Cateheză despre Centenarul Patriarhal într-o parohie ialomițeană: Copiii au aflat cine au fost Patriarhii României

Alexandru Boboc

Copiii din Parohia ialomițeană Fierbinți Târg au participat sâmbătă la Cateheza ,,Biserica Ortodoxă Română la ceas aniversar – Centenarul Patriarhiei Române”.

Preotul Andrei-Gabriel Ghiaur le-a vorbit celor aproximativ 30 de copii despre istoria din ultima sută de ani a Bisericii Ortodoxe Române, prezentându-i pe cei cinci patriarhi.

Pentru a înțelege mai bine cele prezentate, participanții au vizionat filmul documentar ,,Istoria Patriarhiei Române 1925 -2025” realizat de Trinitas TV.

La final, copiii au primit cruciulițe și o broșură cu viața Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop.

Manifestarea se înscrie în proiectul parohial ,,La Centenar de Patriarhie – Unitate în comunitate”, cu care comunitatea va participa la Concursul Național Catehetic ,,Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe – moştenirea unui secol de Patriarhat pentru copii şi tineri”.

Sfântul Sinod a proclamat 2025 ca „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” şi „Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”.

Sursă foto: Parohia Fierbinți Târg

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5