Satul românesc trebuie ajutat mai mult de către locuitorii oraşelor – Patriarhul României

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea lucrărilor Conferinţei pastoral-misionare semestrială de primăvară a clerului din Arhiepiscopia Bucureştilor, Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, Bucureşti, 13-14 mai 2019:


I Spiritualitatea satului românesc

Pentru istoria noastră ‒ aprecia etnograful şi sociologul Ernest Bernea (1905-1990) ‒, satul românesc tradiţional a fost microcosmosul material şi spiritual care a constituit fundamentul existenţial al naţiunii […]. Realitatea tradiţională comunitară a definit şi manifestat un mod propriu românesc de a fi, care e specific şi general uman totodată[1].

Prin acest „mod propriu românesc de a fi” se exprimă un sistem de valori specifice satului românesc, o atitudine proprie în faţa lui Dumnezeu, a naturii înconjurătoare, a semenilor, o concepţie de viaţă şi o reprezentare specifică a lumii.

Pentru ţăranul român, Dumnezeu a fost și este o prezenţă tainică, nu o idee abstractă; prezenţa Sa discretă, ocrotitoare, poate fi descifrată în natura înconjurătoare, considerată dar al lui Dumnezeu, care trebuie cultivat în relație de recunoştinţă faţă de Dăruitor.

După cum observă Părintele Dumitru Stăniloae, ţăranul român vede prezenţa harică și ocrotirea milostivă a lui Dumnezeu în toate cele prezente în jurul său: „Vede pe Dumnezeu în taina naturii. Un peisaj frumos al naturii e pentru el un adevărat rai. El spune în Mioriţa: «Pe-un picior de plai,/Pe-o gură de rai». […] El simte atât de aproape de om pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, încât folosește pentru ei diminutive (de familiaritate n.ns.): «Dumnezeu drăguţu’», «Măicuţa Domnului»”[2].

Totodată, lumea, care provine de la latinescul lumen – lumină, a fost și este, pentru ţăranul român, kosmos, „ordine”, pentru că el întrezăreşte că Dumnezeu-Atotţiitorul, în înţelepciunea Sa, a aşezat toate în „bună rânduială”, în bună întocmire. Ţăranul român se străduieşte să nu tulbure prin acţiunile sale această „bună rânduială”, ci să o respecte.

Pentru ţăranul român, omul este o făptură spirituală purtătoare de trup, vieţuind pe pământ, dar cu destinaţie cerească: „omul nu este o expresie a pământului acesta, ci a cerului şi a spiritului. Omul vine aici de la Dumnezeu şi trebuie să lucreze (aşa căzut cum e) în sensul Lui”[3] – spune Ernest Bernea.

Ţăranul român consideră munca un mijloc de a-şi spiritualiza existenţa, de a-şi înfrâna patimile egoiste şi de a se învrednici de „pâinea cea de toate zilele” pe care Tatăl ceresc i-o dăruieşte în urma trudei sale.

La sat, munca şi rugăciunea se împletesc firesc, iar cultivarea pământului este adesea însoţită de acte cultice precum binecuvântarea holdelor, a semănatului, a fântânii, a primelor roade ale pământului.

În unele regiuni ale ţării, Troițele străjuiesc fântânile, colinele sau drumurile din mediul rural.

Toate slujbele de binecuvântare a cultivării pământului evidențiază legătura dintre rugăciune și acţiune, încât omul credincios și harnic se conduce după principiul: „totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu”!

Bunurile materiale şi mai cu seamă pământul sunt, pentru ţăranul român, darurile pe care Dumnezeu adevăratul proprietar i le dă în folosinţă sau în administrare pentru susţinerea vieţii sale şi pentru a ajuta pe cei nevoiaşi.

De aceea, cu multă smerenie, ţăranul român mulţumeşte lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El. Având aceste convingeri şi trăind în „bună rânduială”, ţăranul român credincios şi harnic vieţuieşte în armonie cu natura înconjurătoare şi în comuniune cu semenii, nu distruge natura şi nu răpeşte bunurile aproapelui.

Ţăranul iubeşte pământul, mai precis ţarina şi ţara, de care se simte strâns legat existenţial, pentru că pământul îi oferă hrană, dar şi pentru că pământul este loc în care se odihnesc osemintele strămoşilor şi în care, la vremea rânduită de Dumnezeu, şi trupul său se va aşeza.

Deşi este iubitor de ţarină şi ţară, totuşi, ţăranul român credincios are privirea îndreptată spre cer, de unde vin lumina, aerul şi ploaia, ca binecuvântări ale lui Dumnezeu pentru el.

Ţăranul cultivă pământul ca agricultor sau crește animale ca păstor, dar recolta va fi bogată şi păşunea mănoasă dacă Dumnezeu trimite ploaie şi căldură la timpul potrivit.

La sat, viaţa este înţeleasă și ca „timp binecuvântat pentru a sfinţi locul în care trăim”, iar dacă sfinţim locul în care trăim pe pământ putem spera să primim și un loc în ceruri, „un colţișor în rai” – cum spunea Părintele Paisie Olaru de la Mănăstirea Sihăstria de Neamţ.

Sfinţirea timpului se realizează la ţară prin rugăciune şi muncă, dar şi pentru că timpul anului este presărat cu sărbători sfinte, cu „punte de sărbători” care leagă pământul cu cerul.

De ce? Pentru că „prin crearea şi trăirea puternică a sărbătorii, care este un moment luminos de punere în legătură cu existenţa generală şi absolută, cu transcendentul sau măcar cu direcţii spre transcendent, poporul a învins ori a valorificat timpul. Învingerea în acest sens a timpului devine, de fapt, o valorificare maximă a lui[4].

Sărbătorile ‒ care ritmează viaţa omului ‒ erau trăite cu o mai mare intensitate în satele româneşti decât în oraşe, pentru că ţăranul român considera că sărbătorile sunt pregustări ale Împărăţiei cerurilor, momente de intensă trăire spirituală în care „transcendentul se coboară şi se arată oarecum în lume, făcându-i pe muritori să-i simtă prezența […] sau, dimpotrivă, lumii istorice i se dă privilegiul să fie ridicată, printr-o translaţie spirituală, către împărăţia luminii extatice a transcendentului” – spune Vasile Băncilă în lucrarea sa „Duhul sărbătorii[5].

Pentru ţăranul român, moartea este o trecere într-un alt plan al existenţei, iar răposaţii sunt însoţitori „duioşi şi invizibili”[6]; cu aceştia putem comunica mai ales în zilele de sărbătoare, pentru că legătura între planurile existenţei nu este cu desăvârşire ruptă.

Între lumea oamenilor vii şi lumea răposaţilor, nu există o separaţie radicală, iar distanţa se anulează în perioada Sfintelor Paşti când cei răposaţi în Sfânta şi Marea Vineri sau în Săptămâna Luminată merg în Rai, pentru că aceia care mor în Vinerea Sfintelor Pătimiri trec prin moarte odată cu Mântuitorul Cel răstignit, iar cei care trec la Domnul în Săptămâna Luminată intră în Împărăţia cerurilor, bucurându-se de biruinţa lui Hristos Cel înviat asupra morţii şi de deschiderea cerurilor.

Toată viaţa ţăranului român, înnobilată de credinţa creştină, este străbătută de un fior religios şi de un „bogat suflu mistic”[7].

Credinţa organizează şi dă sens vieţii spirituale a ţăranului român, încât „viaţa obştească a satului respiră o atmosferă religioasă”[8]. Această centralitate a credinţei în viaţa spirituală, ca relaţie a omului cu Dumnezeu, constituie specificul „modului românesc de a fi”, firescul vieţii ţăranului român.

II Situaţia prezentă a satului românesc

Din nefericire, în ultimele şapte decenii satul românesc tradiţional a traversat o gravă criză spirituală şi materială, iar în zilele noastre această criză se acutizează.

Vitregiile îndurate în ultimul secol de țăranul român au avut efecte devastatoare la nivelul identităţii și mentalității sale, lovind adânc în normalitatea sau în firescul vieţii sale tradiţionale și generând în mediul rural transformări negative de ordin spiritual, cultural și demografic.

Mai cu seamă, în timpul regimului comunist s-a produs destrămarea satului românesc și distrugerea legăturii profunde a țăranului cu Dumnezeu, prin propagandă ateistă, iar relaţia ţăranului cu pământul ca proprietate, cu ţarina proprie, a fost distrusă prin colectivizarea forţată a  agriculturii.

De asemenea, multe sate au fost depopulate prin urbanizare forţată şi migrarea unui mare număr de locuitori din mediul rural către mediul urban, ca urmare a industrializării forţate. Iar după anul 1990, satul se depopulează prin emigrarea multor oameni tineri de la sat în străinătate din motive economico-financiare.

Astăzi, satul românesc este oarecum răstignit între idealizare nostalgică și abandonare practică, între identitate tradiţională și supraviețuire precară.

Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și de Institutul Național de Statistică, România are o suprafaţă totală de 238 mii km2 și o populaţie rezidentă de 19,5 milioane de locuitori[9], ceea ce înseamnă 3,9% din populaţia totală a Uniunii Europene.

Zonele rurale din România acoperă 87,1% din teritoriul ţării; aproximativ 45,7% din populația țării locuiește în mediul rural, adică puțin peste 8,5 milioane de persoane.

Cifrele amintite sunt dovada concretă a faptului că potențialul agricol al României este unul foarte ridicat, însă pământul nu este eficient cultivat.

Țară cu pământ bogat, dar cu mulţi țărani săraci! Mult teren agricol, dar fărâmiţat, multe speranțe, dar puține mijloace de a-l lucra eficient și de a valorifica deplin recolta obţinută.

Deși adevărații țărani muncesc din zori și până în noapte, în multe sate din România se practică o agricultură de supraviețuire, iar unele sate sunt foarte depopulate şi chiar abandonate, încât dispar încet de pe harta României.

Satul tradiţional, în ultimii ani, este afectat de o gravă criză demografică: foarte mulţi români au plecat în străinătate unde lucrează mai mult pentru dezvoltarea altor ţări decât pentru patria de origine, România.

Cei mai mulți dintre românii care aleg traiul departe de ţara-mamă sunt tineri, peste 17%, sunt din grupa de vârstă 25-29 de ani, iar a doua categorie ca dimensiune, cu un procent de 14,5%, este reprezentată de tineri în vârstă de 20-24 de ani.

Prognozele sunt sumbre: sporul natural continuă să fie negativ, iar procesul de îmbătrânire demografică se accentuează; sociologii avertizează că migraţia populaţiei tinere către oraşe va continua şi că populaţia satelor va deveni din ce în ce mai îmbătrânită.

Sărăcia multor săteni, șomajul, dezvoltarea rurală insuficientă și emigrația spre ţări mai dezvoltate au creat o criză majoră a satului românesc, care se zbate între tradiţie culturală și supraviețuire materială.

Totuşi, satele din apropierea oraşelor sunt mai puţin depopulate, iar măsurile financiare luate de stat în ultimii 2-3 ani pentru revigorarea agriculturii româneşti creează ceva speranţe pentru tinerii din mediul rural.

În faţa acestor realităţi pe care nu le poate ignora, Biserica Ortodoxă Română militează cu responsabilitate pentru dezvoltarea rurală şi pentru salvarea satului românesc, deoarece majoritatea populaţiei sărace din mediul rural aparţine Bisericii noastre, iar preoţii noștri de la sate se confruntă cu multe probleme de ordin economic, social și pastoral.

Preotul ortodox trebuie să fie profund implicat în viaţa comunităţii.

Se constată tot mai mult că în satul în care nu este biserică deschisă permanent, nu este preot, nu este casă parohială, sau preotul nu locuiește în sat, există mai multă suferinţă şi mai multă singurătate, mai puţină solidaritate între oameni, mai puţină comuniune și mai puţină bucurie.

În schimb, acolo unde biserica este deschisă în fiecare duminică, în zi de sărbătoare şi chiar peste săptămână, unde preotul aduce speranţă, organizând programe de întrajutorare frăţească și mobilizând oamenii credincioși să-i ajute pe cei mai săraci, situaţia spirituală și socială a parohiei se ameliorează.

Activitatea religioasă, liturgică şi pastorală nu are numai o consecinţă cultică sau spirituală, ci ea influenţează și viaţa socială, aduce un spor de calitate vieţii într-o anumită comunitate, aduce speranţă şi creează o mai intensă comuniune spirituală.

Pe lângă rugăciune, trebuie întotdeauna în Biserică şi acţiune sau fapte concrete, întrucât rugăciunea fără acţiune este nedeplină în rodirea sa.

Desigur, este nevoie de cooperarea tuturor instituțiilor care doresc să ajute concret satul românesc şi pe ţăranul român, care se confruntă adesea cu boala, cu sărăcia şi cu singurătatea.

Nu putem cere credincioșilor noștri să contribuie foarte mult la dezvoltarea activităţii social-pastorale a Bisericii în comunitatea rurală dacă ei sunt foarte săraci.

În același timp, nu trebuie să așteptăm doar ajutorul autorităţilor, ci trebuie să încurajăm și să preţuim inițiativele din sânul comunității care vizează binele comunităţii.

Suntem interesaţi ca satul românesc să fie un sat în care viaţa să fie o binecuvântare, nu o înstrăinare a oamenilor de propriul pământ și de propria identitate etnică şi culturală.

Aceasta înseamnă că putem să învăţăm și din experienţa altora, dar și să valorificăm din trecutul satului românesc unele virtuţi spirituale, morale și practice, cum sunt: credinţa, cinstea, hărnicia, dărnicia, simţul proprietăţii și al iniţiativei, solidaritatea (întrajutorarea) și comuniunea în comunitatea rurală și între comunităţile rurale, dar şi solidaritatea între comunităţile urbane şi comunităţile rurale. În acest sens, se recomandă următoarele măsuri concrete:

1. Înfrăţirea parohiilor mai darnice din mediul urban cu parohii mai sărace din mediul rural, pentru a oferi sprijin frăţesc spiritual (încurajare) şi material (financiar, alimentar, haine, materiale de construcţii pentru biserică, pentru casa parohială şi pentru activităţi social-pastorale);

2. Organizarea de biblioteci la sate prin donare de cărţi;

3. Acordarea de burse elevilor inteligenţi şi harnici de la sate ca să continue şcoala în mediul rural şi apoi eventual în mediul urban;

4. Cumpărarea, renovarea şi dotarea unor case de la sat, care au şi grădină, de către parohii de la oraş, pentru folosirea lor drept case de vacanţe şi pentru a dezvolta activităţi în favoarea satului;

5. Încurajarea şi ajutorarea concretă a sătenilor de-a păstra şi cinsti memoria înaintaşilor prin îngrijirea cimitirului, a crucii eroilor, dar şi oferirea de date pentru întocmirea monografiei fiecărui sat românesc de astăzi;

6. Organizarea de tabere de tineret la sate, pentru a desfăşura pelerinaje, activităţi culturale, social-filantropice şi ecologice în mediul rural, în colaborare cu preoţii de la sate şi cu autorităţile locale;

7. Încurajarea tinerilor de-a dezvolta proiecte economice atractive în mediul rural, ca de pildă ferme de familie rentabile (zootehnice, legumicole, pomicole, apicole ş.a.).

Astăzi, satul românesc trebuie ajutat de către toţi locuitorii oraşelor, dar mai ales de către cei care s-au născut la sat (ei sau părinţii lor) şi pot înţelege şi exprima mai uşor, în acelaşi timp, dragostea pentru valorile spirituale ale satului românesc şi pot oferi ajutorul lor concret de care satul are nevoie.

Desigur, putem învăţa şi de la unele ţări din Europa Occidentală, cum sunt astăzi ajutate satele să-şi păstreze identitatea specifică satului (arhitectura rurală, mai puţină aglomeraţie şi mai puţină poluare) şi, în aceleași timp, să fie sate atractive pentru locuitorii lor prin condiţii de trai decente: electricitate, acces auto, canalizare etc.

Cu sprijinul ierarhilor români din Europa Occidentală, vom ajuta pe unii părinţi protopopi să viziteze câteva sate din Italia, Austria, Elveţia şi Germania, pentru a se inspira din ceea ce este experienţa pozitivă.

În încheiere, binecuvântăm lucrările conferinţei pastoral-misionare de primăvară a clerului din Arhiepiscopia Bucureştilor, rugându-ne Domnului nostru Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, să dăruiască tuturor participanților la această conferinţă pace şi bucurie, sănătate şi mântuire.

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

[1] Ernest Bernea, Civilizaţia română sătească, ediţia îngrijită de Rodica Pandele, (Fapte, idei, documente), București, Ed. Vremea, 2006, p. 164.

[2] Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Opere complete, vol. IX. Reflecţii despre spiritualitatea poporului român, Bucureşti, Ed. Basilica, 2018, pp. 164-165.

[3] E. Bernea, Civilizaţia română sătească, p. 68.

[4] Vasile Băncilă, „Duhul sărbătorii”, în: Gândirea, 15 (1936), 4 (apr.), pp. 169-170.

[5] V. Băncilă, „Duhul sărbătorii”, p. 165.

[6] V. Băncilă, „Duhul sărbătorii”, p. 167.

[7] E. Bernea, Civilizaţia română sătească, p. 67.

[8] E. Bernea, Civilizaţia română sătească, p. 65.

[9] Conform Comunicatului de presă al Institutului Naţional de Statistică nr. 215/29 aug. 2018: <http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/poprez_ian2018r.pdf >.

Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente