Sărbătoarea Nașterii Domnului: simbol și tradiție

Crăciunul poate fi un cadou frumos pentru orice creștin, prin pacea și liniștea pe care le aduce în sufletul fiecăruia. Pentru această sărbătoare, creștinii se pregătesc dinainte, atât sufletește, cât și trupește. De pe 15 noiembrie începe Postul Crăciunului, ține până pe 24 decembrie și este mai puțin aspru decât cel al Paștelui. Mai presus de orice pregătire pentru această sărbătoare este pregătirea sufletească. De aceea, creștinii țin post, fiecare cât poate, asemeni sfinților din Vechiul Testament, care posteau așteptând venirea Mântuitorului.

Timp de 40 de zile înainte de această sărbătoare, creștinii nu mănâncă carne sau produse lactate, pregătindu¬se astfel pentru sărbători. La români, Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători. El a fost, este și va fi o adevărată bucurie pentru toți oamenii, care după mulți ani trăiți sub povara păcatului strămoșesc primesc prin Nașterea Mântuitorului lumină în viața omenească, ‘acesta întrupându¬Se de la Duhul Sfânt, făcându-Se om’.

De Crăciun, mulți consideră că e un prilej bun pentru ca familia să se reunească și să petreacă mai mult timp împreună. Dar în afară de acestea, creștinii merg la biserică, unde cu adevărat este reînviat acel moment sfânt, al Nașterii Mântuitorului, când Fecioara Maria și Iosif au plecat spre Betleem, iar Pruncul a fost născut noaptea într-o peșteră, primind daruri de la magi, asemeni unui rege: aur, smirnă și tămâie. Asemenea magilor, și creștinii trebuie să-și pregătească darurile atât pentru semeni, cât și pentru Dumnezeu. Smirna și tămâia ne duc cu gândul la darurile duhovnicești ce le fac creștinii semenilor și lui Dumnezeu, adică dragostea, credința, nădejdea, iar aurul la darurile materiale.

Fiecare dintre noi are posibilitatea de a face un dar cât de mic, dar, fie el material sau spiritual, acesta reprezintă condiția primirii în suflet a darului cel mai de preț din lume, Pruncul Iisus Hristos.

Crăciunul a fost stabilit ca sărbătoare oficială în anul 325 de primul împărat roman creștin, Constantin cel Mare, fixându-se atunci ziua de 25 decembrie. În anul 354, Liberius, episcopul Romei, a reconfirmat oficial aceeași dată pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. La romani a fost reglementată sărbătorirea acestui mare eveniment abia în secolul al IV-lea, deoarece sfârșitul lunii decembrie coincidea cu serbările date în cinstea zeului Saturn, numite saturnalii, acestea fiind o formă de venerare a Soarelui, adică a luminii ce biruia întunericul. Unii episcopi au propus ca Nașterea Domnului să se sărbătorească în perioada 17-24 decembrie, neștiindu-se cu siguranță care ar trebui să fie data corectă.

Datorită diferențelor calendaristice, o bună parte dintre ortodocși au serbat multă vreme Crăciunul în luna ianuarie, rușii și sârbii păstrând și astăzi acest obicei.

Celebrul personaj legat de această sărbătoare este, fără îndoială, Moș Crăciun. Imaginea sa cunoscută astăzi a apărut în secolul al XIX-lea. Moș Crăciun arată ca un bătrân bun și blând, cu barba albă, care aduce daruri copiilor.

Colindele vestesc Nașterea Domnului

De sărbătoarea Nașterii Domnului sunt legate o mulțime de obiceiuri frumoase. La noi, copiii merg în ajun cu colindul, din casă în casă, vestind Nașterea Domnului. Cele mai cunoscute colinde sunt: ‘Cu Moș Ajunul’, ‘Florile Dalbe’ și ‘Steaua’.

Copiii care merg cu steaua își confecționează o stea mare din lemn, împodobită cu hârtie colorată și cu crenguțe de brad, în mijlocul căreia se află de obicei și o iconiță ce o înfățișează pe Maica Domnului cu Pruncul. Ea amintește de steaua care s-a arătat celor trei magi de la Răsărit, care s-au luat după ea ajungând la Betleem, tocmai la Nașterea Mântuitorului în ieslea cea săracă.

Cel mai important obiect decorativ care ne înfrumusețează casa de sărbători este bradul veșnic verde. Copac cu o deosebită încărcătură simbolică încă din vremuri precreștine, bradul este asociat cu sărbătoarea Nașterii Domnului, triumf al vieții asupra morții, veșnic tânăr. Originile împodobirii caselor cu ramuri verzi în prag de iarnă se regăsesc în cadrul multor culturi diferite.

Astfel, egiptenii își împodobeau casele cu frunze verzi de palmier ca simbol al fertilității. Romanii își decorau casele cu crengi de brad în timpul saturnaliilor, iar druizii atârnau mere aurii și aprindeau lumânări în stejari pentru a celebra solstițiul de iarnă, ca simbol al vieții veșnice și al speranței pentru reîntoarcerea primăverii. Tradiția pomului de Crăciun împodobit cum îl știm astăzi a apărut în Germania secolului al XVI-lea, primele decorațiuni fiind confecționate din hârtie colorată și mere, aducând aminte de pomul vieții din Rai.

Pomul vieții, al renașterii, plin de semnificații și meniri pierdute în negura timpului, și al civilizațiilor, cu puteri magice, bradul se află în casele noastre pentru a ne încălzi sufletul, a ne face mai buni în anul care vine, pentru a reuni întreaga familie în armonie.

Așa cum se întâmplă întotdeauna în preajma Crăciunului, toată lumea e prinsă în vârtejul pregătirilor de sărbătoare. Pe străzile deja împodobite strălucitor se simte o agitație tonică, optimistă. Ca în nici un alt moment al anului, ne gândim la cei dragi. E frumos, e aparte, dar în graba noastră am început să pierdem sentimentul autentic, creștin, al Crăciunului.

Transformăm această sărbătoare într-un pretext de mâncare, de veselie, de afișare a bogăției. Bine ar fi să nu ne oprim doar la manifestările exterioare ale bucuriei. Fără înțelegerea dimensiunii ei spirituale, nici o bucurie nu e întreagă. Nașterea Domnului e o sărbătoare a darurilor, dăruind omul comuniune cu ceilalți. În felul acesta înaintăm puțin câte puțin în Dumnezeu, ne dezmărginim asemeni Lui, asemeni Mântuitorului, Care prin întrupare a consimțit să devină frate cu noi, devenind fiii aceluiași Tată.

Dar până să ajungem la aproapele ar trebui să începem cu noi. Cum putem să fim mai buni? Trebuie să avem o motivație personală și să înțelegem sensul profund al iubirii. Numai în comuniune atingi această stare, doar fericirea altuia te fericește cu adevărat. Da, fericirea și dărnicia se învață, se educă.

Lumina Crăciunului ar trebui să potolească în noi glasul nemulțumirilor de tot felul. Nu poți aștepta sărbătoarea încrâncenat. Important e însă să ne străduim, să avem răbdare și să privim mai cu luare aminte în jur. În afara stăruinței de a fi mai bun, ce ne mai trebuie pentru a întâmpina cum se cuvine sărbătorile?

Orice sărbătoare este un popas. Ar trebui să ne uităm în urmă la ce am făcut peste ani, dar să privim și înainte; să avem o privire critică, dar și optimistă, fixându-ne ținte precise. Nu există creștin adevărat fără țintă. Creștinește vorbind, ne mai trebuie cumpătare. Nu mai bine vom folosi energiile noastre pentru împodobirea interioară? Raiul va fi cina care nu se va mai termina. De ce nu transformăm sărbătoarea Crăciunului într-o pregustare a bunătăților viitoare?

Nu trebuie să uităm că Dumnezeu este peste tot. Iubirea se dobândește exersând și se sporește când o împrăștii, cum spunea părintele Arsenie Boca: ‘Dumnezeu îl ia pe fiecare în inima Lui. Atunci, cum poți să urăști pe cel care stă în inima lui Dumnezeu?’… repetând mereu împreună cu Apostolul:

‘Dacă dragoste nu e, nimic nu e!’. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 30 decembrie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente