Schitul „Sf. Neagoe Basarab” din Vlădești a dăruit ghiozdane cu rechizite pentru toți elevii din comună

Schitul „Sf. Neagoe Basarab” din Vlădești, județul Argeș, a dăruit luni, la începerea anului școlar, ghiozdane complet echipate cu rechizite pentru toți cei 380 de elevi din comună.

Darurile au fost distribuite la școala din Vlădeștii de Sus și la cea din Vlădești Centru, în prezența Părintelui Andrei Diaconescu, consilier la Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului și a primarului comunei, Leonard Șerban.

Preoții au oficiat Sfințirea Mică a apei și s-au rugat pentru luminarea minții elevilor și ajutor la învățătură.

Schitul Vlădești din jud. Argeș a dăruite ghiozdane echipate cu rechizite tuturor celor 380 de elevi de la cele două școli din comună. Acțiunea s-a desfășurat în prezența reprezentantului Centrului Eparhial de la Curtea de Argeș, care a sfințit apa și s-a rugat pentru luminarea minții elevilor. Foto: Schitul Vlădești

„O astfel de acțiune se întâmplă pentru prima dată în Școala Gimnazială nr. 1 Vlădești”, a declarat Prof. Mirela Ivan, directoarea școlii, pentru Trinitas TV. „Sunt copii care nu-și permit un ghiozdan, sunt copii care pot avea trei ghiozdane, dar faptul că au primit toți un ghiozdan cu rechizite i-a făcut să fie mai uniți și să le placă să vină la școală.”

Ierom. Cosma Giosanu, starețul Schitului Vlădești, a declarat pentru Basilica.ro, că se discută despre un proiect de colaborare între școli și schit.

„Le-am sugerat niște cursuri opționale de muzică psaltică pentru copiii care sunt interesați și au aptitudini și am propus ca elevii să participe, prin rotație, la câte o liturghie oficiată special pentru ei în fiecare lună”, transmite părintele stareț.

Acțiunea de donare de ghiozdane de luni s-a înscris în proiectul social-filantropic ,,Ghiozdanul meu” al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Aproximativ 2.500 de ghiozdane vor ajunge la elevii argeșeni în cadrul acestui proiect.

Foto credit: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului


Știri recente