Membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe a Poloniei, întruniți marți la Varșovia, au stabilit rânduiala înmormântării pruncilor morți la naștere sau înainte de naștere.
Ca răspuns la interesul manifestat de ortodocșii polonezi din zona Cracoviei cu privire la înmormântarea copiilor născuți morți, Sinodul a precizat că practica obligatorie statornicită în Biserica Ortodoxă este ca aceștia să fie încredințați pământului după o scurtă rugăciune pentru ei și o rugăciune pentru părinții lor, invocând mila lui Dumnezeu. Nu se va oficia Sfânta Liturghie.
Cu acest prilej, ierarhii polonezi au reafirmat că Biserica nu permite incinerarea trupurilor celor adormiți.
Legea poloneză recunoaște umanitatea copilului nenăscut
În Polonia, rămășițele copiilor născuți morți sau morți înainte de naștere sunt considerate prin lege rămășițe umane, indiferent de stadiul de dezvoltare a sarcinii, și nu pot fi tratate ca deșeuri medicale. De aceea, trupurile neînsuflețite ale acestor copilași nu pot fi incinerate la un loc cu deșeurile medicale.
Cel mai adesea, spitalele notifică instituțiile sociale, care preiau trupușoarele și organizează înmormântări colective în cimitire publice, în prezența unui preot, cu o ceremonie simplificată. Aceasta nu se face decât cu acordul scris al părinților că nu-și doresc să preia rămășițele.
În caz contrar, părinții au dreptul absolut de a prelua corpul copilului de la spital, pentru a organiza o înmormântare privată, indiferent dacă pruncul a murit la naștere sau înainte de naștere (indiferent de stadiul de dezvoltare a sarcinii). Se acordă și o indemnizație de înmormântare în valoare de 7000 de zloți (aproape 1.600 euro).
Legea și rânduielile bisericești în România
Legea română permite transferarea corpului neînsuflețit al copilului către familie numai dacă acesta a murit la naștere sau imediat după naștere. Însă copiii pierduți înainte de naștere sunt încă tratați juridic ca deșeuri biologice.
Una dintre cerințele Marșului pentru viață România și Republica Moldova este posibilitatea legală ca, la cererea mamei, familia să poată primi trupul copilului pierdut înainte de naștere, pentru a-i oferi o înmormântare adecvată pentru o persoană umană.
Biserica Ortodoxă Română a adoptat în 2016 o rânduială pentru copiii rămași nebotezați după ce au fost pierduți prin avort spontan sau la naștere. Aceasta se regăsește în cărțile de cult, iar părinții se pot adresa preotului pentru săvârșirea rânduielii bisericești prevăzute.
„Aceste slujbe aduc mângâiere părinților îndurerați”, spune Emanuel Buta, director de program la Departamentul Misiune pentru Tineret – Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor și autorul broșurii Mărturii ale părinților și rânduieli bisericești despre pierderea unui copil prin avort spontan sau la naștere.
În cadrul Marșului pentru Viață 2020, cu sprijinul Departamentului Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor, a lansat website-ul fratelemeudincer.ro, unde părinții pot trimite mărturii, pot găsi îndrumare și sprijin, precum și o comunitate a celor care au trecut prin experiențe similare.
















