România sărbătorește sâmbătă Ziua Veteranilor de Război. A fost instituită de guvern în data de 29 aprilie începând din anul 2007. Data a fost aleasă pentru a evoca ziua în care Regele Carol I a instituit calitatea de „veteran de război” pentru foștii luptători participanți la Războiul de Independență din anii 1877-1878: Decretul Regal a…
„Ținutul mănăstirilor din Bucovina” a câștigat Marele Premiu al competiție „Destinația Anului”. Premiile au fost decernate în cadrul unei gale organizate joi la Palatul Culturii din Iași. Competiția s-a derulat pe mai multe categorii precum destinația anului, orașe care inspiră, experiențe gastronomice, resorturi, parcuri de distracție și aventură, atracții cultural-educative și altele. „M-am uitat la…
60 de tineri români – majoritatea născuți în Italia – s-au întâlnit săptămâna trecută cu Ambasadoarea Gabriela Dancău la sediul misiunii diplomatice românești de la Roma. Mulți dintre tineri s-au îmbrăcat pentru ocazie în port național și au apreciat atmosfera românească din cadrul ambasadei. „Dacă mă gândesc la România primul lucru care îmi vine în…
Sub genericul „Școala Verde”, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște s-au desfășurat, în perioada 24–28 aprilie, numeroase activități educaționale dedicate protejării mediului înconjurător. Elevii au participat la workshopul Bio Art, la un atelier de eco-teatru, au vizitat Parcul Natural Bucegi, mănăstirile Peștera, Runcu, Nucet, Viforâta și Dealu, precum și bisericile…
La Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău a avut loc joi vernisajul expoziției „Sfântul Pahomie, Episcop al Romanului. Calea spre Sfințenie”. Expoziţia cuprinde mai multe obiecte care i-au aparţinut Sf. Ier. Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, şi a adus în prim plan momente importante din viața sfântului, activitatea în cadrul Eparhiei Romanului și contribuția…
Preasfințitul Părinte Iustin a rostit rugăciunea de binecuvântare și un scurt cuvânt la întrunirea „Impulsionarea absorbției fondurilor europene de către Republica Moldova”, care a avut loc la Baia Mare. Președinții unor raioane ale Republicii Moldova s-au întâlnit cu oficiali ai județelor Maramureș, Satu Mare și Sălaj, pentru a face schimb de experiență în domeniu. Au…
Voluntarii Asociației Studenților Teologi Ortodocși au strâns 24.665 de lei, fără donațiile online, la concertul caritabil „Pași în lumina învierii” desfășurat joi seară la Biserica „Sfântul Elefterie” – Nou din București. Banii vor fi redirecționați către Alexandra Harapu, o femeie în vârstă de 37 de ani diagnosticată cu leucemie, pentru efectuarea transplantului de măduvă la…
Un doctor şi un teolog vor susţine o conferinţă în Capitală pe tema „Omul iconic: întâlnire între medicină şi spiritualitatea filocalică”. Este vorba despre Prof. Miron Alexandru Bogdan, medic primar de medicină internă și pneumologie și profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, și Conf. Nicolae Adrian Lemeni, directorul Școlii Doctorale…
Elevii care vor să dea Admiterea la Seminarul Teologic Ortodox din București beneficiază de cursuri de pregătire gratuite la disciplinele de specialitate – Religie și Muzică. Programarea se găsește pe site-ul instituției. De asemenea, pe parcursul celor patru ani de studiu, dar mai ales în clasa a XII-a, profesorii seminarului le vor oferi ore de…
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a oficiat marți slujba de sfințire a noului Centru social – filantropic „Sfântul Ierarh Spiridon și Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” din Cimișlia, Republica Moldova. În cuvântul de învățătură, PS Veniamin le-a amintit celor prezenți etapele prin care a trecut clădirea. „A fost o lucrare anevoioasă și cu multe…
Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române va susţine un concert pascal la Catedrala Patriarhală din Capitală, duminică, 30 aprilie. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00 şi se va desfăşura cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Corala Patriarhiei Române este dirijată de Pr. prof. Stelian Ionaşcu şi oferă răspunsurile liturgice în duminici şi sărbători…
La sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene au fost semnate marți mai multe contracte de finanțare pentru modernizarea și reabilitarea unor situri turistice ce fac parte din programul „România Atractivă”. Printre acestea s-au numărat și trei mănăstiri din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților: Mănăstirea Humor, Mănăstirea Râșca și Schitul Mănăstioara al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel…
În urma unor lucrări de renovare, duminică va avea loc slujba de sfințire a Paraclisului Patriarhal Biserica Domnească „Sfântul Anton” – Curtea Vechea. Programul evenimentului va începe sâmbătă seară la ora 19:00, cu oficierea slujbei Privegherii. Părintele paroh Gheorghe Zaharia, a oferit detalii despre eveniment în cadrul unui interviu acordat Trinitas TV. Duminică, de la…
Un grup de 12 muncitori veniți din India și Sri Lanka s-a apropiat de Parohia „Sfântul Nicolae” din Oltenița și își manifestă interesul față de credința Ortodoxă. După ce au vizitat, de Paști, Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oltenița, ei au fost invitați de Pr. Protopop Marian Necula să revină și în următoarea duminică. În Duminica…
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a premiat miercuri elevii din județele Dolj și Gorj, care au participat la olimpiadele școlare organizate în luna aprilie și au obținut rezultate deosebite. Evenimentul a avut loc la Sala de Conferințe a Seminarului din Craiova, iar premiile au constat în cărți, icoane și bani. La festivitatea de premiere au…
Societatea Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălţi și Asociația pentru Conservarea Patrimoniului Cultural organizează duminică un spectacol folcloric, de ziua cinstirii Femeilor Mironosițe. Evenimentul va începe la ora 17:00, în sala Palatului Municipal de Cultură din Bălți. Spectacolul, intitulat „Sărbătoarea inimilor smerite și iubitoare”, se află la cea de-a doua ediție și este dedicat…
Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a oficiat joi la Schitul românesc Prodromu slujba deshumării Protosinghelului Petroniu Tănase, la mai bine de 12 ani de la trecerea sa la cele veșnice. Cuviosul nemțean athonit este propus spre canonizare. „A avut o viață duhovnicească înaltă”, a subliniat delegatul Patriarhului Daniel. „Când au fost scoase osemintele picioarelor ne-am…
Congresul Deputaţilor din Regatul Spaniei a votat miercuri modificarea Legii Patronajului (Ley de Mecenazgo) astfel încât toate cultele religioase să beneficieze de aceleași facilități fiscale. Dacă votul va fi confirmat și de membrii Senatului, se vor acorda Bisericii Ortodoxe din Spania, printre altele, și următoarele beneficii: scutirea plății IBI pentru bunurile destinate cultului și dependențele…
Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei a oficiat miercuri o slujbă de Te Deum la Catedrala Reîntregirii, în deschiderea Olimpiadei interdisciplinare „Cultură şi spiritualitate românească”, etapa națională. În cuvântul rostit, Arhiepiscopul Irineu a subliniat că „în societatea noastră postmodernă, marcată de tendințe secularizante și de indiferentism religios, ne confruntăm cu o cultură a nonvalorilor și cu…
Fundația Filantropia a Arhiepiscopiei Timișoarei împreună cu Mediline EXIM SRL organizează „Bursa locurilor de muncă” prin care își propun să contribuie la reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate. Proiectul se încadrează în Strategia de Dezvoltare Locală care prevede intervenții semnificative pe domeniile social, ocupare, cultură, educație…