De la propovăduirea apostolică la râvna bărbaților sfinți ai primelor secole, calitatea de pelerin a avut aceeași valență – călătorie cu Dumnezeu, spre Dumnezeu. Cel mai bine s-a reflectat acest fapt în dumnezeiasca Liturghie, care a fost descrisă ca fiind „marele pelerinaj”.
„Pelerin” și „pelerinaj” sunt două cuvinte ce se găsesc, din ce în ce mai des, pe buzele creștinilor din întreaga lume. Aproape că a devenit o modă să fii pelerin, un termen echivalent al laicului „turist”. Însă, privind mai profund, pelerinajul este cu mult mai mult. Nu trebuie neapărat să ai resurse financiare și timp de voiaje internaționale ca să fii pelerin, ci doar dragoste de Dumnezeu și de semeni. Simplul fapt de a păși peste pragul casei spre Biserică, acolo unde ne întâlnim în mod real cu Însuși Hristos, Cel ce se jertfește pe sfânta masă, e începutul celui mai important pelerinaj care există în lume. A fi pe cale spre Biserică, cu gândul la dumnezeiasca Liturghie, este mai mult decât a te afla pe drumul către Ierusalim, Athos sau alte locuri binecuvântate. Așa ne-au învățat bunicile noastre, că Dumnezeu ne numără pașii și ne socotește osteneala de a merge spre biserică!
Istoria bisericii – un pelerinaj continuu
Istoria pelerinajului ca act liturgic, sfințitor și dătător cu bucurie începe odată cu nașterea religiei creștine, pentru că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost primul pelerin. Dacă deschidem paginile Evangheliilor, înțelegem că, încă din pruncia Sa pământească, Hristos a fost mereu în pelerinaj: în Egipt, de frica lui Irod, spre Nazaret, apoi spre Ierusalim, dimpreună cu Sfânta Familie, culminând cu ultimul pelerinaj pe drumul Golgotei, cu Crucea în spate. Însuși Hristos spune despre Sine că este „Cel care nu are unde să-și plece capul” (Matei 8, 20).
Hristos, ca pelerin, se dezvăluie istoriei prin intrarea Sa în Ierusalim – cu puțin înainte de Pătimirile Sale. Pe mânzul asinei, înconjurat de ucenici, de copii și de mulțimea marii cetăți, Iisus devine pelerin spre marea și suprema Jertfă. Devine „Cel ce aduce și Cel ce se aduce”, așa cum profund remarcă dumnezeiasca Liturghie, într-una dintre rugăciunile centrale.
Luând exemplu divin, apostolii și ucenicii au devenit pelerini în vestirea Evangheliei. Fără mijloace moderne de călătorie, ei au străbătut la pas, de la Ierusalim, tot Orientul și Occidentul. Doar dacă ne gândim la Sfântul Apostol Pavel, care în cele trei călătorii misionare a străbătut Arabia, Palestina, Antiohia, Cipru, adică 2.400 de kilometri înainte de a ajunge în Europa continentală – de unde a văzut Roma, Iliricul și Tesalia, ajungând după o pioasă tradiție până în Spania – doar așa putem să înțelegem dimensiunea apostolică a pelerinajului.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.