Sfântul Ierarh Nectarie a fost cinstit în Spania

În perioada 1-9 noiembrie 2016, credincioşii Parohiei „Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Coslada, Spania, şi-au sărbătorit ocrotitorul.

Pentru a oferi credincioşilor posibilitatea participării într-un număr mai mare la programul liturgic parohial, sărbătoarea sfântului a fost prăznuită duminică, 6 noiembrie. Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele arhimandrit Nikódimos Kabarnós  (Grecia) şi părintele Constantin Sturzu, în prezent preot misionar la Mănăstirea Vilaller (Spania), care a rostit şi cuvântul de învăţătură.

După agapă, sub titlul: „Mărgăritare muzicale”, Grupul vocal-instrumental „Kalofonis” din Galaţi a susţinut un concert de muzică veche românească, interpretând piese inspirate din lucrările lui Dimitrie Cantemir, Costache Conachi, Anton Pann, Gheorghe Dima şi Gheorghe Ucenescu. Câteva sute de pachete cu hrană au fost oferite închinătorilor, prin contribuţia membrilor parohiei şi prin grija Consiliului şi Comitetului parohial, a precizat pr. paroh George Cimpoca.

Slujbă de Priveghere

În noaptea de 8 spre 9 noiembrie a fost oficiată slujba de priveghere în cinstea Sfântului Nectarie. Din soborul slujitor au făcut parte: Pr. Marian Trăilă de la Parohia ,,Sf. Mc. Ciprian şi Sf. Muceniţă Iustina” – Azuqueca de Henares; Pr. Sergiu Adrian Covaci de la Parohia „Întâmpinarea Domnului” – Mejorada del Campo; Pr. Ștefan Șupeală de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” – Rivas Vaciamadrid; Pr. Nicolae Popa-Maria, de la Parohia „Sf. Mare Mucenic Pantelimon” – Torrejón de Ardoz; Pr. George Cimpoca de la Parohia “Sfântul Nectarie Taumaturgul” – Coslada.

În cuvântul de învăţătură părintele paroh le-a vorbit credincioşilor, printre altele, despre dragostea faţă de aproapele:

Un învăţător și-a întrebat ucenicii: “Cum știm că s-a sfârșit noaptea și se ivesc zorile?” Unul a zis că atunci când deosebim o oaie de un câine, altul a spus că atunci când putem face deosebirea dintre un măslin și un smochin. Învăţătorul le-a răspuns că atunci știm că a trecut noaptea și s-au ivit zorile când ne uităm la un străin și-l vedem ca pe fratele nostru… Aceasta încercăm să facem de atâţia ani împreună aici, zi de zi, duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare. E clar că oamenii care-și țin pumnii strânși nu-și pot da mâna, de aceea desfă palma, chiar dacă există riscul ca cineva să-ți bată un cui în ea.

 

Comentarii Facebook


Știri recente