„Preasfânta Treime se descoperă către lume prin smerenie, prin această taină a coborârii, a renunțării la slava dumnezeiască, a deșertării, cum o numește Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni”, a evidențiat pr. prof. David Pestroiu de la Facultatea de Teologie din București, la Denia de miercuri seară de la Catedrala Patriarhală.
„Această deșertare de slavă face să existe o înțelegere a coborârii ca o dăruire plină de iubire milostivă în creație și mai apoi restaurare și desăvârșire prin cealaltă deșertare de slavă a prezenței Duhului Sfânt, Cel Sfințitor și Povățuitor, spre veșnica împărăție a iubirii dumnezeiești”.
Părintele David Pestroiu a subliniat că „smerenia este o lucrare a voinței, pe care o arată, o demonstrează Mântuitorul Iisus Hristos plecându-se înaintea ucenicilor Săi și spălându-le picioarele”.
Spălarea picioarelor ucenicilor
Părintele profesor a evidențiat patru evenimente istorice cu un bogat înțeles duhovnicesc, anume: Spălarea picioarelor ucenicilor, Instituirea Sfintei Euharistii, Rugăciunea mai presus de fire a Domnului și trădarea lui Iuda.
Vorbind despre spălarea picioarelor ucenicilor, părintele David Pestroiu a subliniat: „Un gest de adâncă, de profundă smerenie, dacă ne gândim chiar și astăzi, dar mai ales în mentalitatea societății antice, când această lucrare era rezervată slujitorilor și sclavilor”.
„Mântuitorul însuși dă exemplu, arătând tuturor că pentru a avansa, pentru a progresa, pentru a crește, pentru a spori în har spre Dumnezeu, spre asemănarea cu Dumnezeu, este nevoie de smerenie, este nevoie să fim slujitorii tuturor, dacă vrem să ajungem la Întâietate, adică la Dumnezeu”.
„Și prin această taină a smereniei înțelegem această împletire dintre cer și pământ. Vine cerul pe pământ sub chipul smerit al Fiului lui Dumnezeu, care spune: Eu sunt pâinea ce s-a coborât din cer. Cine va mânca din pâinea aceasta viu va fi în veci, iar pâinea pe care o voi da pentru viața lumii, este trupul Meu”.
Sfânta Euharistie
Al doilea eveniment istoric despre care a vorbit preotul profesor este Cina cea de Taină, momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a instituit Sfânta Euharistie.
„La Cina cea de Taină, a oferit Trupul Său și Sângele Său ca mâncare și băutură cerească, transformând elementele pământului, pâinea care este alcătuită din cele două elemente, făina și aluatul de drojdie, care dospește, așa cum în pildă a prorocit Hristos, spunând că toată frământătura se înalță și crește, arătând taina Împărăției lui Dumnezeu”.
„Așa se întâmplă și cu firea noastră omenească, ceea ce este trecută prin această stare de alterare, de opacizare, de deteriorare temporară, se înalță și crește, pentru că este chemată de Dumnezeu să devină cer nou și pământ nou”.
„Hristos, Paștele cel veșnic, transfigurează materia, unind cerul cu pământul și oferindu-se pe Sine ca pâine dumnezeiască pentru întreg neamul omenesc”.
Rugăciunea mai presus de fire
Rugăciunea din Grădina Ghetsmiani este momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos se roagă cu sudori de sânge.
„Rugăciunea era de fapt un dialog cu Tatăl Ceresc și un dialog al firilor, al celor două firi ale Mântuitorului, firea umană și firea divină”, a explicat părintele.
„Ați văzut cum a spus: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști. I-a fost dor lui Dumnezeu de noi. I-a fost dor pentru că ne-a iubit și ne iubește atât de mult. Și acum ca om are durere adâncă în inima Sa și cu sudori de sânge strigă la Părintele Ceresc, Cel care, așa cum s-a arătat în profeția lui Daniel, din capitolul 7, I-a împărtășit din veșnicie firea dumnezeiască”.
„Firea dumnezeiască arătând ca fiind Cel vechi de zile care îi oferă Fiului Omului toată puterea, cinstea și împărăția, adică firii omenești. Și firea omenească este cea care acum strigă la cer. Firea omenească a fost cea care L-a făcut pe Iisus Hristos să plângă pentru Lazăr, să arate cât este de uman, cât poate fi de uman Dumnezeu cel coborât și devenit om”.
„Prin rugăciune reușește să depășească acest zbucium pe care-l avea datorită paharului, cel care era pus înainte”.
Trădarea lui Iuda
A patra temă a zilei a fost trădarea lui Iuda, act care este dezvoltat în cântările bisericești.
„Majoritatea textelor, imnurilor liturgice preiau și dezvoltă această temă a trădării lui Iuda, această cădere teribilă a celui care a șezut la masă cu Iisus Hristos, care a primit și el trupul și sângele Domnului, dar din păcate spre nevrednicie și chipul său, care a fost luminat de prezența aceasta tainică a Dumnezeirii, s-a întunecat într-o clipită datorită unei alegeri libere pe care a făcut-o, anume alegerea de a asculta pe vicleanul înșelător și ispititor, diavolul”.
„Cântările ne avertizează și pe noi să stăm cu frică și să luăm aminte la propria noastră viețuire pentru a nu cădea în ispită și pentru a nu primi cu nevrednicie darurile pe care Dumnezeu ni le oferă în chipul talanților pe care îi așază în noi și în revărsările de har pe care ni le transmite în Biserica Sa”.
„Să nu fim nerecunoscători față de darurile primite și să îl rugăm pe Dumnezeu să lumineze chipurile și viețile noastre, transformându-ne în ucenici vrednici ai Săi, păstrând imaginea aceasta a iubirii smerite și milostive pe care Domnul Iisus Hristos ne-a arătat-o nouă, tuturor, și pe care așteaptă ca fiecare dintre noi să o întoarcem prin propriile noastre fapte ale smereniei și ale dragostei de Dumnezeu și de aproapele”, a fost îndemnul final al Părintelui David Pestroiu.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
