La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut recent Viața Și Acatistul Sfintei Cuvioase Mucenițe Anastasia Romana în colecția Acatiste și vieți de sfinți. Sfânta Anastasia Romana a trăit pe vremea împăraților Deciu (250-253) și Valerian ‘(253-260), guvernator al Romei fiind Prov, pe când se pornise, iarăși, mare prigoană împotriva creștinilor. Romană de…
A doua conferință din cadrul evenimentului „Zilele Sfântului Nectarie”, organizat de parohia „Sfântul Nectarie” din Iași în perioada 15 octombrie-15 noiembrie 2013, l-a avut ca invitat pe arhim. Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, care a susținut prelegerea „Părintele Dumitru Stăniloae și renașterea duhovnicească a României în secolul al XX-lea”, informează „Ziarul Lumina”. Întâlnirea,…
În luna noiembrie a acestui an se împlinesc 80 de ani de la sfințirea Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca. Așezată în centrul capitalei culturale a Transilvaniei, Catedrala arhiepiscopală a Vadului, Feleacului și Clujului a fost construită între anii 1923-1933, din inițiativa și cu contribuția specială a vrednicului de pomenire Episcop Nicolae Ivan. La început de secol…
La Deva a avut loc un eveniment, organizat de Asociația Umanitară „Ioana” în scopul sprijinirii și integrării persoanelor cu sindromul Down. La acest eveniment, Clujul a fost reprezentat de Asociația Down Centru Educațional Raluca (DOWN CER), cu sprijinul oferit de Protopopiatul Ortodox Român Cluj II. La spectacolul intitulat „Armonii de toamnă”, desfășurat la Centrul Cultural…
La sfârșitul săptămânii trecute, profesorii de religie din județul Timiș s-au întrunit în cercuri metodice unde au desfășurat activități ce au avut drept scop intensificarea colaborării dintre Biserică și Școală, respectiv dintre preot și profesorul de religie, prin încheierea unor parteneriate educaționale. Joi, 24 octombrie, la Liceul Teoretic „Buziaș” din Timișoara s-a desfășurat o lecție…
Biserica „Învierea Domnului” din Dolhasca a împlinit 215 ani de la sfințire. Pentru a marca această aniversare, în mijlocul credincioșilor parohiei s-a aflat ieri Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, informează TRINITAS TV. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară al bisericii. Parohia „Învierea Domnului” desfășoară o bogată activitate caritabilă, în cadrul…
Biserica Domnească din municipiul Curtea de Argeș și-a sărbătorit astăzi cel de-al doilea hram închinat Sfântului Mitropolit Iachint de Vicina. Cu această ocazie sute de credincioși au participat la sfânta liturghie oficiată de un sobor de preoți și diaconi, după cum ne-a precizat Pr. Ciprian Necula În final a fost săvârșită slujba parastasului pentru ctitorii…
Alături de pelerinii veniți în Capitală zilele acestea, pentru a se închina la moaștele sfinților, s-au aflat mai multe instituții medicale. Prezența Crucii Roșii și a Asociației Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși Români e o tradiție la hramul Catedralei patriarhale, informează TRINITAS TV. Măsurile de ordine și siguranță publică sunt asigurate permanent, în aceste zile, pe…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a premiat astăzi, 28 octombrie 2013, pe voluntarii Crucii Roșii și membrii Asociației Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși Români. Preafericirea Sa le-a oferit Diploma omagială Sfinții Împărați Constantin și Elena și i-a felicitat pentru activitatea depusă în perioada pelerinajului organizat cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale. „Vă felicităm pentru că ați fost…
Peste 100.000 de lei, bani donați de credincioșii din Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, vor ajunge la sinistrații din județul Galați. Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei a desfășurat în data de 6 octombrie în toate parohiile ortodoxe de gradul I și II din județele Alba și Mureș, care formează Eparhia, o colectă în bani pentru…
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir Schitul Nicolinț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej Sfânta Liturghie a fost săvârșită, din încredințarea Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, de către părintele Bogoliub Martinovici, protopop al Protopopiatului Moldova Nouă, alături de părintele protosinghel Ilie Pentoiu înconjurați de un numeros sobor de preoți. La Sfânta Liturghie au…
Duminică 27 octombrie a avut loc comemorarea preoților care au slujit în Parohia Pojejena de-a lungul anilor. Manifestarea a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către pr. paroh Ion Nedelcu și pr. Iova Megheleș de la Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Moldova Nouă, în cadrul căreia s-au făcut rugăciuni de pomenire pentru cei adormiți…
În fiecare an, la data de 26 octombrie, când întreaga Biserica Ortodoxă Română cinstește pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvărâtorul de Mir, parohia gălățeană care-l are ca ocrotitor se află în zi de mare sărbătoare. Săptămâna premergătoare hramului a fost bogată în activități liturgice, pastoral – misionare, cultural-educaționale sau social-filantropice. A fost săvărșită Taina Sfântului…
La Catedrala Patriarhală din București, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești, luni, 28 octombrie 2013, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, în…
Ca în fiecare an, în data de 26 octombrie, credincioșii ortodocși l-au sărbătorit pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ocrotitor al numeroase biserici parohiale, schituri și mănăstiri din țara noastră. Din salba lăcașurilor de cult de la noi închinate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie se numără și Mănăstirea Stavnic din județul Iași, unde slujba…
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost sărbătorit de credincioșii transilvăneni, în special la slujbeleoficiate în lăcașurile de cult ce îl au ca ocrotitor. Sfâtul Dimitrie a fost prezentat ca un exemplu de dăruire și de credință pentru oricine, care arată apropierea de Mântuitorul Iisus Hristos, credința lucrătoare. La un an de la…
Sfântul Iachint de Vicina este prăznuit astăzi pentru prima dată în Biserica Ortodoxă Română. Canonizarea s-a făcut în ședința Sfântului Sinod din 8 iulie 2008, iar proclamarea solemnă a sfințeniei sale a avut loc duminică, 26 octombrie a.c. Sfântul Ierarh Iachint este primul mitropolit al Țării Românești, recunoscut de Patriarhia Ecumenică în 1359. Datorită credinței…
Cuvântul de binecuvântare al Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la încheierea Concursului Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul!”, ediția a VI-a, 27 octombrie 2013: Concursul Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul!”, ajuns astăzi la a VI-a ediție, se desfășoară sub semnul „Anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena”, cu ocazia…
Odată cu înființarea Centrului de Presă BASILICA, 27 octombrie 2007, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, între componentele acestuia se număra și Agenția de știri BASILICA a Patriarhiei Române. Agenția de Știri BASILICA este un caleidoscop al realității bisericești cotidiene fapt constatat din reflectarea promptă în cotidian a evenimentului eclezial ce se…
Pentru a marca împlinirea a 6 ani de la înființarea Centrului de presă „Basilica” al Patriarhiei Române, a fost publicat un album în care sunt prezentate, în imagini și cuvinte, toate componentele instituției. Albumul, denumit „Centrul de presă „Basilica”. Slujire mediatică ortodoxă la început de mileniu III”, se deschide cu un cuvânt al Preafericitului Părinte…