Programe de ajutorare în Protoieria Pitești

Acțiunile social-filantropice, inițiate la începutul Postului Mare, continuă în Protoieria Pitești. Mai multe parohii au dăruit după posibilități cele necesare celor aflați în dificultăți materiale, informează Ziarul Lumina.

Părintele protoiereu Iuliu Chiriță a spus că între aceste parohii se numără Parohia Catanele, care a achiziționat pentru opt familii cu peste patru membri mai multe lucruri, precum mobilier pentru o familie, două frigidere și două televizoare pentru alte patru familii. Pentru alte două familii au fost procurate două sobe de teracotă, dar și lemne de foc pentru o altă familie care nu mai avea cu ce să se încălzească.

‘De asemenea, pentru 30 de copii au fost cumpărate rechizite școlare. O altă parohie, Bradu, strânge fonduri pentru o fată bolnavă de leucemie. În Pitești, Parohia ‘Sfânta Vineri’ oferă în fiecare duminică fiecărui enoriaș câte o pâine atunci când iese de la Sfânta Liturghie, iar de curând a suportat cheltuiala pentru deplasarea unei doamne cu probleme de sănătate la o clinică din Germania. Parohia ‘Sfântul Dimitrie’ – Găvana III a oferit de curând pachete cu alimente și îmbrăcăminte celor aflați în canale și pe străzi’, a precizat părintele Chiriță.

Protoieria Pitești are în vedere și continuarea programului ‘Masa Bucuriei’ de praznicele de Florii și Învierea Domnului pentru cei bolnavi din Spitalul de Boli Cronice de la Ștefănești. Tot în timpul Postului Mare, credincioșii piteșteni pot participa după Sfânta Liturghie la concertele de muzică religioasă ale corului Parohiei ‘Sfântul Ioan Botezătorul’ din Pitești. În duminica aceasta, concertul se va susține la biserica Parohiei ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ din Pitești.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…