Pelerinajul de Florii în istorie

Pelerinajul de Florii își are originea încă din perioada secolului al IV-le, când creștinii celebrau Floriile într-un mod cu totul special. La București, pelerinajul de Florii a fost interzis de regimul comunist în 1948 și a fost reluat în anul 2008 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Pelerina apuseană Egeria (alias Silvia sau Etheria), în jurnalul său de călătorie la Locurile Sfinte, ne vorbește despre procesiunea ce se organiza în ziua Floriilor, după săvârșirea Sfintei Liturghii.

Toți creștinii se strângeau pe la orele 13:00 și mergeau împreună cu slujitorii și episcopul cetății pe Muntele Măslinilor, până la locul de unde Domnul S-a Înălțat la cer. De aici, pe la orele 17:00, coborau către Sfânta Cetate, iar creștinii de toate vârstele și copiii, mergând înaintea episcopului cu ramuri de finic și de măslin, strigau: ‘Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului.’ Ajungând în cetate, mergeau la Biserica Sfintei Învieri unde săvârșeau slujba Vecerniei.

Numele sărbătorii, Florii (derivă din latinescul Florilia) sau Stâlpări, trimite și la anotimpul primăverii, al reînvierii întregii firi. Floriile împreună cu praznicul Bunei Vestiri (dacă acesta nu cade în Săptămâna Mare) sunt sărbători în care se acordă dezlegare parțială pentru post, la pește, vin și untdelemn.

Egeria și-a consemnat pelerinajul într-un jurnal

Pelerina Egeria este o ascetă originară din Spania, care l-a sfârșitul veacului al IV-lea face un pelerinaj la Locurile Sfinte. Perioada în care ea peregrinează la Constantinopol, iar mai pe urmă în Siria, Palestina și Egipt este cuprinsă în anii 380-386. Jurnalul său de călătorie și slujbele pe care le descrie sunt datate 382-383. Numele ei este dat diferit în diverse surse. Ea este numită fie Aetheria, fie Egeria; la un moment dat întâlnim în manuscrise pelerina Silvia; s-a ajuns în final la vreo șapte forme ale numelui ei. Acest jurnal este scris pentru un grup de călugărițe din Spania.

Dintr-un număr mai mare de manuscrise ale textului latinesc al itinerariului Egeriei, unul singur s-a mai păstrat. A fost descoperit în anul 1884 de savantul catolic J. F. Gamurrini, în biblioteca unei mănăstiri din Toscana, Italia. Manuscrisul provine din mănăstirea benedictină de pe Muntele Cassino (Italia). În limba română a fost tradus de către pr. dr. Marin Braniște, fratele pr. Ene Braniște, binecunoscutul profesor de Liturgică. Traducerea este chiar teza de doctorat a acestuia, publicată în revista „Mitropolia Olteniei”, anul 1982, nr. 4-6.

Comentarii Facebook


Știri recente