Corala „Cantate Domino” a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București a câștigat Marele Premiu al Festivalului-concurs internațional „Prietenii Bulgariei”, care a avut loc la Albena, în Bulgaria. Competiția a reunit 16 ansambluri corale și vocale din trei țări: Bulgaria, Rusia și România. La categoria de vârstă 15-18 ani corala noastră a concurat alături de două formații corale.
„Inițial ne-am gândit la palmares, ne-am gândit la o modalitate de a recompensa elevii noștri, precum și la o relaxare binevenită în vacanță. Însă, părintele profesor a trecut peste această etapă și i-a pregătit acolo ca și cum ar fi fost la școală, în așa fel încât modul în care ei s-au prezentat a fost la cele mai înalte standarde. Am fost încântat când am văzut că la gală am obținut marele premiu într-un context în care s-au prezentat coruri de specialiști din Rusia și Bulgaria”, a declarat pentru TRINITAS TV, părintele prof. dr. Aurel Mihai, Directorul Seminarului Teologic Ortodox din București.
Repertoriul pregătit a cuprins cinci piese interpretate în patru limbi: latină, engleză, bulgară și română.
„Înainte de participarea la acest festival, noi am mai participat și la concursul național coral care s-a desfășurat la Arad și pregătirea celor două evenimente a coincis. Astfel, din februarie a trebuit să ne ocupăm de cor. Anul acesta, întrucât aceste două evenimente au coincis cu Examenul de Bacalaureat ca perioadă, a trebuit să ne bazăm pe elevi din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a”, a spus arhid. prof. Răzvan Ștefan, Dirijorul Coralei „Cantate Domino”.
Premiul obținut în Bulgaria a adus Coralei mai multe invitații și la alte festivaluri.
„Deja avem în lucru materializarea unei invitații în orașul Caluga din regiunea Moscova, acolo unde suntem invitați de un liceu de muzică pentru a participa la un festival coral bărbătesc”, a mai spus arhid. Prof. Răzvan Ștefan.
Succesul Coralei „Cantate Domino” se datorează și condițiilor competitive de pregătire.
„Repetițiile se desfășoară într-o sală special amenajată, prin grija părintelui director Mihai Aurel, care s-a îngrijit să fie amenajat acest studio de înregistrări în cadrul seminarului, iar noi acolo ne desfășurăm repetițiile. În ultima perioadă, după Sfintele Paști, prin strădania părintelui director, am putut beneficia și de o pianină în fiecare clasă de studiu și de aceea munca noastră este mult ușurată”, a precizat arhid. prof. Răzvan Ștefan.
Premiul obținut luna trecută de corul seminarului bucureștean vine să completeze și alte recunoașteri. În anul 2009 corala a luat premiul I la Concursul Național Coral de la Focșani, iar în luna mai a acestui an Premiul I la Olimpiada Națională Corală, desfășurată la Arad.