Ziua Dobrogei: 145 de ani de la unirea cu România

Ziua Dobrogei a fost instituită prin Legea 230/2015, fiind sărbătorită anual pe 14 noiembrie.

Alegerea aniversării acestei date face trimitere la revenirea Dobrogei la teritoriul naţional în urma desfăşurării Războiului de Independenţă sau războiul ruso-româno-turc, încheiat în 1878, potrivit Camerei Deputaților.

Războiul ruso-româno-turc (1877-1878) a dus la obţinerea pe câmpul de luptă a independenţei de stat a României.

Textul legii amintite prevede că Ziua Dobrogei poate fi marcată de autorităţile centrale şi locale, de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific.

De asemenea, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini, atât material cât şi logistic, evenimentele organizate cu acest prilej, iar Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot include în program emisiuni culturale pe această temă, dar şi transmisiuni de la manifestările dedicate acestei zile.

La Tulcea, de Ziua Dobrogei se desfășoară un ceremonial religios și militar la Monumentul Independenței începând cu ora 10:00, iar la ora 14:00, la Teatrul „Jean Bart” are loc spectacolul „14 Noiembrie – Ziua Dobrogei” unde vor susţine recitaluri ansamblul „Baladele Deltei”, grupul „Nemuritorii” şi artistele Raluca Angel şi Monica Anghel, informează Agerpres.

La ora 15:00, Muzeul de Artă găzduieşte finisajul Bienalei naţionale de pictură „Alexandru Ciucurencu” în timpul căruia cei mai buni expozanţi vor fi premiaţi de autoritatea judeţeană.

Consiliul Judeţean Tulcea organizează concursul „Dobrogea, pământ românesc” pentru a marca împlinirea a 145 de ani de la revenirea Dobrogei la România, prin antrenarea elevilor din judeţ, indiferent de vârstă, care sunt chemaţi să contribuie cu lucrări, picturi, desene, machete, poezii, cântece, compuneri sau eseuri, care abordează această temă.

Evenimente comemorative și culturale vor fi organizate de autoritățile de stat și în alte localități din Dobrogea.

Foto credit: Wikipedia (Intrarea Armatei Române în Dobrogea)

Comentarii Facebook


Știri recente