era totdeauna simplu în toate trebuințele trupului, deși cu timpul trupul lui se slăbise cu totul; blândețea, liniștea și necontenita lui bună­voință a tăriei sufletului său se desăvâr­șiseră atât de mult în el, încât aceste însușiri se arătau și pe dinafară celor care-l priveau; în toate totdeauna înțelegător, atent și ordo­nat. Ca o urmare a acestor însușiri, aproape niciodată ochii lui nu-i erau seci de lacrimi, ci purtau în ei izvoare de lacrimi.

Deci așa a luptat vitejește de la început până la sfârșit împotriva patimilor și a demonilor; a alungat departe de Biserica lui Hristos pe eretici, înfățișând limpede în cuvântări și în scrieri credința ortodoxă, iar prin ele a pecetluit oarecum toată Scriptura cea insuflată de Dumnezeu, după cum și ea, care-i sfârșit și pecete a vieții și cuvântului sfinților, a pecetluit viața și cuvântul lui; a păstorit apoi, apostolește și bine-plăcut lui Dumnezeu, turma lui timp de treisprezece ani, a împodobit-o cu predici morale și a condus-o spre staulul cel ceresc. Și, ca să spunem așa, spre a se arăta ajutător de obște și al ortodocșilor în viață și al celor ce vor veni, s-a mutat la viața cea mai presus de lume în anul 1362 de la Hristos, trăind în total 63 de ani. Duhul și l-a dat în mâinile lui Dumnezeu, iar trupul, sfintele lui moaște, le-a lăsat turmei. Sfintele lui moaște și astăzi se păstrează în Mitropolia din Tesalonic, neobișnuit de strălucite și de slăvite, ca o moștenire și comoară neprețuită. De fiecare dată fac minuni celor ce se apropie de ele cu credință, dăruind izbăvire de tot felul de boli.

Cu ale lui rugăciuni, Dumnezeule, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin”.