Primul episcop eston sărbătorit în Tallinn: 20 de ani de la canonizare

Sfântul Ierarh Platon, ocrotitorul Bisericii Ortodoxe Estone, a fost sărbătorit marţi în Catedrala din Tallinn.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopii Alexandru de Pärnu şi Ilie de Tartu, în prezenţa Arhiepiscopului Leon al Finlandei şi a Mitropolitului Ştefan de Tallinn.

Omilia a fost rostită de conducătorul Bisericii Ortodoxe din Finlanda. Foto credit: Biserica Ortodoxă din Finlanda

Arhiepiscopul Leon a vorbit despre martiriu şi a evidenţiat mai mulţi mucenici care şi-au jertfit viaţa pentru Hristos, printre care şi Sfântul Platon.

La finalul slujbei din 14 februarie, trei laici au primit „Medalia Sfântului Platon” din partea Mitropolitului Ştefan.

Sfântul Platon este primul eston hirotonit episcop de Riga şi vicar de Tallinn în anul 1917. A suferit moarte martirică doi ani mai târziu, în 1919.

În aceeaşi dată mai sunt cinstiţi doi preoţi care au fost martirizaţi împreună cu el şi ale căror sfinte moaşte se află în catedrala din Tallinn: Mihail şi Nicolae.

Un fragment din moaştele lor se află în Catedrala din Sălaj, fiind dăruite Episcopului Petroniu cu prilejul vizitei efectuate în Estonia acum doi ani.

Sfântul Platon a fost canonizat în anul 2000 de Patriarhia Ecumenică având ca dată de prăznuire 14 ianuarie.

Foto credit: Biserica Ortodoxă din Finlanda

Comentarii Facebook


Știri recente