Țara noastră va trece la ora de iarnă în noaptea dintre 26 spre 27 octombrie, când ora 04:00 dimineața va deveni ora 03:00.
Trecerea de la ora de iarnă la ora de vară în luna martie și invers în luna octombrie a apărut la începutul secolului trecut din rațiuni economice și sociale. Astfel oamenii utilizau mai puțin lumina artificială.
România a aderat la programul schimbării orelor de vară și de iarnă în anul 1932, dar modificarea avea loc cu totul diferit față de zilele noastre. Ora de vară începea în prima duminică din aprilie, la ora 00:00 și se încheia în prima duminică din octombrie la ora 01:00. Acest model a funcționat până în 1939, iar ulterior a fost reintrodusă schimbarea orei de regimul comunist în anul 1979.
Până în anul 1997, trecerea la ora de vară s-a făcut în ultima duminică a lunii martie iar la ora de iarnă, în ultima duminică a lunii septembrie. Din anul 1998, ora de vară s-a prelungit până la finalul lunii octombrie.
Pentru o mai bună acomodare la noua oră se recomandă modificarea orei de culcare cu 10-15 minute cu câteva zile înaintea schimbării orei.
Printre recomandări se numără reducerea consumului de cafea și de alcool, expunerea la lumină naturală în prima parte a zilei și somnul la amiază.
Timpul în Biserică
În Ortodoxie, timpul este văzut ca dar al lui Dumnezeu pe care omul îl folosește pentru a se pregăti de viața veșnică prin rugăciune și fapte bune.
O dovadă a acestui lucru sunt slujbele zilnice numite Ceasuri. Ceasurile fac parte din cele șapte laude bisericești. Se găsesc în „Ceaslov” și se citesc în general în mănăstiri la începutul celor patru sferturi ale zilei.
„Fiecare clipă care trece şi omul n-a luat în ea decizia pentru realizarea sa în bine, este o clipă sau un timp pierdut”, a spus Patriarhul Daniel.
„Nu se cuvine să cinstim timpul, nici oamenii, nici materia, ci pe Dumnezeu, cel care a așezat anii și vremurile”, învăța Sfântul Ioan Hrisostom.
Vezi și Timpul în cuvintele Patriarhului României
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu






