În Republica Moldova a început programul „Podurile Solidarității”, desfășurat de Misiunea Socială Diaconia cu sprijinul financiar al organizației Caritas Ambrosiana. Patru serii de mame refugiate din Ucraina au ocazia să petreacă o vacanță împreună cu copiii lor. Femeile care au fugit de război sunt sfâșiate între dorul de casă și teama de viitor.
Participantele provin dintre refugiații sprijiniți de Centrul Educațional „Anastasis” din Bălți al Misiunii Sociale Diaconia și din regiunea Odesa, Ucraina.
„Tabăra este organizată la Țîpova, un loc extraordinar, cu o istorie excepțională, și floră și faună speciale. Aici se găsește mănăstirea unde se presupune că s-a cununat Ștefan cel Mare cu Maria Voichița, pe care am vizitat-o în contextul zilei de sărbătoare a sfântului”, spune Iraida Cazacu, coordonatoarea Centrului Multifuncțional pentru Copil și Familie „Sfânta Ana” din Chișinău al Misiunii Sociale Diaconia.
„Ne-am gândit să le oferim mamelor ocazia să petreacă timp cu copiii – în afara temelor pentru acasă, iar solicitările de participare depășesc așteptările noastre.”
„Vrem să vedem cât mai multe locuri frumoase și cu o încărcătură energetică pozitivă, care să le creeze o stare de bine, fiindcă războiul și-a pus amprenta asupra lor”, adaugă Iraida Cazacu.
Programul taberei include drumeții, ateliere de meșteșuguri tradiționale, dar și terapie de grup cu un psiholog.
Primele două serii ale taberei sunt formate din mame beneficiare ale Centrului Educațional „Anastasis” din Bălți, situat în prima linie a sprijinului pentru refugiații ajunși în Republica Moldova. Participantele au venit însoțite de Liliana Lungu, coordonatoarea centrului.
„Suntem doi pedagogi care-i însoțim și ne bucurăm să ne aflăm aici pentru o săptămână”, spune Liliana Lungu. „Deși sunt din această țară și am tot colindat și alte câteva țări ale continentului, aici, la Țîpova, nu am ajuns și mi s-a părut deosebit. Drumeția de astăzi a fost informativă pentru mine, am fost plăcut surprinsă să aud că pe aici a călcat Ștefan cel Mare.”
„La ce ne vom întoarce?”
Irina, o mamă ucraineană din Jitomir, a ajuns la Centrul Anastasis anul trecut, în martie. În Ucraina, ea locuia cu cei doi copii într-un centru militar, unde alarma se declanșa foarte des. „Cele mai înfiorătoare sunt sirenele, când nu știi încotro să o iei”, spune ea. „În apropiere era o grupare militară foarte activă, care a făcut mari distrugeri.”
După fiecare bombardament, blocul în care locuiau devenea tot mai șubred. Când școala copiilor a fost distrusă, Irina a luat decizia de a pleca. „Când iei astfel de decizii, nu ai în minte decât că trebuie să-ți salvezi copilul. Restul nu mai are importanță”, explică ea.
„Suntem puternice și ne susținem reciproc aici. Am speranță. Dar marea întrebare este la ce ne vom întoarce. Aș vrea să mă întorc acasă, dar nu știu la ce. Viitorul este încă îngrijorător și neclar.”
Așteptând cu îngrijorare mesajul soțului
Victoria este din Herson, de pe malul stâng al Niprului, care a fost ocupat din primele momente ale invaziei ruse. Întreaga familie a stat într-un beci timp de aproximativ două luni, în speranța că lucrurile s-ar putea calma.
Soțul, fost militar, a rămas izolat și blocat în propria locuință. Când i s-a propus să lupte de partea rușilor, a refuzat categoric, dar, orașul fiind ocupat, nu a putut ajunge în alte zone, pentru a se alătura luptei pentru apărarea Ucrainei.
Într-o seară, soțul i-a spus Victoriei să-și adune lucrurile, pentru că, a doua zi de dimineață, cineva urma să vină și să o ia împreună cu copii. El a rămas pe loc și se ascunde până în prezent.
„Este insuportabil. Este strașnic să trăiești aceste lucruri. Aștept cu sufletul la gură un mesaj de la soț, mai rar poate și un apel”, spune Victoria. „Uneori nu putem comunica două-trei săptămâni la rând, timp în care stau cu ochii pe telefon și, când vine mesajul, dau slavă lui Dumnezeu.”
Victoria are o fiică de cinci ani și un fiu, Mihail, în vârstă de 17 ani. Acesta a frecventat tot anul Centrul Educațional „Anastasis” din Bălți, a învățat de la distanță și a absolvit instituția de învățământ din Ucraina, o școală medie de cultură generală.
Aceasta i-a asigurat un certificat de studii de la distanță. Tânărul vrea să se înscrie la Facultatea de Psihologie a Universității „Alecu Russo” din Bălți.
„Mihail este un tânăr cu inițiativă, în centru era cel mai prezent când pedagogii aveau nevoie de ajutor. Activ, implicat, responsabil. O ajută și o susține foarte mult pe Victoria”, spune Liliana Lungu.
„Victoria face parte practic din familia «Anastasis», vine aproape zilnic și stăm de vorbă sau participăm la activități recreative, mai bem un ceai și cunoaștem povestea ei îndeaproape. Copiii o motivează și o susțin ca ea să reziste, are pentru cine”, adaugă coordonatoarea Centrului Educațional „Anastasis”.
„Dacă nu ar fi ei, s-ar termina totul. Ajută foarte mult. Nu vreau să grăbesc lucrurile, dar îmi doresc tare mult să se termine cât mai repede”, concluzionează Victoria.
„Rep. Moldova, un spațiu sigur și sănătos”
Din prima serie a taberei de vară de la Țîpova face parte și Olena, o altă angajată a Centrului Educațional „Anastasis” din Bălți. Este de formație psiholog și este refugiată în Republica Moldova împreună cu cei doi fii mai mici ai ei. Fiul cel mare, restaurator de artă sacră, se află în prezent într-o mănăstire din Ucraina, acolo unde l-a prins războiul.
„Olena era în căutarea unui serviciu și a avut toate studiile și competențele necesare pentru a fi selectată ca pedagog social al centrului. În timp, Olena a devenit puntea noastră de comunicare cu mamele din Ucraina”, explică Liliana Lungu.
„Datorită ei, am putut afla mai îndeaproape situația și nevoile refugiaților. Au nevoie de resurse materiale, dar cel mai mult au nevoie de susținere, mai ales în prima perioadă.”
„Observ în rândul refugiaților ucraineni nu doar nevroză, ci chiar psihoză. De aceea, prefer să rămân aici, în Republica Moldova. Este un spațiu sigur și sănătos”, spune Olena.
Totuși, gândul de a se întoarce acasă nu o părăsește și o apucă dorul chiar și în aceste condiții, când bombardamentele continuă. Știe că acasă orele se întrerup și toți fug în adăposturi. Când a aflat că lângă școală a căzut o rachetă, și-a imaginat cum ar fi fost să fie acolo ea sau copiii ei, iar gândul i-a dat fiori.
„Nicio mamă din lumea aceasta nu ar putea rămâne indiferentă la acest gând. Nu am decât două opțiuni: să mă întorc și să lucrez în școala din Kiev unde lucram, riscând să mor acolo, sau să rămân în Rep. Moldova.”
Așteptând pacea aproape de casă
Iraida Cazacu de la Centrul „Sf. Ana” din Chișinău spune că au avut câteva mame cu copiii lor care au plecat înapoi acasă, dar, în scurt timp, s-au întors în Republica Moldova. Au făcut-o „pentru somnul liniștit al copiilor lor”, spune ea.
„Nu am o statistică, dar estimarea mea că aproximativ jumătate dintre refugiații care trec pe la noi se opresc în Republica Moldova”, spune Liliana Lungu.
„Nu vor să plece foarte departe de casă. Se opresc cei care au de gând să se întoarcă la casele lor. Nu toți pleacă departe, pentru că așteaptă cu sufletul la gură să vină pacea și să meargă la casele lor.”
Taberele de vară „Podurile Solidarității” organizate de Misiunea Socială Diaconia în parteneriat cu Caritas Odesa se desfășoară la Pensiunea MUZE din rezervația Țîpova, cu sprijinul financiar al Caritas Ambrosiana.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
