Soldații căzuți în Primul Război Mondial au fost comemorați de francezi și români la Mănăstirea din Vilar

Sorin Ioniţe
Foto creditArhim. Simeon Mureșan

La Mănăstirea românească „Acoperământul Maicii Domnului” din satul francez Vilar (Villelongue-dels-Monts), cu ocazia împlinirii a 105 ani de la semnarea armistițiul de la Compiègne, a avut loc sâmbătă un eveniment comemorativ.

Manifestarea a fost organizată de Asociația vechilor combatanți din Pirineii Orientali „Souvenir Français” împreună cu mănăstirea din Vilar. În cadrul evenimentului, Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale a oficiat o slujbă de pomenire.

Omagierea l-a avut în centru pe Căptianul Paul Berge, originar din această zonă a Franței, potrivit Asociației 15 Infanterie.

Paul Berge a participat activ alături de Misiunea Militară Franceză în România la reorganizarea Armatei Române în primăvara anului 1917. A căzut eroic în acțiune, pe câmpul de luptă de la Coșna pe când se afla în fruntea Regimentului 16 Infanterie, ultimile sale cuvinte fiind: „Înainte băieți! Nu vom muri niciodată!”.

Tricolorul român a fost prezent prin două drapele de luptă aduse la eveniment: cel al Regimentului 15 Infanterie Războieni și cel al Regimentului 16 Infanterie Fălticeni.

Totodată, la Mănăstirea românrească din Villelongue-dels-Monts, a fost dezvelită o placă comemorativă care face referire la omagiul adus ofițerului Paul Berge și la valorile tradițiilor Militare Franco-Române.

Alături de PS Marc Nemțeanul, la manifestări au participat Monseniorul Thierry Scherrer, episcop catolic de Perpignan-Elne, dl Gilles Glin, general în armata franceză și președintele Associației vechilor combatanți din Pirineii Orientali, relatează pentru Basilica.ro Arhim. Simeon Mureșan, starețul Mănăstirii din Vilar.

A fost prezentă și o delegație română din care au făcut parte dl Ion Luncanu, președintele Asociației 15 Infanterie, preotul militar Cătălin Simion ș.a.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5