Pentru eroi: PS Veniamin a pus piatra de temelie a unui paraclis dedicat Maicii Domnului și sfântului său ocrotitor

Episcopul Basarabiei de Sud a sfințit duminică piatra de temelie a unui paraclis închinat Nașterii Maicii Domnului și Sfântul Mucenic Veniamin, ocrotitorul spiritual al ierarhului. Sfântul lăcaș va fi construit la Mănăstirea Eroilor din Stoianovca, în raionul Cantemir al Republicii Moldova.

Preasfințitul Părinte Veniamin a subliniat importanța construirii unei biserici și nevoia ca în mănăstiri să existe mai multe altare. De asemenea, a arătat că, atunci când se construiește o biserică, ea este ofranda de recunoștință adusă de oameni Domnului. Când aceasta se sfințește, devine darul lui Dumnezeu pentru lume și comunitate, a mai explicat ierarhul.

Preasfinția Sa a mulțumit ctitorilor și binefăcătorilor, cerând mila și ajutorul lui Dumnezeu pentru ca lucrările să se finalizeze cu bine, iar noul lăcaș să devină loc de rugăciune și de pomenire a celor adormiți.

PS Veniamin a sfințit duminică, 9 iulie 2023, piatra de temelie a paraclisului Mănăstirii Eroilor de la Stoianovca. Foto: Episcopia Basarabiei de Sud

Mănăstirea Eroilor de la Stoianovca se construiește în memoria eroilor care s-au jertfit în 1941 la Tiganca, pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică.

„În incinta mănăstirii dorm somnul de veci eroii care au fost înhumați în Cimitirul de Onoare al soldaților români în anul 1941, cimitir profanat de sovietici și reorganizat și inaugurat în anul 2006”, se menționează în actul de sfițire.

Până în prezent, prin eforturile Preasfințitului Părinte Veniamin, ale obștii și credincioșilor, la Mănăstirea Stoianovca a fost construită și pictată biserica mare a sfântului așezământ și s-au construit două corpuri de chilii.

Paraclisul va face parte din corpul de chilii al mănăstirii, iar punerea pietrei de temelie face parte din manifestările care celebrează împlinirea Centenarului Episcopiei Basarabiei de Sud. Episcopia Basarabiei de Sud este continuatoarea Episcopiei Cetății Albe – Ismail, înființată după Marea Unire, în 1923, și care și-a încetat activitatea după ocupația sovietică.

Donează pentru Mănăstirea Eroilor

Beneficiar: Mănăstirea Eroilor cu hramul „Înălţarea Domnului” din s. Stoianovca, r. Cantemir

Cont MDL (Cod IBAN) – MD16AG000000022514123505
SWIFT: AGRNMD2X712
B.C. Moldova-Agroindbank S.A., Cantemir

Cont RON (Cod IBAN) – MD59AG000000022514123507
SWIFT: AGRNMD2X
B.C. Moldova-Agroindbank S.A., Chişinău


Cimitirul de Onoare Românesc de la Țiganca este situat la aproximativ 4 kilometri de granița Prutului. Are nouă gropi comune și 142 de cruci de căpătâi. Pe nouă din cele 11 plăci de marmură neagră sunt înscrise numele celor 830 de eroi români identificați din cei 1.020 îngropați aici.

Cimitirul a fost restaurat de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor (ONCE), instituție a statului român, și reinaugurat în 2006, în prezența Regelui Mihai I al României.

Lupta pentru Capul de Pod de la Țiganca, începută la 22 iunie 1941 și încheiată la 26 iulie 1941, este considerată de istorici drept una dintre cele mai sângeroase date de români pentru reîntregirea țării. Românii au luptat eroic cu ocupanții sovietici, bilanțul bătăliei fiind de 4.271 de morți, 12.326 de răniți și 6.168 de dispăruți.

Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud

Vezi și:

Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente