Praznicul mucenicului Teodor Tiron este, după Karabinov, cea mai veche sărbătoare fixă deplasată în ciclul liturgic mobil. Marea popularitate a acestui sfânt, al cărui sanctuar din Euhaita atrăgea mulțimile, a făcut ca pomenirea lui să fie transferată în prima sâmbătă a Postului Mare, după cum atestă Typikon-ul Marii Biserici. Nu este însă vorba doar de un transfer al sărbătoririi prăznuite de Triod. Căci, în timp ce Typikomul Marii Biserici nu indica decât sinaxa mucenicilor, Triodul comemorează în această zi, mai precis, minunea colivelor, a cărei narațiune e atribuită patriarhului Nectarie al Constantinopolului (sfârșitul secolului IV). În timpul domniei tiranice a împăratului Iulian Apostatul, acesta a poruncit să se stropească cu sângele animalelor sacrificate idolilor toate produsele vândute pe piața cetății) imperiale, pentru a întina astfel prima săptămână din Postul Mare al creștinilor. Dar, mucenicul Teodor s-a arătat în vis arhiepiscopului de atunci, Eudoxie (360-369) descoperindu-i planul lui Iulian și sfătuindu-l să fiarbă grăunțe de grâu (Kolva) și să le distribuie locuitorilor Constantinopolului pentru ca aceștia să nu meargă să cumpere de la piață. Fiind astfel izbăviți de întinăciunea idolatriei grație acestui mucenic surpător al idoliior, arhiepiscopul a poruncit credincioșilor să serbeze în fiecare an, la încheierea primei săptămâni a Postului Mare, un praznic care să comemoreze acest eveniment. Această primă sâmbătă este, așadar, ocazia unei duble bucurii: încheierea primei perioade a postului și prăznuirea mucenicului.
„Să ne odihnim în Sâmbăta de astăzi, oamenilor, încetând ostenelile cele de ieri, pentru Cel ce a binecuvântat această zi cu odihna și cu prăznuirea cea de acum a mucenicului”42 (Oda 8, canon 2, tropar 1 / Utrenia din prima sâmbătă a Postului Mare)
Praznicul mucenicului e dublu și el, pentru că în el ne bucurăm atât de minunea colivelor, cât și de nevoințele mucenicești ale Sfântului Teodor. De aceea, slujba zilei nu are „Aliluia” pentru defuncți ca celelalte sâmbete, ci „Dumnezeu este Domnul”. Imnologia cuprinde piese rezervate laudei lui Teodor și altele, închinate minunii colivelor. Lectura Sinaxarului care relatează această minune, e completată de cea a panegiricului Sfântului Teodor atribuit Sfântul Grigorie al Nyssei.
Comemorarea Mucenicului Teodor Tiron într-o sâmbătă în mod normal consacrată memoriei colective a sfinților și a martirilor apare, așadar, drept o specificare a acesteia, înscriindu-se ca un fel de concluzie a seriei celor trei sâmbete festive: Sâmbăta Morților, Sâmbăta Asceților și Sâmbăta lui Teodor. Pe de altă parte, cu excepția Sâmbetei Acatistului celelalte sâmbete din Postul Mare nu vor cuprinde comemorări deosebite, sărbătoarea colivelor îngăduind astfel evidențierea caracterului privilegiat al primei săptămâni. La încheierea acesteia din urmă adunarea mucenicilor reprezentată de Sfântul Teodor se asociază, așadar, prin rugăciunile și exemplele ei eforturilor întreprinse de credincioși pentru a-i ajuta pe calea ce le rămâne de parcurs în săptămânile următoare:
„Postul cel curat și fără prihană la noi acum ajungând a adus cu sine săvârșire de minuni mucenicești. Căci prin post ne curățim de întinăciunile și de necurățiile cele sufletești, iar prin dovezi și lupte vitejești asupra patimilor ne îmbărbătăm. Pentru acestea și cu darul Sfintei postiri luminându-ne și cu minunile mucenicului Teodor întărindu-ne în credința întru Hristos, cerem de la El să dea mântuire sufletelor noastre” (Laude, Utrenia din Prima Sâmbătă a Postului Mare)
Ca și în Sâmbăta Morților, după Vecernia (și Liturghia darurilor înainte sfințite) de vineri se trece la Panihide și la binecuvântarea colivelor, dar aici semnificația puțin diferită, E vorba mai puțin de supraviețuirea vechilor ospețe funerare ale primilor creștini, cât de un oficiu festiv comemorând minunea colivelor și biruința împotriva planului perfid al lui Iulian Apostatul, grație intervenției miraculoase a mucenicului Teodor. Această diferență apare și în structura Panihidei: aceasta nu mai cuprinde Psalmul 90 și „Aliluia” ca la Panihida defuncților ci Psalmul 142 și „Dumnezeu este Domnul” festiv, un canon al Sfântului Ioan Damaschinul la această minune, binecuvântarea colivelor și apolisul Liturghiei Darurilor înainte sfințite, la sfârșitul căreia se reintră în procesiune în trapeză pentru prima masă oficială a săptămânii. Obiceiul lavrei Sfântului Sava cel Sfințit și al chinoviei Sfântului Eftimie era ca în cursul acestei mese să se acorde o dispensă de vin și untdelemn întru cinstirea sfântului zilei, dar Typikon-ul tipărit precizează, că a fost desființat din pricina respectului datorat primei săptămâni a Postului Mare.
(Informații preluate din Triodul explicat – Mistagogia timpului liturgic, autor ieromonah Makarios Simonopetritul, ediția a III-a, Editura Deisis, Sibiu, 2008)
