Sf. Dionisie de la Colciu a fost sărbătorit în Mitropolia Basarabiei pentru prima dată după canonizare

Sfântul Dionisie Vatopedinul de la Colciu a fost sărbătorit duminică în Mitropolia Basarabiei pentru prima dată după canonizare.

Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Petru în Parohia „Buna Vestire”, paraclis mitropolitan, din localitatea Sculeni, Republica Moldova.

În lăcașul de cult a fost așezat spre închinare un fragment din moaștele sfântului, primit de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Muntea Athos.

Pornind de la Evanghelia Duminicii Samarinencei, Mitropolitul Basarabiei a subliniat actualitatea mesajului într-o lume marcată de superficialitate și căutări trecătoare: „Fiecare suflet poartă în sine o sete mai adâncă: setea după adevăr, iubire și mântuire”.

„Hristos continuă și astăzi să stea la fântâna inimii noastre și să ne spună: Dă-Mi să beau, chemându-ne la rugăciune, la pocăință și la o viață în comuniune cu El”.

Un sfânt român al vremurilor noastre

Părintele Gabriel-Andrei Gherasă, vicar eparhial, a vorbit despre personalitatea duhovnicească a Sfântului Dionisie de la Colciu: „Sfințenia rodește și în vremurile noastre”.

„Născut într-un sat simplu românesc, a ajuns unul dintre marii povățuitori ai Athosului, iar astăzi devine rugător și ocrotitor pentru această comunitate de frontieră”, a spus părintele vicar eparhial.

Prin exemplul vieții sale, Sfântul Dionisie îi cheamă „pe toți la smerenie, răbdare și iubire de Dumnezeu”.

Sfântul Cuvios Dionisie a fost canonizat în ședința Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice desfășurată între 30-31 august 2025. Ziua de pomenire a sfântului a fost stabilită în data de 11 mai.

Foto credit: Facebook / Mitropolia Basarabiei


Știri recente