Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, aniversează joi împlinirea vârstei de 65 de ani. Ierarhul s-a născut în 21 noiembrie 1959, în Brădești, județul Buzău. A urmat Școala Generală din Bușteni, județul Prahova, după care doi ani la Liceul Mefin din Sinaia; A urmat cursurile Seminarului Teologic din București (1976-1981) și ale Institutului Teologic de Grad…
Numărul infracțiunilor motivate de ura împotriva creștinilor a crescut exponențial în Europa, conform celui mai recent raport publicat de Observatory on Intolerance and Discrimination against Christians in Europe (OIDAC). Anul trecut, în 35 de țări europene monitorizate au fost identificate 2.444 de astfel de infracțiuni, între care 232 de atacuri. Cele mai multe au fost…
Mâncarea comandată de parizieni prin aplicația Uber Eats va fi livrată în pungi de hârtie fabricată din frunze căzute, informează Agenția de presă BucPress. Tehnologia de obținere pe această cale a celulozei din care se fabrică hârtia a fost patentată de Valentin Frecika, un tânăr născut la Sălcița, comuna Hust, Ucraina. Celuloza pe care el…
Corul „Haris” al Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi a făcut un turneu în nordul Spaniei, unde a cântat în orașe din ținutul cunoscut sub numele de Țara Bascilor. Opt elevi ai instituției de învățământ, coordonați de profesorii Răzvan-Gabriel Sarafim și Vasile Postolachi, au cântat colinde la Catedrala Romano-Catolică și Seminarul Episcopal…
De sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie, oficiată în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și…
Lucrările de reconstrucție a bisericii românilor din Boian, Canada, avansează: a început lucrul la turle. Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Willingdon (Boian), Canada, a postat luni o serie de fotografii cu stadiul lucrărilor de reconstrucție începute recent după ce, anul trecut, un incendiu a mistuit biserica parohială – cel mai vechi lăcaș de cult al…
Scena Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București a găzduit luni seară prima reprezentație a unei producții teatrale independente dedicate soției unui sfânt. Ana Calciu o interpretează pe monahia Platonida, soția Sf. Voievod Neagoe Basarab, în piesa „Despina Doamna. Cronica unui destin”. „Ceea ce vedem are la bază un jurnal în care ea și-a mărturisit…
În perioada 22-25 noiembrie, moaștele Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu vor fi duse spre închinare la hramul Bisericii „Sfânta Muceniță Ecaterina” din localitatea suceveană Sfântu Ilie. Cinstitele moaște vor fi aduse de o delegație a Bisericii „Sfântul Gheorghe – Nou” din Capitală, condusă de pr. paroh Emil Nedelea Cărămizaru. Programul liturgic va începe vineri seară cu…
Ministerul Culturii, prin Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, a acordat recent titlul onorific de Tezaur Uman Viu unui număr de 16 persoane purtătoare, creatoare și păstrătoare de patrimoniu cultural imaterial. Programul are ca scop identificarea și recunoașterea la nivel național a creatorilor și păstrătorilor valorilor tradiționale, capabili să transmită elemente de patrimoniu imaterial…
În cadrul ședinței de lucru din 14 noiembrie, Guvernul României a adoptat un proiect de lege privind instituirea Zilei naționale a libertății religioase și a contribuției cultelor la viața societății românești, care urmează a fi celebrată anual în data de 16 mai. Proiectul de lege prevede organizarea de evenimente și manifestări cultural-religioase și educaționale dedicate…
Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a publicat „Barometrul de Consum Cultural 2023. Comunități de consum în contextul schimbărilor societale”. Datele pozitive sunt în creștere față de anul precedent. La nivelul consumului cultural public, frecvența vizitării obiectivelor cu relevanță culturală a crescut: 67% dintre respondenți au vizitat monumente istorice și situri arheologice cel…
Conferința științifică internațională Postumanism și Inteligență Artificială (Post-Humanism and Artificial Intelligence – PHAICON) se desfășoară la Atena, în perioada 18-21 noiembrie. Participă 115 experți din 18 țări. Specialiștii abordează datele științifice și socio-economice legate de impactul inteligenței artificiale, perspectivele filosofice și teologice, etica și deontologia, teoriile transumanismului și postumanismului în raport cu teologia și gândirea…
Casa poetului Alexandru Macedonski va fi renovată cu fonduri guvernamentale de la Ministerul Culturii prin intermediul Institutului Național al Patrimoniului, anunță Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj, într-o postare pe Facebook. Locuința poetului se află în comuna Goieşti din judeţul Dolj, fiind construită în prima parte a secolului al 19-lea. „În această primăvară, am demarat…
Ediția din acest an a Zilelor Șaguniene organizate de Arhiepiscopia Sibiului se desfășoară în perioada 18 noiembrie – 5 decembrie. Evenimentele au început de luni, primele trei zile fiind consacrate conferințelor misionar-pastorale. Acestea includ prelegeri legate de Anul comemorativ 2024 dedicat tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți. Următoarele 11 „Zile Șaguniene” includ conferințe și concerte, expoziții,…
Românii din Ottawa, capitala Canadei, au aniversat sâmbăta trecută 5 ani de la sfințirea lăcașului de cult al Parohiei „Sfântul Apostol Matei și Sfânta Mare Muceniță Hristina”. De sărbătoarea Sfântului Apostol Matei, comunitatea și-a serbat hramul, Sfânta Liturghie fiind oficiată de Mitropolitul Nicolae al celor două Americi și Episcopul Ioan Casian al Canadei. În cadrul…
În data de 20 noiembrie se împlinesc 39 de ani de când Arhimandritul Dometie Trihenea, cunoscut duhovnic din Muntele Athos, a trecut la Domnul. Stareț al unei vechi chilii românești, iar mai târziu a unei mari mănăstiri athonite, cuviosul Dometie a fost și un priceput tămăduitor al bolilor trupești. Câteva aspecte biografice și învățături prețioase…
Ziua Internațională a Drepturilor Copilului este serbată pe 20 noiembrie, dată care amintește de adoptarea Convenției Națiunilor Unite cu privire la aceste drepturi. În 1954, Adunarea Generală a ONU a adresat ţărilor din întreaga lume rugămintea de a organiza, începând cu 1956, un eveniment anual, intitulat Ziua universală a copiilor, o zi dedicată copiilor din…
În data de 19 noiembrie se împlinesc 45 de ani de la inaugurarea traseului Timpuri Noi – Semănătoarea al Metroului București. Trei stații de oprire poartă nume de sfinți: Ștefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu și Pantelimon. Inaugurarea din urmă cu aproape jumătate de secol a marcat începutul unei noi ere în transportul urban pentru locuitorii…
Agenția de pelerinaje Basilica Travel a Patriarhiei Române ne invită să petrecem Crăciunul în Țara Sfântă sau Anul Nou la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus din județul Brașov. Pelerinajul propus în Țara Sfântă se desfășoară între 22 și 28 decembrie. Prima zi este dedicată vizitării ținutului natal al Sf. Ioan Botezătorul și Muntelui Măslinilor,…
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a transmis luni un apel la solidaritate în scopul achiziționării rapide a bisericii-monument istoric din Borås, Suedia. „Achiziționarea unei biserici nu este doar o necesitate practică, ci o datorie sfântă. Este un eveniment istoric și un act de credință pentru noi și generațiile care vor urma! Iar exemplul…