Aniversări și comemorări

Arvo Pärt împlinește 91 de ani: Compozitorul care și-a transpus credința ortodoxă în muzică

Foto creditCentrul Arvo Pärt / Birgit Püve

Compozitorul estonian Arvo Pärt împlinește vineri 91 de ani. Parcursul său artistic este profund legat de credința ortodoxă, pe care a transpus-o în muzică prin lucrări inspirate din literatura religioasă și din tradiția spirituală a Bisericii.

Născut în 11 septembrie 1935, în Paide, Estonia, Arvo Pärt este unul dintre cei mai apreciați compozitori contemporani. A studiat compoziția la Conservatorul din Tallinn și s-a afirmat în anii 1960 ca una dintre figurile avangardei muzicale est-europene.

Primele sale creații au atras rapid atenția publicului, dar au intrat în conflict cu exigențele culturale ale regimului sovietic. După o perioadă îndelungată de criză personală și artistică, în care aproape că nu a mai compus, Pärt a revenit în 1976 cu un nou limbaj muzical, denumit „tintinnabuli” (care în latină înseamnă „mic clopoțel”).

S-a covertit la Ortodoxie

Această etapă a creației sale a fost influențată de apropierea de credință, de literatura religioasă, de cântul gregorian, de polifonia medievală și de tradiția muzicală ortodoxă. În aceeași perioadă, compozitorul a descoperit scrierile Sfântului Siluan Athonitul și s-a convertit la Ortodoxie.

În 1980, Arvo Pärt și familia sa au părăsit Estonia sovietică și s-au stabilit mai întâi la Viena, apoi la Berlin. În Occident, creațiile sale au început să fie interpretate de ansambluri și muzicieni de renume, iar colaborarea cu producătorul Manfred Eicher și ECM Records a contribuit la răspândirea internațională a muzicii sale.

Arvo Pärt a avut și o legătură cu Sfântul Sofronie de la Essex, pe care l-a întâlnit în anii 1980, în Marea Britanie. Învățăturile și cuvintele de încurajare ale sfântului l-au sprijinit pe artist în perioada în care se adapta vieții din Occident.

Printre lucrările sale cunoscute se numără „Fratres”, „Spiegel im Spiegel”, „Te Deum”, „Passio”, „Berliner Messe” și „Plângerea lui Adam”. O parte importantă a creației sale este legată de teme biblice și de tradiția spirituală creștină.

Cel mai interpretat compozitor în viață din lume

Arvo Pärt împreună cu fiul său Michael. Foto credit: Centrul Arvo Pärt / Birgit Püve

Arvo Pärt este considerat cel mai mare compozitor al Estoniei, fiind numit de mai multe ori cel mai interpretat compozitor în viață din lume, conform clasamentelor anuale compilate de Bachtrack, o platformă britanică specializată în analiza muzicii.

În anul 2013, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I i-a acordat titlul de Arhonte, în semn de apreciere pentru contribuția sa la promovarea tradiției muzicale ortodoxe în fața publicului internațional.

La finalul lunii august a acestui an, compozitorul estonian a fost distins cu Medalia Goethe 2026, acordată pentru contribuția sa la cultura contemporană. Distincția a fost primită la Weimar, în numele compozitorului, de fiul său, Michael Pärt.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5