În ziua sărbătorii Adormirea Maicii DOmnului, la 15 august 2013, Mănăstirea Cheia își va cinsti ocrotitoarea. Pornind din București spre Ploiești, la numai 135 de kilometri, vom întâlni Mănăstirea Cheia, așezată în mica depresiune de la poalele Munților Ciucaș. Situată într-un minunat cadru natural, la confluența Teleajenului cu pârâul Tâmpa, aproape de Pasul Bratocea (frontiera ce separa odinioară Valahia de Transilvania), mănăstirea a avut un rol important în menținerea legăturilor frățești dintre românii locuitori de o parte și de alta a Carpaților.
Transilvănenii, primii ctitori
Potrivit mărturiilor de arhivă păstrate în mănăstire, pentru prima dată este menționat un așezământ monahal pe aceste meleaguri în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Este vorba de un schit de lemn, fondat de câțiva ciobani din Săcele, de lângă Brașov, în anul 1770, dar distrus de turci în 1777. În 1790, pe același loc, a fost ridicat noul schit având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, schit distrus de un incendiu în 1832. În locul unde se găsea altarul bisericii se află astăzi Agheasmatarul, utilizat pentru sfințirea apei în ziua Bobotezei, în ziua hramului sau la alte mari sărbători bisericești.
Actuala biserică, având hramurile „Sfânta Treime” și „Adormirea Maicii Domnului”, menținută în forma sa inițială până în zilele noastre, a fost ridicată între anii 1835-1839, în această regiune de o rară frumusețe naturală din județul Prahova. Realizarea a fost posibilă prin grija a doi ieromonahi, doi frați transilvăneni, pe nume Damaschin și Iustin Bârsan, originari din Transilvania, mai precis din Siliștea Sibiului, dar veniți pe aceste locuri de la Mănăstirea Căldărușani. Terenul pe care cei doi ctitori au ridicat biserica a fost donat de marele vornic Mihai Ghica.
Cei doi fondatori sunt îngropați la dreapta și la stânga altarului. Din inscripția votivă de la intrarea în naos aflăm că Damaschin a fost primul stareț. Din aceeași inscripție mai reiese că biserica a fost sfințită la 20 iulie 1839, de către episcopul Chesarie de Buzău.
Monument național de artă bisericească
Din punct de vedere arhitectural, biserica Mănăstirii Cheia, operă a meșterilor locali, aparține stilului tradițional muntenesc, cu pridvor deschis, specific arhitecturii românești. Este o construcție masivă de 23 de metri lungime și 6,5 metri lățime, cu trei turnuri, care conferă eleganță monumentului. Fresca interioară și cea exterioară, începute în 1837 și terminate la 26 august 1839, este opera pictorului Naum Zugravul, toată pictura bisericii fiind realizată în concordanță cu cerințele iconografiei ortodoxe naționale.
Iconostasul din lemn sculptat și aurit, o remarcabilă operă de artă, a fost realizat de meșteri vienezi în stil baroc, fiind donația vrednicului episcop Chesarie al Buzăului. Icoanele împărătești, de o mare frumusețe, sunt opera renumitului pictor român Gheorghe Tătărăscu. Ulterior au fost argintate de către meșterul Lazăr din Ploiești.
De jur-împrejurul bisericii se află chiliile călugărilor, iar în partea vestică a incintei, clopotnița. Cea originală, din lemn, a fost înlocuită cu una construită din piatră și cărămidă, în timpul patriarhului Justinian.
În partea nordică se află paraclisul cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ridicat ă între 1924-1927, de către starețul Grigore Georgescu. Paraclisul, în formă de cruce, are un turn deasupra naosului, fiind pictat în ulei, în stil neobizantin, de către pictorul Grigore Cepoiu din localitatea Izvoarele – Prahova.
Iconostasul, sculptat în lemn de cireș de sculptorul Profilescu, precum și stranele sunt veritabile opere de artă. În naosul paraclisului s-au păstrat până în prezent patru icoane împărătești pictate de pictorul Constantin, în decembrie 1799, și aparținând fostei biserici.
