Dumnezeu le poartă de grijă celor care suferă și nu îi lasă fără sprijin, a spus PS Ioan Casian

Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Canadei, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Québec, Canada. Ierarhul a subliniat că Dumnezeu le poartă de grijă celor care suferă și nu îi lasă niciodată fără sprijin.

Preasfințitul Ioan Casian a vorbit despre pericopa evanghelică a duminicii, arătând că „moartea unui copil înaintea părintelui lui nu este niciodată firească în logica timpului vieții noastre”.

„Așa lucrează Dumnezeu: Se milostivește de noi și vine în ajutorul nostru chiar în suferințele noastre cele mai adânci”, a adăugat ierarhul.

„După ce îi spune femeii Nu plânge, El Se apropie de sicriu și poruncește: Tinere, ție îți spun: scoală-te!. Vedem aceeași putere dumnezeiască asupra morții. Nu omul are această putere, ci Dumnezeu”, a spus Preasfinția Sa, subliniind că minunile „sunt semne că Dumnezeu ne poartă de grijă în fiecare moment al vieții noastre”.

Moment aniversar

Slujba a fost prilejuită de împlinirea a 21 de ani de la înființarea parohiei. Evenimentul a marcat și finalizarea primei etape a lucrărilor de amenajare temporară la subsolul catedralei.

Cu acest prilej, ierarhul a oferit medalia „Centenarul Patriarhiei Române – 1925–2025” mai multor membri ai comunității care s-au implicat în proiectele și lucrările de renovare.

​Catedrala Ortodoxă Română din Saint-Hubert, Québec, este ocrotită de Sf. M. Mc. Gheorghe și Sf. Mc. Epictet și Astion.

Foto credit: Arhiva Doxologia


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…