Sărbătoarea Sfântului Grigorie Decapolitul la Bistrița

Mănăstirea vâlceană Bistrița îl va prăznui săptămâna viitoare, marți, 20 noiembrie 2012, pe Sfântul Grigorie Decapolitul, ale cărui sfinte moaște le găzduiește. Cu acest prilej, Înalt Preasfințitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, va oficia Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, informează Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia.

Sfântul Grigorie Decapolitul s-a născut în anul 785 în Decapolia, și anume în cetatea Irinopolis (orașul Irinei sau al păcii). Părinții săi, Serghie și Maria, îl aduc pe lume în vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane și sub domnia lui Leon Armeanul (813-820). El a fost dat să învețe carte încă de mic și, având aplecare către cele dumnezeiești și învățând bine, citea pe la biserici. A intrat în monahism la o vârstă destul de fragedă. Spre sfârșitul vieții s-a stabilit în Mănăstirea Sfinților Serghie și Vah. Cu douăsprezece zile înaintea morții, și-a anunțat sfârșitul zicând cuvioșilor monahi care erau în preajma sa: „Fraților, îndrăzniți, sfârșitul vieții mele s-a apropiat. Deci, luați-mă și duceți-mă în casa cea primitoare de străini, căci după douăsprezece zile va fi sfârșitul meu”. Pentru viața sa sfântă este prăznuit de Sfânta noastră Biserică în chip ales la data de 20 noiembrie 842. Sfintele lui moaște au fost aduse la Bistrița de boierul Barbu Craioveanul, descendent din neamul Basarabilor.

Comentarii Facebook


Știri recente