Expoziția „Cerul, Pământul și Cuvântul”, dedicată Virginiei Baz Baroiu, poate fi vizitată la Timișoara

Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește până la sfârșitul lunii iulie expoziția retrospectivă „Cerul, Pământul și Cuvântul”, dedicată artistei Virginia Baz Baroiu, una dintre figurile importante ale scenei artistice bănățene.

Expoziția prezintă lucrări din colecții publice și private, ilustrând diversitatea stilistică a artistei, precum și contribuția ei la viața artistică românească.

„Expoziția este parte a unui demers mai larg de contextualizare a creației artistice feminine din România. O adevărată pagină a istoriei artei recente, creația Virginiei Baz Baroiu transcende stiluri și teme complexe, dinspre figurativul neoclasic cu valențe orientaliste și tușe post impresioniste către realismul socialist, diferite nuanțe ale expresionismului sau suprarealismului, exprimate în contexte compoziționale în care experimentul cromatic stă la baza alcătuirii unui mesaj cu valențe lirice”, subliniază Andreea Foanene, curatoarea expoziției.

Virginia Baz Baroiu

Virginia Baz Baroiu, născută în 1932 la Cernăuți, este o artistă consacrată în arta acuarelei, stabilită în Timișoara din 1958.

A studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, sub îndrumarea unor profesori de prestigiu precum Corina Lecca și George Löwendal, fiind colegă de generație cu Georgeta Năpăruș.

A debutat artistic în 1957 și, din 1958, s-a stabilit la Timișoara, unde a devenit o prezență importantă în viața culturală locală, atât ca artistă, cât și ca profesoară de arte. Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România și a fost apreciată pentru stilul său inconfundabil, ce variază de la figurativ neoclasic la expresionism și suprarealism.

Foto credit: Facebook / Muzeul Național de Artă din Timișoara


Știri recente