Prinderea lui Iisus este istorisită de către toți evangheliștii (Mt. XXVI, 47-56; Mc. XIV, 43-50; Lc. XXII, 47-53; In; XVIII, 1-12). Ea se face în toiul nopții, în grădina Ghetsimani, și este condusă de Iuda Iscarioteanul. După ce părăsise sala Cinei, Iuda luase contact cu Caiafa, cu arhiereii, cu cărturarii și cu bătrânii poporului și…
De la podul care duce peste pârâul Cedrilor calea coboară puțin, apoi urcă din nou, pe coasta muntelui Măslinilor. La o distanță cam de 100 m se găsește gradina Ghetsimani, unde Domnul obișnuia adeseori să vină cu ucenicii Săi. Locul acesta îl știa și Iuda. Chinuit de gândul morții Sale, Domnul simte nevoia să rămână…
Pe drum, spre muntele Măslinilor, Mântuitorul, continuându-și gândurile, îi previne pe ucenici că, date fiind necazurile prin care El va trece, vor fi și ei puși la grele încercări; că îl vor părăsi, așa cum prezisese Zaharia, zicând: „Bate-voi păstorul și se vor risipi oile turmei ” (Zah. XIII, 7; Mt. XXVI, 31). Pentru a…
A douăsprezecea Evanghelie de la Denia din Sfânta şi Marea Vineri(Matei capitolul 27, 62-66): „Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii și fariseii la Pilat, Zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viață: După trei zile Mă voi scula. Deci, poruncește ca mormântul să fie…
A unsprezecea Evanghelie de la Denia din Sfânta şi Marea Vineri(Ioan, capitolul 19, 38-42): „După acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Și Pilat i-a dat voie. Deci a venit și a ridicat trupul Lui. Și a venit…
În Bisericile Ortodoxe s-a oficiat în această seară slujba Deniei din Sfânta și Marea Vineri, numită și a celor 12 Evanghelii. La Catedrala Patriarhală Sfânta Slujbă a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei, în prezenţa a numeroşi credincioşi. La final,…
A zecea Evanghelie de la Denia din Sfânta şi Marea Vineri(Marcu capitolul 15, 43-47): „Și venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a și murit și, chemând pe sutaș, l-a întrebat…
A noua Evanghelie de la Denia din Sfânta şi Marea Vineri (Ioan 19, 25-37): „Și stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui și sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena. Deci Iisus, văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău!…
A opta Evanghelie de la Denia din Sfânta şi Marea Vineri (Luca capitolul 23, 32-49): „Și erau duși și alții, doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El. Și când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpățânii, L-au răstignit acolo pe El și pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta și…
A şaptea Evanghelie de la Denia din Sfânta şi Marea Vineri(Matei capitolul 27, 33-54): „Și venind la locul numit Golgota, care înseamnă: Locul Căpățânii, I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; și, gustând, nu a voit să bea. Iar după ce L-au răstignit, au împărțit hainele Lui, aruncând sorți, ca să se împlinească ceea…
Evanghelia a șasea a Sfintelor Pătimiri (Marcu capitolul 15, 16-32): „Iar ostașii L-au dus înăuntrul curții, adică în pretoriu, și au adunat toată cohorta. Și L-au îmbrăcat în purpură și, împletindu-I o cunună de spini, I-au pus-o pe cap. Și au început să se plece în fața Lui, zicând: Bucură-Te regele iudeilor! Și-L băteau peste…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, se vor organiza preselecţii de voci de copii cu vârstele cuprinse între 6 şi 17 ani, în vederea constituirii coralei de la Catedrala copiilor „Sfântul Sava“ din Buzău, informează arhiepiscopiabzvn.ro Repetiţiile vor avea loc, în faza de constituire, luni, joi şi vineri (sau în funcţie de…
În ultimele două săptămâni, elevii Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“ din Buzău au obţinut mai multe succese la competiţiile la care s-au prezentat sau au fost invitaţi, informează arhiepiscopiabzvn.ro Primul succes a fost înregistrat în data de 13 martie, când elevii Seminarului au participat la Concursul Naţional „Made for Europe“, faza judeţeană, unde au obţinut…
A cincea Evanghelie de la Denia din Sfânta şi Marea Vineri: „Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit și a adus înapoi arhiereilor și bătrânilor cei treizeci de arginți, Zicând: Am greșit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne privește pe noi? Tu vei vedea. Și el, aruncând…
Cu prilejul sărbătorii Sfintelor Paşti, copiii de la Centrul de Asistenţă Socială şi Sprijin Vrancea au primit, miercuri, 8 aprilie 2015, mai multe daruri. Reprezentanţi ai Protoieriei Focşani I – pr. protoiereu Eduard-Daniel Bran, pr. secretar Daniel Alban şi pr. Ion Miron, au oferit celor 40 de beneficiari ai aşezământului articole de încălţăminte şi dulciuri,…
În Duminica Floriilor, 5 aprilie 2015, credincioșii Parohiei Beznea din Protopopiatul Oradea, Eparhia Oradiei, prezenți în număr mare la biserică pentru a-L aștepta și întâmpina pe Hristos, precum odinioară locuitorii din Ierusalim și pentru a-L preamări ca pe un Împărat al tuturor, au avut parte și de un alt motiv de aleasă bucurie duhovnicească, pricinuită…
A patra Evanghelie de la Denia din Sfânta şi Marea Vineri(de la Ioan capitolul 18, 28-40 și Ioan capitolul 19, 1-16): „Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; și era dimineață. Și ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paștile. Deci Pilat a ieșit la ei,…
A treia Evanghelie de la Denia din Sfânta şi Marea Vineri(Matei capitolul 26, 57-75): „Iar cei care au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa arhiereul, unde erau adunați cărturarii și bătrânii. Iar Petru Îl urma de departe până a ajuns la curtea arhiereului și, intrând înăuntru, ședea cu slugile, ca să vadă sfârșitul. Iar…
A doua Evanghelie de la Denia din Sfânta şi Marea Vineri (Ioan capitolul 18, 1-28): „Zicând acestea, Iisus a ieșit cu ucenicii Lui dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care a intrat El și ucenicii Săi. Iar Iuda vânzătorul cunoștea acest loc, pentru că adesea Iisus și ucenicii Săi se adunau acolo.…
„Părintele Meu, de este cit putință, treci de la Mine paharul acesta; însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești” (Mt. 26, 39). Eu cred că mulți se întreabă pentru ce Hristos a grăit aceste cuvinte; și cei necredincioși vor răstălmăci aceste cuvinte, spre a întinde cursă fraților noștri celor mai slabi. Deci pentru…