Pr. prof. Radu Mureșan, de la Facultatea de Teologie din București, și pr. conf. Lucian Vasile Petroaia, de la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din Galați, le-au vorbit luni clericilor din Protopopiatele Cimișlia, Căușeni și Ștefan Vodă despre vindecarea de bolile trupești și sufletești prin Sfintele Taine. Discuțiile au avut loc în cadrul conferinței…
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – Filiala Alba Iulia organizează, în perioada Postului Nașterii Domnului, trei conferințe duhovnicești dedicate tinerilor. Întâlnirile vor avea loc în Aula Magna „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie din Alba Iulia, începând cu ora 18:00. Prima conferință, intitulată „Practica rugăciunii în viața unui tânăr și nevoia de călăuzire duhovnicească”, va…
„Aș alege încă o dată cariera aceasta didactică tocmai pentru că îmi plac tinerii, îmi place să fiu în mijlocul lor”, a declarat preotul Mihai Himcinschi, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, într-un interviu acordat publicației Alba24, în emisiunea „Profil de profesor”. „Atmosfera ne copleșește și e vorba de vocația profesorală din care…
La Bălți, în Republica Moldova, se construiește o biserică închinată Sf. Ștefan cel Mare. Episcopul Antonie de Bălți a oficiat vinerea trecută, împreună cu un sobor de preoți de pe ambele maluri ale Prutului, slujba de punere a temeliei. În fundație au fost depuse, în mod simbolic, patru pietre aduse de la Mănăstirea Putna, prima…
Consiliul Parohial al comunității ortodoxe române din Malta organizează sâmbătă, 30 noiembrie, în ajun de Ziua Națională a României, un eveniment caritabil la care participanții sunt invitați să poarte costum național sau ie. Părintele George-Alexandru Popescu, parohul din Valletta, Malta, a creat un eveniment pe Facebook în care explică scopul activității: strângerea de fonduri pentru…
Părintele Nicolae Dima a explicat într-un videoclip postat pe YouTube ce fel de vindecare putem aștepta de la Taina Sfântului Maslu. În prima parte a videoclipului, Preotul Dima vorbește despre experiența slujirii Tainei Sfântului Maslu în spital, în salonul unde era internată Ecaterina, fiica sa. „Cele șapte citiri din Apostol, cele șapte citiri din Evanghelie,…
Psaltul Ioan Balaban, dirijorul Corului Tronos Junior, a vorbit recent în cadrul Podcastului „Armonia lu’mina” despre impactul muzicii psaltice în viețile copiilor, chemare despre care a spus că vine din inimă. „Chemarea vine din inimă, și acolo nu poate să pună altcineva acea dorință decât Dumnezeu”, a spus Ioan Balaban. „Este o chemare pe care…
Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș vi fi restaurată cu fonduri europene. Contractul de finanțare a fost semnat luni de Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului și de Directorul General al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia. Proiectul se intitulează „Restaurare, consolidare și punere în valoare a Bisericii Arhiepiscopale Adormirea Maicii Domnului (Catedrala Arhiepiscopală) din…
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale organizează duminică, 24 noiembrie, la Ateneul Român, o nouă ediție a Galei Bucuria Vindecării. Evenimentul este gândit ca un mesaj de încurajare și o bucurie făcută pacienților oncologici, care vor avea acces gratuit. Accesul se obține trimițând, până în 21 noiembrie (inclusiv), la adresa de email [email protected], un document medical: bilet…
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului își propune să ajute peste 6.000 de copii bolnavi și 2.000 de vârstnici cu alimente pentru sărbătorile de iarnă și cadouri. În acest sens, eparhia a lansat marți Programului social „Vrei să fii bun de Crăciun?” prin care dorește să sprijine copiii și adulții aflați în situații dificile și persoanele care…
Episcopul Vasile Moga a fost primul ierarh român al ortodocșilor transilvăneni, după unirea unei părți a acestora cu Biserica Romei (1700). El s-a născut în anul 1774 în Sebeșul-Săsesc, în familia preotului Ioan Moga, o familie originară din vechiul centru comercial și cultural Moscopole (situat pe teritoriul Albaniei de astăzi) a cărei prezență a fost…
„Egoismul și rapacitatea – tendinţa patologică de a aduna, sunt cele care ne desfigurează și ne transformă în niște brute, în niște personaje care ne limităm doar la dimensiunea biologică a vieţii noastre, ignorând-o pe cea spirituală”, a spus duminică Episcopul Ignatie al Hușilor vorbind despre Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina. Episcopul Hușilor a…
Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din orașul Chur, Eleveția, a serbat duminică aniversarea a 20 de ani de la înființare. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ales al Irlandei și Islandei, care a hirotonit un diacon pe seama Parohiei „Sf. Paisie de la Neamț” din localitatea Grabs. Preasfinția Sa…
Completăm micul materic digital cu șase modele de femei din medii și condiții sociale diferite, care au avut în comun curajul și credința fermă în Dumnezeu, în timpul unui regim politic ateu. Elisabeta Rizea (1912 – 2003) Elisabeta Rizea este un simbol al rezistenței anticomuniste din România. Provenea din comuna Domnești, județul Argeș, din familia…
Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula, singurul la care învaţă copiii românilor din Ungaria, a aniversat săptămâna trecută 75 de ani de la înființare. Ceremonia a avut loc în sala festivă a instituției de învățământ și a reunit elevi și profesori, absolvenți ai liceului și oficialități. Preafințitul Părinte Siluan a spus: „depinde foarte mult de corpul…
Echilibrul ecologic al Dunării a fost surprins în cadrul unei expoziții multimedia inaugurate vineri la Casa Avramide din municipiul Tulcea. Intitulată „Apa ne spune povestea”, expoziția reunește lucrări semnate de 11 participanți la rezidența artistică „Cu apele curate”, coordonată de asociațiile Mai Mult Verde și Matka și desfășurată în perioada 12-16 septembrie în orașul Sulina.…
Părintele Nicolae Dura, vicarul Comunității Ortodoxe Române din Austria, și-a lansat joia trecută, la Iași, două cărți publicate recent: „Români de seamă din Viena de altădată, 1663-1918” și „Cuvântul și Sfintele Taine”. Cele două volume au fost prezentate de prof. univ. dr. Gheorghe Cliveti, membru corespondent al Academiei Române, lect. univ. dr. pr. Cristian Barnea,…
Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Iași II a început colecta pentru campania social-filantropică de Crăciun intitulată „Betleemul bucuriei în satele izolate”. Aceasta se desfășoară în perioada 14 noiembrie – 20 decembrie, timp în care sprijinitorii pot dona bunuri în natură – la adresa instituției, sau bani – în contul acesteia. „Ne puteți fi alături…
Aproximativ 150 de tineri din grupul Nepsis Italia și 20 de coordonatori de proiecte s-au întâlnit sâmbătă la Gala Voluntarilor Nepsis, desfășurată în localitatea italiană Castel Gandolfo. Gala a fost organizată sub îndrumarea Departamentului pentru Tineret al Episcopiei Italiei și a reunit tinerii care au activat ca voluntari în diferite proiecte organizate de parohiile din…
Preasfințitul Părinte Antonie a oficiat sâmbătă slujba de sfințire a pietrei de temelie pentru o nouă biserică în orașul Bălți. Edificiul va fi construit cu sprijin financiar din partea Guvernului României, pe un teren achiziționat de vrednicul de pomenire Episcop Gurie Georgiu, fost Episcop al Devei și Hunedoarei, care a trecut la Domnul în urmă…