Seminariștii bucureșteni au învățat cum să acorde primul ajutor

Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Capitală organizează în perioada 20 – 24 martie programul „Școala altfel”. Elevii seminariști au învățat marți cum să ofere primul ajutor.

Cursul de prim-ajutor a fost susținut de cadrele medicale din instituția de învățământ ajutate de un elev seminarist voluntar SMURD în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Prahova. Cadrele medicale au prezentat tehnicile necesare pentru acordarea primului ajutor și s-au folosit de un ghid practic pentru a explica pe înțelesul elevilor anumite situații de urgență.

„La inițiativa Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) sunt organizate cursuri pe diverse teme sanitare și medicale, în funcție de vârsta elevilor. Se consideră că pentru elevii noștri mai mari sunt mai utile cursurile de prim ajutor, întrucât se pot întâlni în diverse situații cu oameni care suferă un accident sau cărora li se poate face rău oriunde, chiar și pe stradă”, a declarat Florența Crăciun, medicul Seminarului Teologic din București, pentru Ziarul Lumina.

„În cadrul acestui curs, elevii au învățat tehnica de așezare în poziție de siguranță a pacientului, tehnica de resuscitare cardio-respiratorie în cazul în care pacientul nu prezintă respirație și puls și nu numai. În eventualitatea în care elevii întâlnesc un astfel de caz, trebuie în primul rând să se asigure că ei sunt în siguranță, să reușească să se asigure că nici victima nu este pusă în pericol de vreun factor și să acționeze în funcție de starea de conștiență sau de prezență a respi­rației și a pulsului victimei”, a mai spus medicul.

În continuarea programului „Școala Altfel” elevii de la seminarul bucureștean vor vizita diverse muzee, Palatul Patriarhiei, Palatul Cotroceni, mănăstirile Antim, Ghighiu, Crasna și Snagov, Biblioteca Sfântului Sinod și altele.

Foto credit: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente