Doamna Lidia Popiţa Stoicescu, producător de film istoric, scriitor și publicist creștin, a fost înmormântată marţi la biserica „Sf. Ioan Botezătorul şi Sf. M. Mc. Mina” din Brașov. Lăcaşul de cult, în cimitirul căruia a fost înhumată, a fost ctitorit de doamna Lidia Popița Stoicescu, alături de profesorul acad. Nicolae Stoicescu, fost ministru al cultelor…
Patriarhul Daniel transmite un mesaj la simpozionul științific „Teologia canonică și Dreptul bisericesc în Ortodoxie: contribuția părintelui profesor univ. dr. Liviu Stan (1910-1973)”, organizat în zilele de 20-21 septembrie 2018 la Palatul Patriarhiei din București. Evenimentul a fost deschis miercuri dimineață la Palatul Patriarhiei. Mesajul Patriarhului Daniel a fost transmis de părintele profesor dr. Ștefan…
Oraşul Râmnicu Vâlcea îşi serbează prin evenimente duhovniceşti şi culturale ocrotitorul spiritual, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Manifestările vor fi organizate de Arhiepiscopia Râmnicului în perioada 21-27 septembrie. Programul evenimentelor: Joi, 21 septembrie, va avea loc Simpozionul Internațional „Semnificațiile teologice ale pastorației Sfântului Antim Ivireanul și muzicalitatea textelor liturgice tipărite la cumpăna veacurilor al XVII-lea…
Capitala României aniversează 564 de ani de la prima atestare documentară pe 20 septembrie. Vă prezentăm trei sfinți care s-au născut în București. Numele unei comunități, regiuni, sau al unui oraș este cu atât mai cunoscut cu cât în respectiva localitate s-au născut și au crescut diferite personalități care au contribuit la dezvoltarea societății. În…
Preoții de caritate care slujesc în unitățile de îngrijire medicală din București, Prahova și Ilfov s-u întâlnit la conferința anuală desfășurată la începutul săptămânii la Centrul social-pastoral „Sf. Cruce” de la Mănăstirea Caraiman. În prima zi a întâlnirii, Părintele Profesor Marian Vild le-a vorbit preoților de caritate despre rolul taumaturgic al suferinței. Prezentarea a fost…
Principesa Sofia a României s-a întâlnit luni cu Părintele Mitropolit Petru la Centrul Eparhial din Chișinău. Alteța Sa Regală a fost însoțită de Excelența Sa Cristian-Leon Ţurcanu, Ambasadorul României în Republica Moldova, iar Mitropolitul Basarabiei a fost însoțit din Pr. Constantin Olariu și de Arhid. Maxim Sturza, consilieri eparhiali. Arhid. Maxim Sturza a prezentat cele…
O parte din seniorii Parohiei Precista din Bacău au vizitat vineri secția de istorie și arheologie a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” oraș. Grupul a fost coordonat de Parohul Mihail Tomozei și de Părintele Adrian Bârdan și ghidat de muzeograful Elena-Brîndușa Popovici, care a prezentat exponatele de la primele două etaje ale muzeului. Enoriașii au putut…
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul s-a rugat marți pentru ing. Constantin Orghidan, omagiat de Academia Română, care a primit de la el una din cele mai spectaculoase colecții numismatice din lume. Evenimentul a avut loc cu prilejul împlinirii, de către instituție, a dorinței testamentare a colecționarului: reînhumarea sa la Cimitirul Bellu din București, alături de mama…
Începând cu actualul an școlar, elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Dumitru Stăniloae” din Braşov beneficiază de un microbuz dedicat excursiilor tematice. Achiziția a fost realizată prin implicarea Părintelui Dănuț Benga, Protopop de Brașov, și a preoților din protopopiat. Astfel, elevii vor putea vizita mănăstiri și alte lăcașuri de cult reprezentative din eparhie. Anunțul a fost…
Un simpozion științific de Teologie Canonică și Drept Bisericesc va avea loc miercuri și joi la Palatul Patriarhiei din Capitală. Evenimentul îl omagiază pe pr. prof. univ. dr. Liviu Stan, la cincizeci de ani de la trecerea în veșnicie. Simpozionul va reuni profesori de Teologie Canonică și Drept Bisericesc, alți specialiști, dar și doctoranzi în…
Vârstnicii care beneficiază de serviciile Cantinei Sociale „Sfânta Filofteia” din București au participat luni la un atelier de pictură cu tinerii. Evenimentul a reprezentat prima întâlnire din cadrul unui proiect implementat cu sprijinul grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor. „Astăzi a avut loc prima întâlnire din cadrul unui proiect mai amplu inițiat…
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a vizitat luni Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” din Cluj-Napoca, cunoscut și sub denumirea de „Clinica Medicală III”. Ierarhul a sfințit peste 100 de icoane cu Maica Domnului „Pantanassa”, izbăvitoarea de cancer, care vor fi expuse în saloanele spitalului. IPS Andrei a…
Documentarul „Unde ești, Adame?” despre viața în mănăstirea athonită Dochiaru în vremea stăreției Arhim. Grigorie, a avut premiera românească luni seară, la Palatul Patriarhiei. „În acest film nu există gândul nostru personal”, spune producătorul, Arhid. Oleksandr Plyska. Filmul subtitrat în română este pus gratuit la dispoziția comunităților și a sălilor de cinema care îl solicită.…
Membrii Asociaţiei „Filantropia Arad” a Arhiepiscopiei Aradului au primit sâmbătă distincţia „Bene Merenti” din partea Consiliului Judeţean Arad pentru implicarea în societatea civilă. Decoraţiile le-au fost înmânate de președintele instituţiei. Evenimentul a avut loc în Sala Mare a Palatului Cultural din Arad, în prezenţa Arhiepiscopului Timotei al Aradului, Episcopului Ieronim al Daciei Felix şi a…
Simpozionul național „Dimitrie Cantemir, cărturar și erudit spirit european” se va desfășura pe 23 septembrie de la ora 10:00 pe esplanada Catedralei Episcopale din Huși. Manifestarea dedicată împlinirii a 300 de ani de la trecerea în veșnicie a Domnitorului Dimitrie Cantemir (1673-1723) va reuni comunicări ce vor evoca personalitatea marelui domnitor, punând în valoare reperele…
La Biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului va fi lansat un volum despre martirii temniţelor comuniste, duminică, 24 septembrie, ora 18:00. Lucrarea este intitulată „Martiri şi mărturie creştină în temniţele comuniste din România” şi este semnată de Părintele Dumitru Bogdan Bădiţă, slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Săcele-Satulung III. Invitaţi la eveniment vor fi Academicianul Georgeta…
Monseniorul Tuomo T. Vimpari, însărcinat cu afaceri ad interim la Nunțiatura Apostolică din București, a efectuat marți o vizită de curtoazie la Patriarhia Română. Reprezentantul Nunțiaturii Apostolice a fost primit la Palatul Patriarhiei de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul. Mons. Tuomo T. Vimpari ocupă această funcție din iunie, când Mons. Germano Penemote, fostul însărcinat cu…
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat duminică slujba Sfintei Liturghii la Parohia „Sfântul Dionisie Erhan” din Dublin, Irlanda, cu ocazia hramului acesteia. Printre participanți s-a numărat și Excelența Sa, Larisa Miculeț, Ambasadoarea Republicii Moldova în Irlanda, pr. Călin Florea, protopopul ortodox român al Irlandei. Episcopul Hușilor a detaliat în predică despre semnificațiile Crucii și…
Părintele Ilarion V. Felea, unul dintre mărturisitorii propuşi pentru canonizare în anul 2025 de către Sfântul Sinod, a fost pomenit luni la Capela Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, la 62 de ani de la trecerea la Domnul. Părintele Ilarion V. Felea (1903-1961) a fost profesor de teologie și rector al Academiei Teologice din Arad,…
Dezbaterea „Veteres libri, vetera manuscripta: restituiri patrimoniale bibliofile” va avea loc joi la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Capitală. Dezbaterea va începe la ora 09:00 în Sala de Consiliu a bibliotecii. În cadrul evenimentului va fi expus Tetraevanghelul slavon tipărit de Macarie la Târgoviște în 1512. În deschiderea evenimentului vor susține alocuțiuni Conferențiarul Universitar…