La slujba de priveghere de joi seară – începutul sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a evocat momentele dificile în care acest cuvios a fost ajutător real pentru locuitorii Capitalei.
Preasfinția Sa a amintit cum au ajuns moaștele Sfântului Dimitrie la București în urmă cu aproape 250 de ani și a menționat că Mitropolitul Filaret al II-lea l-a proclamat pe acest cuvios pentru prima dată drept „ocrotitor al Bucureștilor”. Mitropolitul Filaret a scris slujba Cuviosului Dimitrie.
Mai departe, ierarhul a detaliat momentele dificile în care s-a chemat ajutorul Sfântului Dimitrie la București și s-a primit răspuns ajutător.
Cutremure, epidemii, revolte
„În anul 1802 a avut loc unul dintre cele mai mari cutremure din București, când a căzut și turnul cel mai înalt din capitală, turnul mănăstirii Colțea. Mitropolitul Dositei Filiti a scos moaștele Sf. Cuv. Dimitrie pe străzile din București pentru a liniști pe locuitorii îngroziți de spaima cutremurului”, a spus PS Paisie.
La începutul secolului 19, între anii 1813-1815, a avut loc ceea ce memoria populară a reținut ca „Ciuma lui Caragea”. Epidemia de ciumă bubonică, în aproximativ un an de zile avea să ducă la pieirea a aproximativ 90.000 de români din toată Țara Românească, dintre care 40.000 doar din Capitală.
„Întinzându-se atât de mult ciuma în București, călugări de la Mitropolie și preoți din Bucureşti au organizat o ‹litanie› pe străzile orașului, purtând în procesiune moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou și pe cele ale Sf. Grigorie Decapolitul, aduse de la Mănăstirea Bistrița olteană. Potrivit datelor păstrate din acea vreme, se pare că procesiunea și-a arătat foloasele curând, încât molima a scăzut treptat și locuitorii capitalei, deși greu încercați de năpastă, au putut să continue a viețui în această urbe”, a menționat Preasfinția Sa.
Episcopul vicar patriarhal a adăugat că Sfântul Dimitrie a ocrotit Bucureștii și în vremea Revoluției lui Tudor Vladimirescu din anul 1821, când mercenarii albanezi care formau garda domnească, fideli regimului fanariot, comandați pe atunci de Bimbașa Sava, au luat cu asalt și au ocupat Mitropolia și clădirea Divanului, încercând o ofensivă împotriva mișcării de eliberare națională condusă de Tudor Vladimirescu și susținută de Biserică.
„Cronicile vremii menționează că atunci, pentru a fi ferite de pângărire, sfintele moaște au fost duse în Biserica ‹Sf. Dumitru› din Ulița Ilișcarilor, care astăzi poată numele de Biserica ‹Sf. Dumitru›– Poștă din centrul vechi al Capitalei. După încheierea luptelor şi restabilirea păcii în cetatea Bucureştilor, un an mai târziu, în 1822, moaştele Sf. Cuv. Dimitrie au fost readuse la Mitropolie în cadrul unei procesiuni solemne”.
Anul 1831 avea să aducă o altă năpastă asupra Capitalei, pe lângă stăpânirea rusească, a precizat PS Paisie, o epidemie de holeră a pustiit aproape tot orașul.
„Scaunul mitropolitan era condus atunci de o locotenență formată din episcopii de Râmnic, Buzău și Argeș, întrucât Sf. Mitropolit Grigorie Dascălul fusese exilat de către ruși. În situația foarte gravă în care se găsea Capitala, moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou au fost scoase de călugării Catedralei în procesiune prin oraș, până la ‹Câmpia lui Filaret›, Parcul Carol de azi, la 15 septembrie, pentru a se ține slujbe iar poporul să se închine Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou”.
„Generalul rus Pavel Kiseleff, președintele Divanului Țării Românești, împreună cu ofițerii ruși, cu boierii și poporul care mai rămăsese în oraș s-au rugat împreună pentru încetarea molimei, iar datele consemnate în diverse scrieri, au reținut pentru posteritate că ‹din ziua aceea și până la începutul lunii octombrie a scăzut repede numărul morților, care până atunci atinsese chiar 160 pe zi›”.
„Marele foc”
În anul 1847, în timpul păstoririi Mitropolitului Neofit al II-lea a avut loc unul dintre cele mai mari dezastre care s-au abătut vreodată asupra vechiului București – „Marele foc” de la 23 martie 1847, izbucnit chiar în Duminica Sfintelor Paști, din joaca unui copil cu un pistol. Un sfert din orașul de atunci a fost cuprins de foc, aproape 2000 de clădiri au fost făcute scrum, iar 12 biserici au fost mistuite de flăcări.
„Mai mulți localnici s-au refugiat pe Dealul Mitropoliei pentru a se salva, iar moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou au fost scoase în procesiune la cererea poporului. Dumnezeu a făcut ca numărul celor care au murit să fie mic, doar 15 oameni, iar sinistrați au fost peste 2600 de persoane. Vestea incendiului a făcut atunci înconjurul Europei și mai multe țări au trimis ajutor material pentru sinistrați și pentru reconstruirea orașului”.
Moaștele au fost furate
„Un moment dificil pentru credincioșii capitalei a fost și cel din timpul Primului Război Mondial, din 17 februarie 1918, când, după miezul nopții, mai mulți soldați bulgari au pătruns în Catedrala Mitropoliei, furând racla cu moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou. Mitropolitul Conon Arămescu a dispus atunci să se tragă clopotele a primejdie în toată Capitala, și s-a adresat generalului Mackensen. În cele din urmă hoții au fost prinși la Călugăreni de cavaleriștii nemți trimiși să le ia urma, racla de argint a fost readusă la Catedrală de o gardă de soldați germani, la 19 februarie 1918”.
„Furtul raclei cu moaştele Sfântului Ocrotitor Dimitrie a fost pentru locuitorii Capitalei ocupate de germani un șoc, care le-a trezit sentimentul identității spirituale amorțit de prea multele necazuri şi umilințe pe care le îndurau zilnic”, a mai spus Preasfințitul Părinte Paisie.
„Timp de două zile de la furtul moaștelor, până au adus înapoi racla la Catedrală, Dealul Mitropoliei şi toate străzile din vecinătate au fost ocupate de mulțimi de oameni care protestau faţă de sacrilegiul comis de aliații germanilor. A urmat un mare pelerinaj al bucureștenilor la moaștele Sf. Cuv. Dimitrie, care a durat o lună de zile”.
Preasfinția Sa a arătat că, după Primul Război Mondial, primul Patriarh al României, Miron Cristea și-a arătat grija și evlavia față de Sf. Cuv. Dimitrie: A reparat Catedrala aflată într-o stare avansată de degradare în urma războiului și a construit nișa din interiorul Catedralei unde sunt așezate spre închinare moaștele Sf. Cuv. Dimitrie.
Anul cel mai tragic
„În memoria colectivă s-a păstrat vie procesiunea cu moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, organizată de Patriarhul Nicodim spre sfârșitul anului 1940. Patriarhul Nicodim Munteanu a păstorit în anii extrem de dificili ai celui de Al Doilea Război Mondial, în perioada de criză a monarhiei și în primii ani de regim comunist în România”, a amintit PS Paisie Sinaitul și a subliniat că 1940 poate fi numit „anul cel mai tragic din istoria românilor”.
„Pe lângă suferința pierderilor teritoriale și a populației, a crizei politice care a culminat cu abdicarea regelui Carol al II-lea, s-a adăugat și suferința poporului cauzată de cutremurul de pământ din toamna acelui an. Astfel, în urma marelui cutremur de pământ din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, la cererea populației Bucureștilor, cuprinsă de spaimă din cauza sutelor de pierderi de vieți omenești (între 300-500 de decese în București) și a dărâmării multor case și blocuri de locuințe, Patriarhul Nicodim Munteanu a organizat o procesiune cu moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou în București, iar credincioșii locuitori ai Capitalei și-au liniștit spaimele prin rugăciunea înălțată către Dumnezeu alături de sfântul lor ocrotitor”.
Bombardamente la Patriarhie
În aprilie 1944, când orașul București era sub ținta bombardamentelor, a fost atinsă de bombe și Colina Patriarhiei.
„O bombă a căzut între altarul Catedralei și clopotnița brâncovenească, fără a le atinge, făcând o groapă în pământ. Altă bombă a căzut în fața pridvorului Catedralei, doar câteva schije au străpuns cupola de la intrarea în Reședința Patriarhală. A treia bombă a căzut pe aleea ce duce de la Cancelaria Arhiepiscopiei în strada 11 Iunie. Faptul ca bombele n-au distrus clădirile și nu s-au întâmplat pierderi de vieți omenești a fost considerat rezultatul ocrotirii Sf. Cuv. Dimitrie; cu câteva zile înainte sfintele sale moaște fuseseră scoase din biserică, ocolindu-se sfântul locaș”.
„Deși unii consilieri făcuseră stăruitoare propuneri pentru transferul sfintelor moaște la Mănăstirea Ciorogârla, pentru a le feri de bombardamente, unde se instalase Cancelaria Sfântului Sinod și fuseseră evacuate temporar moaștele Cuvioasei Parascheva de la Iași, totuși, Patriarhul Nicodim a decis ca Sf. Cuv. Dimitrie să rămână în Catedrală, la locul său, ca să-i ocrotească pe toți”, a menționat PS Paisie.
Generalizarea cultului în plin comunism
Mai departe ierarhul a precizat că întrucât Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou se bucura de o mare cinstire din partea românilor, în general, și a locuitorilor Bucureștiului, în special, la propunerea Patriarhului Justinian Marina Sfântul Sinod a proclamat, la 27 octombrie 1955, generalizarea cultului Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou.
„Dincolo de evlavia pe care Patriarhul Justinian o avea față de Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, inițiativa a fost și o dovadă de curaj din partea acestuia”, a remarcat Episcopul vicar patriarhal.
„Pelerinajele și procesiunile la care participa un număr mare de oameni, evlavia credincioșilor pentru un sfânt al Bisericii, toate acestea deveniseră o sursă de îngrijorare pentru autoritățile vremii. În aceste condiții, dat fiind și contextul socio-politic comunist – unii dintre cei mai ofensivi ani ai săi, autoritățile urmăreau să obțină mutarea moaștelor Sf. Dimitrie din catedrală, pentru a fi duse într-una dintre mănăstirile din împrejurimi”.
Și vrednicul de pomenire patriarhul Iustin Moisescu a avut de întâmpinat presiunea dictaturii comuniste, a evocat ierarhul.
„După cutremurul din 4 martie 1977, regimul comunist a reluat cu și mai multă vehemență propunerile de mutare a sediului Patriarhiei Române de pe Dealul Mitropoliei din București. Între anii 1981-1984, Nicolae Ceaușescu personal a exercitat presiuni deosebite, insistente și repetate asupra Patriarhului Iustin Moisescu, pentru a-l determina să accepte mutarea la Văcărești a reședinței și a Catedralei Patriarhale. Acceptarea ar fi însemnat părăsirea și chiar distrugerea acestei vetre istorice a Mitropoliei Țării Românești, care adăpostea de secole moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou”.
„În duhul înaintașilor săi, patriarhul Teoctist Arăpașu s-a îngrijit cu evlavie de cinstirea Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou. Intenția de mutare a Patriarhiei de pe acest deal a fost reluată de comuniști și în vremea lui, sub pretextul că Planul de sistematizare a Capitalei prevede și impune mutarea Patriarhiei și, deci, demolarea reședinței și a catedralei”.
Cinstirea Sfântului Dimitrie în prezent
Spre finalul cuvântului, PS Paisie a subliniat că grija pentru cinstirea Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou este arătată și azi, în timpul păstoririi Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Preasfinția Sa a amintit că în 2008, când s-au împlinit 350 de ani de la sfințirea Catedralei Patriarhale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a restaurat lăcașul de cult, iar racla cu moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou a fost mutată la Biserica „Sfântul Spiridon – Nou”.
La finalul lucrărilor de restaurare, la hramul Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou, în data 26 octombrie 2008, a fost săvârșită slujba de resfințire a Catedralei patriarhale.
„Începând cu anul 2008, prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sărbătoarea Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou este inaugurată de o precesiune solemnă numită ‹Calea Sfinților› la care participă clerici din mănăstirile și protoieriile Arhiepiscopiei Bucureștilor, călugări și călugărițe, elevi și studenți teologi, precum și mulțimi de credincioși”.
„De asemenea, la sărbătoarea Sf. Cuv. Dimitrie sunt aduse spre cinstire moaște ale sfinților din alte Biserici Ortodoxe surori, ori relicve sfinte. Astfel, cu toții am avut bucuria a ne închina și ruga Sf. Ap. Pavel, Sf. Ap. Andrei, Sf. Vasile cel Mare, Cinstitului Lemn al Sf. Cruci, Sf. Nectarie de la Eghina, Sf. Trei Ierarhi, Sf. Arhidiacon Ștefan, Sf. Serafim de Sarov, Sf. Calinic de la Cernica, Sf. Dionisie Erhan, Sf. Mc. Filofteia de la Argeș, Sf. Cuv. Stelian, Sf. Grigorie Palama”.
PS Paisie Sinaitul a concluzionat că Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou a primit supranumele de „făcător de minuni” și „ocrotitor al Bucureștilor” pentru că el a vegheat și încă veghează asupra Capitalei de aproape 250 de ani.
„Dar ajutorul lui nu se limitează doar la zona Capitalei, ci sfântul veghează asupra tuturor celor care îl cheamă în rugăciune cu credință, oriunde în această lume”.
„Toate aceste mărturii ne cheamă şi pe noi să alergăm cu nădejde și credință să-i cerem ajutorul, cu atât mai mult în aceste vremuri grele, de încercări, de crize și războaie”, a spus Episcopul vicar patriarhal.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
