Biserica Ortodoxă sărbătorește duminică, 27 octombrie, pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.
Sfântul Dimitrie cel Nou s-a născut la începutul secolului al XIII-lea, într-o familie de țărani din satul Basarabi, în sudul Dunării, aparținând în vremea aceea regatului Bulgariei. Sfântul Dimitrie a purtat din fragedă pruncie lupte acerbe pentru a dobândi o viață virtuoasă, în post și rugăciune. Într-o zi, pe când se dusese cu animalele la păscut, a călcat pe un cuib acoperit de ierburi și a strivit puișorii care se aflau în el. Profund mâhnit, s-a hotărât, spre pocăință, să lase desculț timp de trei ani, fie iarna, fie vara, piciorul care strivise cuibul, faptă considerată de el a fi ca o crimă. Mai târziu, s-a atașat unei comunități monastice, iar după ce a ucenicit cele ale ascultării, s-a retras în pădure, unde și-a statornicit adăpostul într-o peșteră, aproape de râul Lom, neștiut de oameni și aducând zi și noapte rugăciunile și lacrimile sale ca ofrandă lui Dumnezeu.
Cunoscând dinainte ziua morții sale, s-a întins între două lespezi de piatră și și-a dat în pace sufletul lui Dumnezeu. Au trecut ani mulți și lumea uitase de existența acestui pustnic, până într-o zi când – la trei veacuri după moartea Sfântului – o inundație a făcut ca apele râului să urce până la peșteră. Curentul a ridicat lespezile de piatră și a purtat cu el, îngropat în noroi, trupul rămas nestricat. După alți 100 de ani, Sfântul îi apăru în vis unei fetițe bolnave de duh necurat, poruncindu-i să ceară părinților ei s-o ducă la malul râului, pentru a-și afla tămăduirea. De cum s-a aflat această vestire, o mare mulțime de oameni, în frunte cu clericii din episcopie, a însoțit familia fetiței până la locul în care, mai înainte, locuitorii observaseră deja o lumină misterioasă și credeau că este o comoară. S-au pus pe săpat și, de îndată, au descoperit trupul sfântului, întreg și strălucind de harul Duhului Sfânt. Fetița s-a vindecat pe loc. Trupul sfântului a fost transportat cu mare cinstire până în satul Basarabi, unde alte vindecări s-au petrecut. Atunci, poporul a venit din toate părțile să cinstească moaștele Sfântului.
Domnitorul Țării Românești a trimis preoți și slujitori ca să constate această descoperire minunată și să-l aducă pe Sfânt la București, la biserica Curții domnești. L-au luat aceia pe Sfânt și au plecat spre București, dar când au ajuns aproape de Ruse, lângă o fântână, boii n-au mai vrut să meargă cu nici un chip. Văzând această minune, cei trimiși s-au sfătuit și au hotărât să înjuge la car doi junci tineri neînvățați, ca să vadă încotro vrea Sfântul să meargă. Și așa s-a întors Sfântul la Basarabi în mijlocul satului și a rămas acolo. Trimișii domnitorului s-au întors la București și au povestit cele petrecute, după care domnitorul a trimis alți oameni și puse să se ridice, pe cheltuiala lui, o biserică în sat.
Făcător de minuni
Așezat acolo, Sfântul a făcut, de-a lungul vremii, multe alte minuni. Spre sfârșitul Războiului ruso-turc (1774), armata rusă a ajuns în preajma satului Basarabi. Generalul Piotr Saltikov a poruncit ca moaștele Sfântului Dimitrie să fie transportate în Rusia, spre a le pune la adăpost de o eventuală profanare de către turci. Atunci când cortegiul a ajuns la București, un creștin evlavios, Hagi Dimitrie, care era prieten cu generalul, i-a cerut acestuia să lase românilor moaștele Sfântului, spre mângâiere, după toate durerile pricinuite de război. Generalul Saltikov a fost de acord. Trupul Sfântului Dimitrie, întâmpinat cu mare alai, a fost așezat în biserica cea mare a Mitropoliei de la București.
Ca ocrotitor al Bucureștiului, a păzit ca un străjer, de pe Dealul Mitropoliei, locuitorii de pe malurile Dâmboviței. În vremurile de necaz, racla cu sfintele sale moaște era scoasă în procesiune pe străzile Capitalei. Așa s-a întâmplat în timpul epidemiei de ciumă bubonică din anii 1813-1814, numită și „ciuma lui Caragea” (pe atunci era domnitor Ioan Gheorghe Caragea). Mureau zeci de oameni zilnic. La cererea domnului, s-a făcut procesiune cu moaștele Cuviosului Dimitrie. Drept răsplată pentru ajutorul invocat, epidemia a scăzut în intensitate, locuitorii Capitalei reușind să scape de cumplitul blestem. Sfântul Cuvios Dimitrie a răspuns rugăciunilor credincioșilor și pe timp de secetă, când sub domnia lui Grigore Ghica, pe la 1827, în Muntenia, lipsa apei făcuse ravagii mari în agricultură. Legat de procesiunea de atunci a rămas și o întâmplare hazlie. Ploaia a căzut chiar din timpul pelerinajului, încât „Vodă, boierii și norodul care erau după Sfânt fură udați până la piele. Și ploaia a ținut trei zile, cu mici întreruperi”, aveau să scrie cronicile vremii. Și holera din 1831 au stârpit-o rugăciunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. La cererea generalului Pavel D. Kiseleff, președintele Divanului Țării Românești de atunci, în data de 15 septembrie, moaștele Sfântului au fost duse pe Câmpia Filaret, unde, în prezența autorităților militare ruse, a preoților și credincioșilor, mitropolitul și călugării au făcut rugăciuni pentru încetarea urgiei. „Din ziua aceea și până la începutul lunii octombrie a scăzut repede numărul morților, care până atunci atinsese 160 pe zi”, mai consemnează cronicile.
Începând cu anul 2008, a devenit o tradiție ca, în fiecare an, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou să fie aduse în Capitală, spre bucuria credincioșilor, moaște ale sfinților și odoare sfinte, care se păstrează în lăcașurile de cult ale Bisericilor Ortodoxe surori. Procesiunea „Calea Sfinților” a fost de fiecare dată momentul în care oaspeții sfinți au fost întâmpinați de clerul și credincioșii români și apoi conduși către baldachinul împodobit din curtea Catedralei patriarhale, împreună cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena.
Astfel, în octombrie 2008, la împlinirea a 2.000 de ani de la nașterea Sfântului Apostol Pavel, moaștele sale au sosit pe Colina Bucuriei, din inițiativa Preafericitului Părinte Daniel și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Panteleimon, mitropolit de Veria, Nausa și Kampania.
În octombrie 2009, în cadrul procesiunii Calea Sfinților, moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au fost însoțite de moaștele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, de moaștele Sfântului Grigore Teologul, de moaștele Sfântului Grigorie al Nissei și de cele ale Sfinților Împărați Constantin și Elena.
În 2010, pe Colina Bucuriei a poposit, spre bucuria sutelor de mii de pelerini veniți din toate colțurile țării, Cinstitul Lemn al Sfintei și de Viață Făcătoarei Cruci (23 – 29 octombrie 2010), adus fiind, cu străduința Preafericitului Părinte Daniel, din Mitropolia de Drama (Grecia).
În 24 octombrie 2011, Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei a sosit la București, fiind purtat în procesiune pe marile artere ale Capitalei, inclusiv la șantierul ansamblului Catedralei Mântuirii Neamului (24 – 31 octombrie 2011).
În toamna anului 2012, la București au sosit moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul aduse în capitala României de la Mănăstirea Sfânta Treime din insula Eghina (Grecia).
Anul acesta, din inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au fost aduse pe Colina Bucuriei două icoane ale Sfinților Împărați Constantin și Elena cu părticele din Lemnul Sfintei Cruci și din moaștele Sfintei Împărătese Elena din Grecia, împreună cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Artemie, general al Sfântului Împărat Constantin cel Mare, aduse de la Mănăstirea Căldărușani (jud. Ilfov).
