În ziua praznicului Botezului Domnului, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi Sfinţirea Mare a Apei (Agheasma Mare) pe esplanada Reşedinţei Patriarhale, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, şi cu Preasfințitul…
Mitropolitul Petru al Basarabiei a avut miercuri o întrevedere cu Igor Șarov, Rectorul Universității de Stat din Moldova, la Centrul Eparhial din Chișinău. Discuțiile au vizat programul de studii de teologie pastorală înființat recent în colaborare cu Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Rectorul Universității de stat din Moldova a prezentat evoluția proiectului educațional care…
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului își propune să ajute minim 8.800 de vârstnici în anul 2023. Prima activitate din calendar a avut loc pe 4 ianuarie. Eparhia a alcătuit un calendar cu toate zilele naționale și internaționale în care își propune să ajute persoanele vârstnice. Programul a fost demarat în contextul „Anului omagial al pastorației persoanelor…
Patriarhul României i-a primit joi la amiază pe slujitorii Catedralei Patriarhale cu vestea Botezului Domnului. Cu acest prilej, Preafericirea Sa le-a vorbit despre caracterul cosmic al sărbătorii care a început deja prin sjuba Vecerniei și despre semnificația primirii preotului cu ajunul de către credincioși. Patriarhul Daniel s-a referit la slujbele deosebite din Ajunul Botezului Domnului…
Volumul „Slujind comuniunii. Regândirea relației dintre primat și sinodalitate” a fost publicat în anul 2018 în limbile germană și engleză. Cartea a fost tradusă ulterior în 12 limbi, dintre care și română. Ediția în limba română a fost lansată la întâlnirea Grupului comun de lucru ortodox-catolic „Sfântul Irineu” în toamna anului trecut, la Cluj. Lucrarea,…
Principesa Ileana a României, devenită ulterior Maica Alexandra, s-a născut în 5 ianuarie 1909. A fost fiica cea mică a regelui Ferdinand I al României și a Reginei Maria, dobândind prin naștere titlul de Principesă a României. Primul Război Mondial a început când principesa avea 5 ani şi a fost, în nennumărate rânduri, alături de mama ei în…
Activitatea social-filantropică a fost intensificată în Arhiepiscopia Bucureștilor în anul 2022. S-au reluat activitățile afectate de pandemie, s-au făcut pași importanți în dezvoltarea a două mari proiecte și au fost ajutate persoanele refugiate din Ucraina. „Încă este devreme să avem o imagine în cifre pentru anul trecut, dar putem spune că a existat o creștere…
Episcopia de Bălți organizează ediția a treia a concertului de colinde „Hristos Se naște, slăviți-L!”. Concertul va avea loc pe 9 ianuarie la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți. Artiștii care vor colinda sunt din Republica Moldova și România. Pe scena teatrului vor urca Mioara Velicu, Elizabeta Turcu-Juverdeanu, Constantin Bahrin, Maria Costioaia, Ion Paladi și…
Coordonatorul Voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale a transmis o sinteză a acțiunilor realizate în anul precedent. Cele două campanii „Sănătate pentru sate” și „Implică-te, împreună reușim mai mult” au ajutat mii de oameni. Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale desfășoară mai multe campanii sociale prin care vin în ajutorul persoanelor cu dificultăți materiale, oamenilor bolnavi care nu au…
Maria Drincec, mama Preasfințitului Părinte Sofronie a fost condusă marți pe ultimul drum. Slujba de înmormântare a fost oficiată de șapte ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Mama Episcopului Sofronie a trecut la viața veșnică pe 31 decembrie, la vârsta de 90 de ani. Slujba de înmormântare a fost oficiată la Biserica parohiei Șega din Arad.…
Noul Arhiepiscop al Ciprului, Preafericitul Părinte Gheorghe, va fi întronizat duminică la Nicosia. Evenimentul se va bucura de prezența mai multor ierarhi din Bisericile Ortodoxe surori. Alegerea Mitropolitului Gheorghe ca Arhiepiscop de Noua Justiniana și al Întregului Cipru a avut loc înainte de Crăciun. Într-un interviu publicat pe Cyprus Mail, PF Gheorghe a declarat că…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel transmite un mesaj de felicitare pentru Patriarhul Ilia II al Georgiei care a împlinit miercuri vârsta de 90 de ani. Bucureşti, 4 ianuarie 2023 Preafericirii Sale ILIA II, Arhiepiscop de Mtskheta și Tbilisi, Mitropolit de Bichvinta și Țskhum-Abhazia, Patriarhul Catholicos al Întregii Georgii Preafericirea Voastră, Cu ocazia împlinirii vârstei de 90…
Legea care prevede ca 2023 să fie „Anul cultural Dimitrie Cantemir și Ciprian Porumbescu” a fost adoptată de Parlamentul României în decembrie și urmează să fie promulgată de Președintele țării. Anul cultural a fost instituit pentru a comemora cele două personalități și operele lor. Ciprian Porumbescu s-a născut în 1853 și a trecut la viața…
După anii pandemiei, anul 2022 a fost un an cu noi provocări în societate. Biserica Ortodoxă Română a fost alături de cei în suferință. Pr. Ciprian Ioniță, Consilier patriarhal coordonator la Sectorul social-filantropic din Administraţia Patriarhală şi Preşedintele Federaţiei Filantropia a oferit o sinteză a anului pentru Radio Trinitas. „Anul 2022 a fost un an…
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca 2023 să fie Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice. Proclamarea solemnă a avut loc duminică, iar evenimentul s-a încheiat cu prezentarea icoanei reprezentative a tematicii omagiale. În icoană apar „două personaje din Vechiul Testament care s-au învrednicit să trăiască peste o sută de ani și să-L…
Biroul de Presă al Patriarhiei Române a transmis programul slujbelor care vor fi oficiate la Catedrala Patriarhală de Bobotează. Programul liturgic al sărbătorii Botezului Domnului la Catedrala Patriarhală (vineri, 06 ianuarie 2023) Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală, prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului din acest an, 2023, se vor desfășura conform următorului program: În ziua…
Episcopul Ieronim al Daciei Felix a slujit atât în noaptea trecerii dintre ani, cât și în prima zi din 2023 la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, Serbia. PS Ieronim a subliniat că deși Anul Nou nu este o sărbătoare bisericească, acest moment este „un prilej bun pentru a ne întruni, a-L lăuda pe Dumnezeu, a-I…
Mitropolitul Petru al Basarabiei a transmis mesajul său pastoral către românii din Republica Moldova care serbează Crăciunul după calendarul nerevizuit în data de 7 ianuarie. Pastorala Mitropolitului Petru aduce mesaje de încurajare la finalul unui an plin de încercări. Ierarhul spune că Mântuitorul Hristos vine într-o lume neputincioasă, cuprinsă de patima puterii, o lume dezorientată…
Telegraful Român, ziarul românesc mai bătrân decât România, a împlinit marți 170 de ani de apariție neîntreruptă. Telegraful Român de la Sibiu a fost înființat de Sfântul Andrei Șaguna, primul număr apărând la 3 ianuarie 1853. Colecția integrală a publicației a fost trecută în format digital și poate fi consultată, gratuit, momentan parțial, pe platforma…
Sf. Cuv. Serafim de Sarov a fost cinstit în ziua sa de pomenire la Biserica „Sf. Nicolae” – Tabacu din Capitală, unde se află un fragment din moaştele sale. Preotul paroh Eugeniu Rogoti a prezentat pentru Basilica.ro cum s-au desfăşurat evenimentele liturgice dedicate sărbătorii. „Am săvârșit la început de An Nou slujba în ziua pomenirii…