Deși pregătirile pentru Învierea Domnului s-au încheiat, iar praznicul cel luminos a trecut, bucuria pascală a rămas vie în Patriarhia Română prin evenimentele desfășurate în contextul Anului Centenar. Pe lângă sărbătoarea Învierii, luna aceasta am fost martorii unor momente istorice: montarea Sfintei Cruci pe turla principală a Catedralei Naționale, sfințirea Sfântului și Marelui Mir și primirea…
Filiala din Cluj-Napoca a Academiei Române va inaugura vineri, 16 mai, la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, expoziția „Visul primei nopți polare – Belgica – expediția antarctică 1897–1899”, dedicată primei expediții științifice în Antactica, la care a participat biologul român Emil Racoviță. Expoziția este itinerată de la București, unde, la Muzeul Național de Istorie…
Noua traducere în limba engleză a Jurnalului Fericirii, opera părintelui Nicolae Steinhardt, va fi lansată săptămâna viitoare în Londra. Lansarea din Marea Britanie este organizată de Institutul pentru studii creștin-ortodoxe de la Cambridge (IOCS – Institute for Orthodox Christian Studies), în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Unit și Institutul Cultural Român (ICR) din Londra.…
Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași promovează dialogul intercultural prin inaugurarea Centrului de Limbă Portugheză, care va avea loc vineri, de la ora 14.30, pe Strada Gheorghe Asachi nr. 17. Centrul este rezultatul unui Protocol de Cooperare între Universitatea ieșeană și Institutul Camões, instituție portugheză recunoscută pentru promovarea limbii și culturii…
Biserica „Sfântul Sava cel Sfințit” din Iași a găzduit luni o întâlnire de lucru la care au participat 35 de preoți din județul Iași implicați în organizarea proiectului „Tabăra din Pridvorul Satului”. Clericii au discutat despre noile ediții ale taberelor sociale care se vor desfășura anul acesta în comunitățile din județ. Părintele Mihail Siminciuc, coordonatorul…
Consilierul Prezidențial Cristian Diaconescu a vizitat marți Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române din Ierusalim, unde s-a întâlnit cu Arhim. Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. „Am prezentat mai multe din problemele cu care se întâlnesc pelerinii români care ajung în Țara Sfântă, misiunea noastră ce funcționează aici, pe Pământul Sfânt”, relatează Arhim. Teofil Anăstăsoaie.…
Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a binecuvântat 4 cruci (troițe) ridicate în localitatea Belinț, județul Timiș. Au participat la slujba de binecuvântare pr. protopop Ionuț Furdean și pr. paroh Daniel Gabriel Otescu. De asemenea, au fost prezenți din rândul oficialităților, primarul comunei Belinț, Laurențiu Tîrziu, primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, și…
Parohia Ortodoxă Română Amsterdam va găzdui sâmbătă, 24 mai, un eveniment cultural-liturgic dedicat jubileului de 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Ziua va începe la ora 10:00 cu Sfânta Liturghie oficiată în română, greacă, sârbă, arabă și olandeză. Vor sluji Mitropolitul Athenagoras al Belgiei (Patriarhia Ecumenică), Episcopul vicar Marc Nemțeanul…
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, în parteneriat cu Episcopia Maramureșului și Sătmarului, oferă sprijin unei familii monoparentale cu nouă copii, din județul Maramureș, care și-a pierdut locuința într-un incendiu. În cadrul proiectului „Construiește o casă, zidește suflete”, se va edifica o locuință nouă pentru familia aflată în dificultate. Finanțarea este asigurată prin proiectul…
Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, i-a premiat săptămâna trecută, în cadrul unui eveniment dedicat Zilei Familiei, pe Vasile și Aurica Sarmanu, doi ieșeni în vârstă de 73, respectiv 72 de ani, care au aniversat recent Nunta de aur, moment care marchează cinci decenii de la căsătorie. Vasile Sarmanu a absolvit teologia la vârsta de 51…
România comemorează miercuri Ziua de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, instituită de Parlamentul României în 2017 în memoria celor care și-au pierdut viața în urma tratamentelor inumane și a torturilor din pușcării. Au fost arestați de regimul comunist doar pentru că făceau parte dintr-o categorie socială indezirabilă: nu erau doar foști politicieni, ci și…
Ai un minut? Atât îți ia să parcurgi 5 știri esențiale publicate ieri pe Basilica.ro. Patriarhul Daniel a primit vizita Cardinalului Gianfranco Ghirlanda Patriarhul României a primit marți, la Reședința Patriarhală, vizita Eminenței Sale Gianfranco Ghirlanda SJ, cardinal al Bisericii Romano-Catolice din Italia. Citește mai mult. Țările noastre vor deveni din ce în ce mai…
Patriarhul României a primit marți, la Reședința Patriarhală, vizita Eminenței Sale Gianfranco Ghirlanda SJ, cardinal al Bisericii Romano-Catolice din Italia. În cadrul audienței s-au discutat diferite aspecte ale bunei cooperări dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Romano-Catolică atât în România, cât și în Italia. În acest sens, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit despre situația…
Profesorii şi elevii Seminarului Teologic Ortodox „Teoctist Patriarhul” din Giurgiu l-au cinstit luni pe ocrotitorul lor spiritual, Sfântul Mucenic Ioan Valahul. Doi elevi au luat cuvântul în cadrul slujbei de hram, evocând viața Sfântului Ioan și aplicarea modelului său în actualitate. „Noi, creștinii, avem multe de învățat din viața Sfântului Nou Mucenic Ioan Valahul”, a…
Zilele „Episcop Melchisedec Ștefănescu” se desfășoară în perioada 10-16 mai, la Roman. Urmează un concurs pentru seminariști, o conferință despre Sfântul Arsenie de la Prislop, dar și comemorarea marelui ierarh, la 133 de ani de la moarte. Concursul școlar seminarial: „Melchisedec Ștefănescu – Autocefalie și Patriarhie” are loc joi, în Sala de conferințe a Primăriei…
„Societatea de astăzi, ca și cea din trecut, ne propune diferite modele sociale, spirituale, filozofice sau culturale. Noi, creștinii, avem modelul vieții Mântuitorului Hristos, al sfinților, modelul pe care ni-l propune Sfânta Scriptură”, a spus duminică Episcopul Ioan Casian al Canadei, în Parohia Ortodoxă Română din Oxford. „Aceste modele ne pot ajuta în a naviga…
Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a marcat luni 20 de ani de activitate, cu eforturi susținute în sprijinul victimelor și cu peste 610 cazuri de exploatare în diverse forme gestionate în 2024. Au participat reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Parchetului General, DIICOT, ai structurilor operative ale MAI, ai mediului academic, corpului diplomatic, precum…
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut Viața și Acatistul Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, publicație de popularizare a biografiei unuia dintre cuvioșii și mărturisitorii a căror canonizare a fost proclamată anul acesta, cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române. De asemenea, Acatistul sfântului a fost publicat și în format mic, de…
Începând cu data de 12 mai, Banca Națională a României (BNR) a pus în circuitul numismatic o monedă din tombac cuprat cu tema „90 de ani de la înființarea Academiei de Științe Medicale din România”. Aversul monedei prezintă o parte a clădirii Spitalului Colțea, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „1…
Pr. prof. Constantin Necula a primit cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului – Crucea Țării de Jos, ca semn de prețuire pentru întreaga sa activitate pastorală și misionară. De asemenea, Patriarhul Daniel i-a acordat părintelui Necula, în anul 2017, Ordinul Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru recunoașterea meritelor în educația ortodoxă a tinerilor.…