Ultima sâmbătă dinaintea Săptămânii Patimilor Domnului, este cunoscută în tradiția creștină ca „Sâmbăta lui Lazăr”. Biserica Ortodoxă cinstește astăzi, 12 aprilie 2014, una dintre cele mai mari minuni ale Domnului nostru Iisus Hristos și anume învierea lui Lazăr, prietenul Domnului, cel care era mort de patru zile. Evenimentul, care a avut loc în Betania, este relatat în Sfânta Evanghelie după Ioan, la capitolul 11, versetele de la 1 la 45.
După cum găsim relatat în Sinaxarul din Cartea Triodului, Lazăr era evreu de neam, din ceata fariseilor, fiul fariseului Simon, originar din satul Betania. Domnul nostru Iisus Hristos venea adesea în casa lui Simon și vorbea cu el mai cu seamă despre învierea morților. Cu acest prilej Lazăr s-a împrietenit cu Domnul mai mult; dar nu numai el, ci și cele două surori ale lui, Marta și Maria. Când s-au apropiat mântuitoarele Patimi, pentru că trebuia să încredințeze lumea mai bine despre taina învierii, Iisus a înviat din morți, pe când se afla dincolo de Iordan, mai întâi pe fiica lui Iair, iar apoi pe fiul văduvei. Între timp Lazăr, prietenul Său, îmbolnăvindu-se, a murit. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, însă, cu toate că nu era de față, a spus ucenicilor: Lazăr, prietenul nostru, a adormit! Iar după puțină vreme a adăugat: Lazăr a murit! Atunci a părăsit Iordanul și a plecat în Betania ca să afle știri de la surorile lui. Betania este departe de Ierusalim ca la cincisprezece stadii. Surorile lui Lazăr L-au întâmpinat și I-au spus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar și acum, dacă ai voi, îl înviezi, căci poți! Iisus a întrebat poporul: Unde l-ați pus? Și îndată toți au pornit la mormânt. Când au ridicat piatra de pe mormânt, Maria a spus: Doamne, miroase, căci este de patru zile în groapă! Domnul Iisus Hristos s-a rugat și, vărsând lacrimi, a strigat cu voce mare: Lazăre, ieși afară! Și îndată a ieșit mortul; iar după ce a fost dezlegat, a plecat acasă. Această negrăită minune a trezit invidia poporului evreu, care s-a înfuriat împotriva lui Iisus. Mântuitorul Iisus Hristos s-a dat din nou la o parte și a plecat de acolo. Arhiereii s-au gândit să-l omoare pe Lazăr, pentru că mulți oameni credeau Mântuitorului Iisus Hristos când îl vedeau pe Lazăr. Dar acesta, cunoscând gândurile lor, a fugit în insula Cipru și a trăit acolo. Mai târziu a fost pus de Apostoli episcop al orașului Chition. Trăind în curățenie și după voia lui Dumnezeu, a murit din nou după treizeci de ani de la învierea sa. A fost îngropat acolo, făcând multe minuni.
Se spune că Lazăr după învierea sa nu mânca altceva decât fructe. Se mai spune că Maica Domnului nostru Iisus Hristos i-a lucrat cu mâinile ei un omofor și i l-a dăruit.
S-a stabilit ca să se prăznuiască în această zi învierea lui, din această cauză: Sfinții Apostoli, voind să pună, pentru curățire după postul cel de patruzeci de zile.
Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, au pus această minune mai presus de fire, pentru că au socotit mai cu seamă această minune drept începutul și cauza urii iudeilor împotriva lui Hristos. Lazăr n-a spus nimic despre cele din iad pentru că nu i s-a îngăduit să vadă cele de acolo, sau, dacă le-a văzut, i s-a poruncit să tacă. Din această cauză orice decedat de curând se numește Lazăr. De asemenea, îmbrăcămintea de înmormântare se numește lazarome; cuvântul lasă să se înțeleagă că are să se facă și cu noi minunea făcută cu Lazăr. Căci dacă el a înviat la cuvântul lui Hristos și a trăit din nou, tot așa și noi, deși am murit, la trâmbița cea din urmă vom învia și vom trăi veșnic.
Minunea învierii lui Lazăr prevestește Învierea Domnului
Părintele conf. dr. Daniel Benga de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a arătat că această minune prevestește Învierea Domnului: „Prin învierea lui Lazăr din morți, Mântuitorul Iisus Hristos își prevestește propria Înviere. Dacă a avut puterea să ridice un om din moarte înseamnă că El Însuși va putea birui moartea. Din această perspectivă, sâmbăta lui Lazăr poate fi numită un fel de ‘mică înviere’ în sensul în care ea prevestește, așa cum spuneam, ceea ce se va întâmpla peste câteva zile”.
Sâmbăta lui Lazăr este sărbătoarea care face legătura cu Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim: „După 40 de zile de postire, care s-au împlinit în vinerea dinaintea sâmbetei lui Lazăr, poporul creștin are parte de o binecuvântare, care este o nădejde și o prevestire a nădejdii învierii prin învierea lui Lazăr din morți. După aceea, prin trecerea în Duminica Floriilor către Ierusalim are loc trecerea către patimă. De aceea, este o sărbătoare pe care am putea-o numi a tranziției, a trecerii, dar și în același timp o sărbătoare a împlinirii tuturor nădejdilor ce trebuiau împlinite până atunci. Mântuitorul face această minune a învierii lui Lazăr, iar în urma ei […] a câștigat foarte mulți adepți care-L vor urma. Intrarea Domnului în Ierusalim este strâns legată de învierea lui Lazăr, dacă nu l-ar fi înviat pe Lazăr din morți poporul nu ar fi știut. Ea este o pregătire și o pregustare a Învierii Sale, dar în același timp este și o pregătire a intrării Sale triumfale în Ierusalim. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune: ‘de aceea L-a primit poporul cu așa de mare bucurie, pentru că îl înviase pe Lazăr din morți’. Prin aceasta El și-a arătat puterea dumnezeiască, o putere care atrage și care îl face pe om să încerce să se apropie cât mai mult de Dumnezeu”, a mai spus părintele Daniel Benga.