„Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit.
Iar cui se iartă puțin, puțin iubește.” (Luca 7, 47)
Fie și la o privire grăbită peste popasurile duhovnicești ale Sfântului și Marelui Post, trebuie să recunoaștem că unele personaje și momente liturgice ale acestei perioade atrag de departe atenția.
Așa este Cântarea lacrimilor sau „Canonul Sfântului Andrei Criteanul”, pe care îl parcurgem la începutul săptămânii duhovnicești, precum și în săptămâna a V-a, în Utrenia (Denia) zilei de joi.
Chipul Sfântului Grigorie Palama, ierarh misionar și teolog al rugăciunii și al energiilor divine necreate, prieten al virtuților, lumină a monahilor care caută Împărăția sau al Cuviosului Ioan Scărarul, egumenul Mănăstirii Sfânta Ecaterina de la Sinai, autorul unui tratat filocalic paradigmatic, un adevărat manual inițiatic, mistic, folosit mai bine de un mileniu în războiul nevăzut cu potrivnicul binelui, sunt invitații la înaltele trăiri întru Duhul Sfânt.
Femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simțind dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, I-a adus cu smerenie mir, prefigurând astfel îngroparea Sa, ungându-I părul capului și picioarele, cu puțin timp înaintea Sfintelor Sale Pătimiri.
Împreună cu toți aceștia învățăm permanent, în acest răstimp al pocăinței, cum să ne îndreptăm gândirea și făptuirea. Trebuie doar să luăm aminte la dăruirea lor, la frumusețea trăirilor pe care le-au lăsat drept testament creștinilor până la sfârșitul veacurilor.
Un alt exemplu, de-a dreptul tulburător prin intensitatea anilor de nevoință, este al unui personaj care a cunoscut prăpastia pierzării și înălțimile sfințeniei.
Maria Egipteanca, deși privită în mod diferit, este un model de pocăință greu de ajuns, mai ales pentru cei care trăiesc la începutul mileniului al III-lea.
Potrivit tradiției păstrate cu evlavie în Biserica primară și fixată apoi în scris în veacul al VII-lea de Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului, Cuvioasa Maria Egipteanca a trăit până la începutul secolului al V-lea (†431), deci în perioada în care au viețuit și slujit pe Hristos, în felurite chipuri, mari părinți ai pustiei și smereniei, învățați dascăli și îndrumători ai credinței, propovăduitori ai cuvântului Evangheliei. Ea a fost deci contemporană slăviților ierarhi care au marcat Istoria Bisericii la Constantinopol, Cezareea Capadociei sau Antiohia. Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca nu cunoscuse însă, aidoma lor, educația creștină. Lumea din care provenea era străină de adevărurile veșniciei…
Și totuși ea s-a asemănat îngerilor, strălucind după noaptea întunericului, ca un diamant căzut în noroi și spălat apoi cu lacrimi curate ca și razele soarelui.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
